Alegeri în Moldova: Când vei vota, atunci vei mânca

Pregătirile sunt pe ultima sută de metri în Republica Moldova pentru alegerile parlamentare anticipate ce vor avea loc duminică. Campania electorală a fost presărată cu scandaluri şi controverse, dar şi cu momente amuzante.

 

Republica Moldova: 600 de observatori internaţionali acreditaţi

De cotidianul.ro - Autor
Alegeri în Moldova: Când vei vota, atunci vei mânca

Pregătirile sunt pe ultima sută de metri în Republica Moldova pentru alegerile parlamentare anticipate ce vor avea loc duminică. Campania electorală a fost presărată cu scandaluri şi controverse, dar şi cu momente amuzante.

 

Republica Moldova: 600 de observatori internaţionali acreditaţi

Pregătirile sunt pe ultima sută de metri în Republica Moldova pentru alegerile parlamentare anticipate ce vor avea loc duminică. Campania electorală a fost presărată cu scandaluri şi controverse, dar şi cu momente amuzante

 

20 de formaţiuni şi 19 candidaţi independenţi s-au înscris în cursa electorală, însă doar patru dintre acestea sunt creditate cu şanse de a depăşi pragul electoral de 4% necesar pentru a intra în Parlament.

„Când vei vota, atunci vei mânca” este sloganul unui promo electoral realizat de Publika TV. Protagonistul clipului este Sergiu Voloc care îi îndeamnă pe molodveni să meargă duminică la vot.

La sfârşit de campanie electorală, Mişcarea Acţiunea Europeană a decis să facă câte un cadou simbolic concurenţilor electorali care vor accede în Parlament după alegerile din 28 noiembrie. Vladimir Voronin s-a ales cu o maşinuţă, Vlad Filat cu o oglindă, Mihai Ghimpu cu un elicopter, iar Marian Lupu cu o păpuşă.

Un filmuleţ realizat cu telefonul mobil îl arată pe liderul comunist la o întâlnire în Găgăuzia în care acesta utilizează un limbaj „deocheat”.

Deranjat de întrebările pe care le primeşte de la un alegător, Voronin i-a îndemnat pe cei din sală să-l ia şi să-i dea „un şut în fund”. „Dvs insultaţi poporul găgăuz!”, i-a strigat cineva din audienţă preşedintelui PCRM. În replică, Voronin i-a spus: „Voi nu sunteţi popor. Tu eşti un idiot!”

Cel mai controversat moment a fost răpirea fostului director al Serviciului de Informare şi Securitate, candidat pe lista Partidului Comunist, Artur Reşetnicov. Acesta susţine că a fost torturat de persoane necunoscute care îi cereau materiale compromiţătoare despre liderul Partidului Comunist, Vladimir Voronin.

Preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, le-a promis, marţi seară, alegătorilor că va insista în Parlament să fie interzise simbolurile Partidului Comuniştilor (PCRM).

„Asemenea unor insecte care stau pe spatele animalelor, comuniştii sug, sug, sug, sug şi sug, iar noi tăcem. Noi trebuie să luăm ciocanul acela de pe sigla lor şi să li-l dăm în cap”, a spus preşedintele Partidului Liberal, în sectorul Buiucani al capitalei.

În iulie, inundaţiile făcuseră prăpăd la Nemţeni, lângă Prut: doi oameni au murit, iar 170 de case au fost distruse. În plină campanie electorală, un filmuleţ al agenţiei de presă „Omega”, deţinută de Aleksandr Petkov, candidat la deputăţie din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), a legat cele două evenimente şi a încercat să demonstreze că digul care apăra Nemţeniul moldovenesc a fost aruncat în aer pentru a dezumfla Prutul şi a salva astfel Galaţiul românesc. Totul, în virtutea bunelor relaţii dintre AIE şi România.”A fost o inundaţie organizată. PCRM consideră întreaga Alianţă ca fiind complice a celor întâmplate. Lipsa unei investigaţii a organelor de resort va însemna de fapt tăinuirea criminalilor”, decreta Voronin în conferinţa de presă de după publicarea filmuleţului.

„Investigaţia jurnalistică” pe care se baza fostul preşedinte comunist consta de fapt într-o colecţie de răspunsuri ale sătenilor la o singură întrebare a reporterului: „S-a auzit ceva?”. Parascovia Drugă din Nemţeni e unul dintre martorii invocaţi în imagini. Bătrâna stă pe bancă, în faţa porţii. Îşi strânge pumnii când imită sunetul bubuiturii, se uită apoi în stânga şi-n dreapta, suspicioasă. „O detunătură înăbuşită. Ana vine fuga la noi: «Aţi auzit că s-a rupt?». «Nu poate să se rupă aşa!». Asta nu s-a rupt de la apă, băieţi! Eu îs femeie bătrână de 76 de ani şi am văzut vărsături pe Prut multe: asta n-a fost de la apă!”, decretează femeia. Mai degrabă explodase ceva, ca o „boambă”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.