Alegeri în India: victorie zdrobitoare a naționaliștilor hinduși

Partidul naționalist hindus Bharatiya Janata (BJP), condus de Narendra Modi, este câștigătorul alegerilor legislative din India, conform rezultatelor preliminare ale scrutinului, existând posibilitatea ca această formațiune să obțină o majoritate confortabilă în noul parlament, relatează vineri agențiile AFP și Reuters, potrivit AGERPRES.

Preluarea puterii de către naționalistul Modi va avea o semnificație deosebită și pentru statele occidentale, care l-au boicotat după revoltele sângeroase care au avut loc în statul Gujarat în 2002, soldate cu peste o mie de morți, cei mai mulți fiind musulmani.

Această schimbare va pune capăt celor zece ani de guvernare a Partidului Congresului, care de altfel și-a recunoscut înfrângerea și a anunțat că este pregătit să intre în opoziție. Este de asemenea pentru prima dată în ultimii 30 de ani când un partid indian reușește să obțină majoritatea în alegeri.

Conform ultimelor rezultate publicate vineri la prânz, Partidul Bharatiya Janata și aliații săi ar obține 329 de locuri în parlament, mult peste majoritatea absolută de 272 de mandate.

Liderul formațiunii BJP, Narendra Modi, în vârstă de 63 de ani, a monopolizat campania electorală ce a fost centrată pe propria sa personalitate, încercând totodată să-și minimalizeze controversatul trecut naționalist. El a promis un stat puternic și relansarea economiei, speculând rezultatele bune pe plan economic din statul Gujarat, pe care-l conduce din anul 2001. Pe lângă electoratul naționalist, el a reușit să atragă și o parte din populația săracă, ce votează de obicei pentru Partidul Congresului, care promovează programe sociale.

Partidul Congresului l-a aruncat în luptă pe Raul Gandhi, care însă a avut o campanie electorală ternă și fără elan, ce a ridicat semne de întrebare asupra capacității familiei Gandhi de a conduce țara.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.