Danezii au început să voteze joi pentru alegerea unui nou parlament şi, conform tuturor sondajelor, acestea ar urma să aducă opoziţia de centru-stânga la putere după zece ani de supremaţie politică a dreptei, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Liderul social-democraţilor, Helle Thorning-Schmidt, dat câştigător, ar urma să-i succeadă în funcţie premierului la final de mandat Lars Loekke Rasmussen, lider al coaliţiei de centru-dreapta.
Rasmussen a anunţat la finalul lui august organizarea acestor alegeri legislative şi, de atunci, campania electorală s-a focalizat pe politica economică necesară pentru scoaterea Danemarcei din criză.
Aproape patru milioane de alegători trebuie să-i aleagă pe cei 179 de deputaţi din Folketing pentru un mandat de patru ani.
Puţin după deschiderea birourilor de vot, alegătorii se grăbeau să-şi exercite acest drept înainte de a merge la serviciu.
Cele circa 1.600 de birouri de vot se vor închide la ora 20.00 (18.00 GMT), iar numărarea voturilor se va încheia în noaptea de joi spre vineri, la ora 01.00 (23.00 GMT joi).
Din punctul de vedere al analiştilor, danezii au început să se sature de coaliţia minoritară care s-a putut menţine la putere în ultimii zece ani numai graţie acordurilor informale încheiate cu extrema-dreaptă, respectiv Partidul poporului danez (DF, Dansk Folkeparti), notează AFP.