Alegeri în Slovacia. Criza euro şi corupţia îi readuc pe populişti la guvernare

Alegerile legislative organizate sâmbătă în Slovacia vor readuce la putere Partidul Social-Democrat condus de populistul antimaghiar Robert Fico. Acesta s-a aflat la putere în perioada 2006-2010, iar în opoziţie a reuşit să speculeze criza datoriilor din zona euro. Fico, un politician evitat la Bruxelles şi cu o atitudine agresivă faţă de presă, se îndreaptă către […]

Alegerile legislative organizate sâmbătă în Slovacia vor readuce la putere Partidul Social-Democrat condus de populistul antimaghiar Robert Fico. Acesta s-a aflat la putere în perioada 2006-2010, iar în opoziţie a reuşit să speculeze criza datoriilor din zona euro. Fico, un politician evitat la Bruxelles şi cu o atitudine agresivă faţă de presă, se îndreaptă către […]

Alegerile legislative organizate sâmbătă în Slovacia vor readuce la putere Partidul Social-Democrat condus de populistul antimaghiar Robert Fico. Acesta s-a aflat la putere în perioada 2006-2010, iar în opoziţie a reuşit să speculeze criza datoriilor din zona euro.

Fico, un politician evitat la Bruxelles şi cu o atitudine agresivă faţă de presă, se îndreaptă către o victorie clară promiţând că nu va majora vârsta de pensionare a femeilor, că va construi un stadion de fotbal, va opri procesul de privatizare şi nu va majora TVA-ul.

Din cauza scandalurilor de corupţie se aşteaptă ca prezenţa la urne să fie extrem de scăzută, de circa 40%. Presa străină relatează că, până la orele prânzului, doar un număr relativ redus de persoane în vîrsta au votat. Dintre cele patru partide ale actualei coaliţii de guvernare se aşteapta ca trei să nu depăşească cele 5% necesare intrării în parlament. Creştin-democraţii actualului premier Iveta Radikova sunt cotaţi cu 5,1% în sondaje, într-atât de lovit de scandalurile de corupţie a fost acest partid.

În octombrie, aliat cu un partid din coaliţia de guvernare, Fico a respins, în parlament, extinderea fondului european pentru susţinerea economiilor în criză. Votul a dus şi la căderea guvernului de dreapta condus de Iveta Radikova. După o săptămână, la un al doileavot, extinderea fondului a fost aprobată.

Contribuţia Slovaciei ar fi trebuit să crească doar de la 3,5 miliarde de euro la 7,8 miliarde, însă Richard Sulik, liderul Partidului Libertate si Solidaritate, aflat la putere, a susţinut că preferă să fie un „paria” la Bruxelles decât să fie privit rău în propria ţară, împrumutând banii unui stat sărac precum Slovacia mult mai bogatelor Grecia, Italia sau Portugalia.

A urmat apoi o campanie electorală marcată de scurgeri de informaţii clasificate, în aşa-numitul scandal Gorila. Dosarele sugereaz că întregul proces de privatizare din Slovacia a fost coordonat de un fond de investiţii-Penta-care trata cu investitorii străini şi politicienii. Cureaua de transmisie era şefa agenţiei pentru privatizare, care se întâlnea cu şefii Penta şi cu investitorii străini în apartamente şi hoteluri obscure din Slovacia.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.