Magistrați și politicieni:

„Alegerile, impact direct în Justiție”

Fostul europarlamentar Cătălin Ivan a afirmat, duminică, despre retragerea Adinei Florea din procedura de numire la șefia SIIJ, că acest lucru arată că alegerile electorale au impact direct în Justiție, iar toate deciziile importante trec mai întâi pe la Klaus Iohannis, fiind cel care controlează și Guvernul.

„Gestul procurorului Adina Florea de a se retrage din procedura de numire în fruntea Secției Speciale (după ce șefa CSM Lia Savonea nu a reușit să obțină cvorum pe această decizie) arată, încă o dată, că alegerile – europarlamentare sau prezidențiale sau de orice tip – au un impact direct în Justiție. Nu discut aici persoanele, ci principiile. Iar principiul separării puterilor în stat și independența Justiției par să rămână o glumă amară pe mai departe în România.

Președintele Iohannis conduce astăzi Guvernul cu mână de fier, iar toate deciziile importante, inclusiv legate de sistemul judiciar, trec mai întâi pe la Cotroceni. Sunt sărite proceduri constituționale și se arată în „sistem“ pisica pe baza scorului „de împărat“, vorba lui Ion Cristoiu, obținut de Iohannis. Reforma statului de rit PNL începe cu o rocadă clasică – „pleacă ai voștri, vin ai noștri“! Mai grav este că și sistemul judiciar, la vârful său, pare să se alinieze la noua orânduire, iar cei până mai ieri vocali care se simțeau protejați de PSD, astăzi au intrat în silenzio stampa și așteaptă să vadă mișcările noilor jupâni.

Cu o asemenea mentalitate care, din păcate, vine inclusiv de la o parte a corpului magistraților, nu vom ajunge nicăieri. Legătura ombilicală creată între mai-marii politici ai zilei și judecătorii sau procurorii care își doresc funcții de conducere, cu împărțiri pe tabere și sfere de influență, nu ajută în nici un fel cetățeanul, ci viciază profund normele democratice. Condamnări date pe repede după ce un inculpat pierde alegerile și proceduri suspendate pentru că s-a schimbat Guvernul nu se pot întâmpla într-o țară pretins europeană.

Suntem într-o logică perversă – cea în care mai-marii zilei obțin adeseori protecție temporară din partea sistemului judiciar în schimbul unor funcții sau modificări legislative, pentru ca mai apoi același sistem să-i „îngroape“ în dosare atunci când nu mai sunt folositori. Nu așa ne vom însănătoși, nu prin repetarea acestor cicluri de putere ne vom recăpăta încrederea în Justiție!

Nu sunt doar sceptic, sunt convins că reforma statului nu poate fi făcută cu actuala clasă politică! Fără politicieni care să pună țara mai presus de propriul interes și fără oameni ajunși în funcții politice din afara actualului „câmp tactic politic“ nu se va schimba nimic fundamental din felul în care este condusă România.

„Justiție pentru toți“ va exista atunci când vom avea „România pentru toți“. Azi România e doar a celor foarte puțini, conectați la rețele de influență”, spune Cătălin Ivan într-un comunicat de presă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Author

8 Comentarii

  1. NIMIC NU se MAI poate face pentru SALVAREA Romaniei de la DISTRUGERE TOTALA, IN Cadrul Sistemului TICALOS :

    – NICI cu Actuala „Clasa POLITICA”, adica niste PAPAGALI Jegosi MORAL
    – NICI cu o „ALTA” asemenea Gashcka

    ORICE Grupa de Indivizi,
    CAT de VIRGINI Morlamente ar fi in Cadrul Conditiei UMANOIDE actuale,

    se va STRICA imediat
    CE vor fi PUSI si/sau FOLOSITZI de Sistemul IMPUS Noua, din 1989, cu Fortza Pumnului ARMAT, de Neam PROST.

    DACA mai sunt Indivizi ISPRAVITZI ca OAMENI in Sistem, sa SALVEZE Romania.
    Si pe EI.

    CAT de REPEDE, Speedy Gonzalez …

    CUM ?

    De UNDE sa stiu EU, Simplu Cetatzean ?

    AM EU Informatzii TOTALE ?
    NUUUUUuuuu !

    Am EU SNSPA si Alte Scolarizari GRELE si Gradate ?
    NUUUUUuuuu !

    Am EU Mintea NECESARA intru ASEMENEA Scop ?

    NUUUUUuuuu !
    Au luat-o Altzii si Nu a mai ramas NIMIC …

    SE VEDE, cu CARE Rezultate, de 30 de Ani.

  2. Cătălin Ivan, un rahat cu ochi SIE,linge clanta sa se intoarca in PSD!

  3. Prostia in Rumenia da pe dinafara, bubuie tara asta de prostie care voteaza 67 %slugi si 33% pupincuristi.
    Absolut zero reactie din partea romanasilor contra tuturor deciziilor care distrug tara si restrang drepturile si libertatile . Mai nou nici macar animalele nu mai au dreptul sa bea apa din izvoarele si apele patriei daca detinatorii nu platesc o taxa uriasa.
    Absolut o RUSINE TOTALA TARA ASTA. Absolut groaznic intr-o tara cu un regim dictatorial pe care populatia acestei tari il slavesc. Este incredibila prostia din tara asta care se inchina cu atata sete ingradirii drepturilor si libertatilor populatiei, se inchina puscariilor( cat mai multe cat mai pline), slugi perfecte ale strainilor,toate resursele tarii distruse si vandute pe nimic.
    Ro nu mai are nici o salvare decat suferinta puternica, foamete,cutremur…astea mai sunt o sansa pt trezirea( desteptarea) romanilor.

    https://saccsiv.wordpress.com/2019/12/06/fermierii-somati-sa-plateasca-taxa-de-adapat-pentru-apa-de-izvor/

  4. „Toate drumurile duc la Roma”!!!. Adica…la Cotroceni! Trebuie sa fii ori orb, ori prost, ori amandoua, ca sa nu vezi ceea ce se vede din Cosmos, cu ochiul liber, nu cu telescopul! Sau…mai stii, securist!! Catalin Ivan are dreptate, desigur, de-asta a si fost indepartat din PSD. Pentru ca, cei care „au fost pusi” sa conduca PSD, nu au nevoie de asemenea oameni!

  5. Tanarul C Ivan a sesizat corect situatia reala din interiorul democratiei romanesti – „originala”! Va fi foarte greu sa ajungem acolo unde acest popor inteligent, dar „slab”, merita!

  6. Ceea ce afirma Ivan este o realitate ce se vede de pe Luna. Are perfecta dreptate!

  7. @Gollum
    Nicio zi fără „considerațiunile dăștăpte” ale lui Gollum, despre care se știe că este un postac. Altfel, e un nimeni în drum care clevetește despre unul sau altul. Astăzi, i-a venit rândul lui Cătălin Ivan, mai cunoscut, cu siguranță, decât Gollum. ?

  8. Multi il fac prost , lenes , plimbaret si dictator. Un dictator prost si votat de 66 % de oameni cu capul pe umeri, hm…. si sa fie si pus la masa marilor puteri. Ce poate face dictatorul ? Eu sper ca ordine!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.