Simularea ”secretă” a alegerilor din SUA

Simulările și jocurile de strategie legate de alegerile prezidențiale americane pot fi niște exerciții importante, mai cu seamă având în vedere miza uriașă a scrutinului, polarizarea excesivă și tensiunile sociale din Statele Unite. Condiția este însă ca aceste simulări să fie corecte și nepolitizate.

Publicații pro-democrate precum The New York Times, The Washington Post, The Atlantic și cotidianul financiar britanic Financial Times au relatat despre o asemenea simulare ”secretă” făcută în Statele Unite de către Transition Integrity Project (TIP), care se definește ca ”un grup bipartizan format din peste o sută de foști înalți oficiali guvernamentali, șefi de campanie și alți experți”. De fapt, grupul este compus din democrați și din membri ai aripii never-Trump din Partidul Republican. Îi avem aici pe John Podesta, fost șef de cabinet al președintelui Bill Clinton și fost șef al campaniei prezidențiale din 2016 a lui Hillary Clinton, pe David Frum, jurnalistul neoconservator care a scris discursuri pentru George W. Bush și a lansat conceptul ”axa răului”, Bill Kristol, un alt susținător al invaziei din Irak și fost șef de cabinet al vicepreședintelui Dan Quayle (în administrația George Bush senior), pe Donna Brazile, fosta șefă a Comitetului Național Democrat, pe Michael Steele, fost șef al Comitetului Național Republican. Sunt lupii neoconservatori în blană de oaie de la Washington care urmăresc să influențeze cât mai mult o potențială administrație Joe Biden.

Nu e de mirare că acest grup îl descrie pe Trump drept ”un lider autoritar”. TIP arată că 2020 ”a adus o criză existențială, ultima șansă pentru a opri o căderea potențial ireversibilă a SUA in autoritarism și nativism”.

Simularea lor secreta a alegerilor din SUA a luat în calcul patru scenarii, din care lipsește cel în care Donald Trump va câștiga președinția cu majoritatea votului popular. Iata scenariile: 1. Rezultat ambiguu; 2. Victorie clară a lui Biden; 3. Victorie clară a lui Trump (însă cu pierderea votului popular, la fel ca în 2016); 4. Victorie la limită a lui Biden.

În toate cele patru cazuri, rezultatele simulării sunt proaste. ”Toate cele patru scenarii s-au terminat cu violențe de stradă și impas politic”, spune Rosa Brooks, cofondatoare a grupului menționat, profesoară de drept la Georgetown. ”Legea nu poate avea efect împotriva unui președinte care o ignoră”, a spus ea, cu referire la Trump.

Toate scenariile amintite iau în calcul ca Donald Trump nu va renunța la putere, va contesta rezultatul votului din statele cheie, va recurge la grațieri, la decizii care să servească interselor de afaceri ale familiei sale, îi va cere procurorului general să pună sechestru pe sacii cu voturi pentru o nouă numărare, ba chiar va recurge și la intervenția armatei. Totul în intervalul noiembrie-ianuarie 2021, în așa-zisa perioadă de tranziție.

Scenariul în care Trump câștigă votul in Colegiul Electoral, însă nu și votul popular, la fel ca în 2016, pare cel mai problematic. Democrații, arată simularea TIP, vor cere desființarea Colegiului Electoral și modificarea constituției și vor refuza să recunoască realegerea lui Trump. Acest scenariu se termină cu o gravă criză constituțională în Statele Unite.

În cazul unei victorii la limita a lui Joe Biden, participanții la simularea amintită au ajuns la ideea că Donald Trump va face presiuni pentru intervenția armatei, că șeful Statului Major Interarme ar putea scurge către presa informații despre aceste discuții și va anunța că ia în calcul demisia. ”Vazând că Trump pierde alegerile, presa de dreapta va recurge la strategii provocatoare și agresive la adresa electorilor care ar urma să voteze pentru Joe Biden. Vor urma informații cum că unii dintre electorii lui Biden au legături cu George Soros, iar alții cu traficanții de copii”, arată raportul TIP.

