Anunțul decesului lui Alain Delon a făcut înconjurul lumii. La 88 de ani, starul francez părăsea această lume din care oricum se retrăsese în urmă cu 5 ani, în 2019.
Toți sunt convinși că decesul său va fi urmat de o luptă pe avere care se va da între cei trei copii (recunoscuți) ai starului Anthony, Alain-Fabien și Anouchka.
Adio, Alain Delon!
Până atunci se ridică o întrebare legată de locul de înmormântare al actorului. Va fi înmormântat la Douchy, așa cum ar dori Anthony și Alain-Fabien, sau la Geneva, unde locuiește Anouchka?, se întreabă presa franceză.
În iunie 2015, Alain Delon i-a scris prefectului din Loiret pentru a-i cere să fie înmormântat la el acasă, la Brûlerie, într-o boltă pe care a construit-o în cadrul capelei sale, într-un mare parc de 55 de hectare. Această cerere a fost admisă.
Un lucru este cert. Cea mai mare dorință a actorului, dincolo de moarte, era una incredibil de clară. Starul știa exact ce ar fi vrut să i se întâmple după deces. Într-un interviu acordat în 1996 marelui jurnalist francez Bernatd Pivot, Delon declara:
Delon – Ultimul ghepard
B.P.: Și, dacă Dumnezeu există, ce ați dori să îl auziți spunându-vă dumneavoastră, Alain Delon, după ce veți muri?
A.D.: Bine, o să vă spun…”Devreme ce ăsta e cel mai mare și mai profund regret al tău, știu asta, vino să te duc la tatăl tău și la mama ta, pentru ca în sfârșit, pentru prima oară, să-i vezi împreună.”
Sunt adânc dezamăgit: credeam că zeii nu mor niciodată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!