În cele din urmă, simularea arată că echipa lui Biden va renunța la strategia de a-i oferi lui Trump o ieșire onorabilă din scena și va începe să investigheze faptele penale ale președintelui Trump și ale familiei sale.

Mesajul central al simulării este simplu: criza constituțională este inevitabilă, iar singura cale de a evita o cădere a republicii este victoria lui Joe Biden în noiembrie.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

17 Comentarii

  1. Indiferent cine castiga, noi nu avem niciun avantaj! Ambii pot castiga, vom vedea de parte cui e cetateanul. In cazul in care cetatenii s-au saturat de comportanentul blondului si marii capi il cam marginalizeaza scazandu-i sansele. Depinde de lista impusa de pionii principali ai lumii de care se agata acum pe ultima suta de netri. Avantajat ar fi 100% Biden. Totusi, cel care imprastie bunatate, armonie, pace, umanitate si intelegere e cel mai avantajat. Vom vedea.

  2. Tara Vecina si Pretina – America – a ajuns pe mina cacanarilor de la butoanele Complexului Militar-Industrial.
    Fara Razboaie Consistente si de Durata – pe care Obligatoriu trebuie sa le Piarda – nu exista Profit.
    Astazi sint in Cautare Disperata de Inamici Seriosi pentru a declansa un Nou Conflict. Tovarasului Joe Biden i-a fost impus s-o „aleaga” Running Mate pe Kamala Harris o cacacioasa care, ca si Codruta Kovesi, a bagat o gramada de oameni nevinovati in puscarie. Asta se vrea „arma secreta” a democratilor care sa-l intimideze de Imparatul Lumii Donald J Trump in campania de tot cacatul. Trump abia asteapta s-o sfirtece in bucatele si sa-si hraneasca Bulldogii cu hoitul ei.
    Intrebati-l si pe Adrian Zuckerman – Insarcinatul cu Afaceri la ambasada Imperiului American din Bucuresti, daca nu ma credeti. Adrian a venit in Principatele Unite ca si Mark Gitenstein – Empty Pockets – si va pleca Super, super Wealthy !
    A inceput deja sa Latre la Luna cu Baronii Rosii…ceeace inseamna „Johannis ori Platesti Tributul Corect ori pleaca si-l urcam pe Tron pe Blondul de la Buzau City, Marcel Ciolacu care va plati cu siguranta mai mult.
    America se mai tine in Vopsea si in Trupe ca in rest este Haos si Anarhie Generalizata !

  3. Inamici seriosi au gasit prea multi. Se impiedica in Siria si Yemen, nu au curaj sa se atinga de Venzuela. Poate Malta ar fi accesibila.

  4. Ce simplu a fost cu Kennedy. Sa va spuna Bush Jr. ca stie de la tac-su.

  5. Alba-neagra de cel mai jalnic prost-gust! Si când te gândești că de Trump depinde viitorul Națiunilor! Și, bineînțeles, moartea sistemului ocult al cârtițelor „statului subteran”! Cine vrea o planetă intreagă neobolșevică?! Grele vremuri!

  6. ”…Vor urma informații cum că unii dintre electorii lui Biden au legături cu George Soros, iar alții cu traficanții de copii”, arată raportul TIP. Ceea ce este adevarat. Multumesc pentru articol.

  7. Pai daca simularea au facut-o democratii si au mai reusit sa o tina si ,, secreta ” , la ce concluzii va asteptati ? Eu am o singura intrebare : unde e in simulare alegatorul american ? Si de ce ma rog au fost luate 4 scenarii ? De ce a fost exclus scenariul al cincilea : victoria lui Trump prin vot popular ? Americanii ar avea destule motive sa-l voteze pe Trump . Pana la pandemie Trump a reusit sa duca somajul la cota cea mai scazuta din ultimii 50 de ani , bursele americane explodasera , economia americana se intorcea pe teritoriu american ,…. ! In ultimile saptamani indicele NASDAQ a inceput sa urca , semn ca economia americana isi revine dupa pandemie ! Ce motive ar avea americanul sa nu-l voteze pe Trump ? In timp ce democratii ce fac ? Cauta chichite avocatesti , ii prostesc pe americani cu problema falsa a rasismului , a comunitatilor LGBTQ , vor sa modifice Constitutia , urla ca pandemia nu a fost administrata bine … ? Cine stie cum trebuia administrata pandemia ? Si de ce sa creada americanul ca democratii s-ar fi descurcat mai bine ? Sa nu mai punem la socoteala faptul ca democratii sunt cunoscuti in USA ca manageri de mana a treia ! Sau se pune la cale o smenuiala electorala si motivatia rezultatului votului va fi : pai si simularile au aratat ca…. !

  8. Analiza asta „secreta”arata cat de disperati sunt democratii. E clar ca Trump va castiga.

  9. Joe Bideu si Kanalia Harris tocmai potriviti pentru banda sorosista.

  10. Simulare de doi bani, facuta imediat dupa inceputul pandemiei… fara sa tina cont de modul in care economia a fost repornita, de modul cum Trump si-a folosit puterea discretionara conferita de Constitutie pentru a creste productia industriala, de raspunsul la necesitatile individuale ale statelor, de pozitia dura pe care a luat-o catre China si catre gluma numita Organizatia Mondiala a Sanatatii care a refuzat aproape o luna de zile sa califice Covid-19 ca pandemie… de tulburarile sociale aparute, de ascensiunea extremei stangi violente, de distrugerea valorilor si simbolurilor culturii americane, de lipsa de reactie in fata violentelor din partea primarilor si guvernatorilor democrati, de lipsa de reactie si de compromis din partea reprezentantilor democrati in Congres si Senat care tin intreaga populatie si economie ostatici viziunilor lor ideologice. In prezent sunt la mai putin de 3 luni de alegeri, si populatia, oricat de indusa in eroare de presa si de cenzura de pe retelele de socializare, a inceput sa vada adevarata situatie… foarte multi au ajuns sa-si cumpere arme si sa paraseasca daca pot marile orase conduse de democrati in care serviciile incep sa nu mai functioneze, gunoaie pe strazi, boschetari, gunoaie, schimburi de focuri, talharii, crime, etc sunt in floare, in conditiile in care au cele mai mari taxe.
    Deja la ora actuala, la luni dupa simularea aia, Trump e in ceafa lui Biden… ii miroase coupeul, cum miroase Biden copiii 🙂

  11. Scenarul alegerilor, cu si fara simulare – Se alege un mosneag, cu o vice ce-i va lua in curand locul. Ea va trebui sa repare greseala „obama”, adica sa fie recunoscuta mondial („global” – asta e cuvantul la moda), pt. ca e si afro-american cu ceva gene albe, assian-american dupa mama si cu gene jamaicane dupa tata, mai toate rasele se pot recunoaste in ea.
    Dincolo de mostenirea religioasa indiana, ea a frecventat „Black Baptist church and a Hindu temple”, iar de la bunicul sau indian a invatat, cica, ideile progresiste (?). Are un fundal educativ extrem de stufos si o multime de functii importante, ce mai, un CV impresionant. Participa la parade gay, e o femeie dura, asadar, ce-i mai lipseste sa ne fie prezentata ca lider mondial (pardon, global)?

  12. Americutza, prin democrati, s-a impuscat singura in the foot. Chinezii le-au aratat momeala cu covrigu’ la democrats iar aia si-au spart tara. Good job China! Dupa acest al treilea WW (sanchi pandemie), chinezii le vor scuipa seminte in cap yankeilor. Si uite asa, Istoria a avut iar dreptate. Imperiile se ataca din exterior si se sparg din interior. Deh, jocul GO nu l-au inventat americanii!

  13. Corect zici @ Wasp-ule,ai facut o constatare logica,dar nu se stie cata logica au si votantii sua,ca daca si ei,ca romanasii,pun botul doar la vrajeli,ignorand totusi niste schimbari in bine,sau nemultumiti,ca Trump (bombardat si sabotat non-stop de dusmani) nu le-a dat toti covrigii visati de ei,atunci iese ca la noi,unde ne ramane sa vedeeeem din plin ce s-a ales,cu ce „cheltuieli si rezultate” ne va ferici si ce va mai fi,iar pana vedem noi si mai pierdem timp si viatza mai pe nimic, vin la vot alte generatii „inteligente”,in cap,cu alti cai verzi pe pereti,pana ce,secolul asta,nu mai ai cu cine sa…nimic,ca de ales,mereu se va alege si sunt multi,si vor fi si mai multi,la coada, doar ca sa se pricopseasca,cu orice pretz,din politica.

  14. Amenințări pe față, în stil mafiot. Sataniștii comuniști globaliști nu știu cum să piardă, așa că pregătesc de o nouă insurecție. Să se descurce Trump cu ei, dacă tot are chemarea asta.
    Noi trebuie să ne descurcăm cu „minionii” noștri și trebuie să ne coagulăm într-o mișcare naționalistă autentică, cum n-a mai fost de 80 de ani, învățând din greșelile strămoșilor și evitând capcanele care le-au fost întinse lor.
    Vremea revoluției globale a eliberării omului este aproape și, chiar dacă nu suntem toți pregătiți, Iisus ne-a dat exemplul că este nevoie de unul singur pentru a inspira și elibera o civilizație.
    Vremea faraonilor și a regilor a trecut, omul trebuie să-și recapete libertatea pentru care au murit strămoșii săi și pe care tiranii ne-o vor luată din nou. Puneți mâna pe furci și ascuțiți-vă coasele, cei în care mai bate o inimă română!
    NO HAI!!!

  15. CU PESTE 100 DE ANI INAINTE UN FILOZOF ZICEA; DOBINDIREA DE CUNOSTIINTE NEUTILIZABILE ESTE UN MIJLOC SIGUR DE A TRANSFORMA OMUL INTR-UN REVOLTAT.SUCCESUL in viata este dat de JUDECATA, EXPERIENTA,INITIATIVA si CARACTER.

    CARACTERUL POPOARELOR si NU GUVERNELE LE DETERMINA ACESTORA DESTINELE si IN USA albii sunt majoritari deocamdata
    LA ora actuala partidul republican are ARAMATA,POLITIA,JUSTITIA, O MASA INTREAGA A CELOR CARE PRODUC CEVA CONSTRUCTIV ,TOATA CLASA DE OAMENI DE AFACERI CAT DECAT ONESTI ,CARE IUBESC AMAERICA.
    Partidul Democrat este format din sarlatani si de creaturi ,,INTELCTUALE„NEPUTICIASE ,perversi si cum se zice
    pe la noi OAMENI FARA UN DUMNEZEU.

  16. Nici nu este necesar sa studiezi prea adanc situatia politica din SUA pentru a realiza ca revenirea la putere a marxistilor Partidului Democrat ar fi un dezastru pentru America. Trump a stabilizat si a facut sa creasca viguros economia Statelor Unite, dar nu este vina lui ca a aparut un nou fenomen, global de aceasta data, pandemia care a spulberat eforturile economice ale intregului mapamond, nu doar ale SUA. Nici nu vreau sa-mi imaginez dezastrul care ar fi existat in SUA sub ipotetica presedintie a idioatei ultra-corupte Hillary Clinton. Cu senilul mosneag Biden ar fi si mai rau. Sper ca americanii sa aiba destula minte si sa nu inghita marile minciuni servite de democrati, ei stiu cel mai bine cat de mincinos si parazit este Partidul Democrat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.