UPDATE 17:20 Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a publicat într-o postare pe contul său de Facebook, o actualizare referitoare la situația muncitorilor răniți în cazul monumentului prăbușit astăzi la Roma. Ea a precizat că există confirmarea faptului că doi dintre muncitorii răniți sunt români. Cei doi au vârstele de 48, respectiv 66 de ani, sunt lucizi și comunică.
Monumentul istoric a suferit daune materiale semnificative, iar patru muncitori au fost implicați.
Un muncitor în vârstă de 64 de ani a fost scos în viață de sub dărâmături și transportat la spital în cod roșu, suferind un traumatism cranian. El se afla în partea cea mai afectată a turnului.
Muncitorul care este în stare gravă este de naționalitate română, scrie presa italiană.
Alți trei muncitori, care lucrau pe schelele de susținere ale turnului și au rămas blocați după prăbușire, au fost recuperați de pompieri cu ajutorul unei autoscări. Niciunul dintre ei nu ar fi rănit. Cei trei au refuzat să meargă la spital.
Zona a fost imediat evacuată de echipele de intervenție, pompierii intervenind la fața locului.
Potrivit autorităților italiene, o porțiune a structurii superioare a turnului s-a desprins brusc, specialiști în patrimoniu ai Ministerului Culturii din Italia evaluând în acest moment cât de stabilă mai este construcția.
Potrivit primele ipoteze, cauza ar fi fost slăbirea structurii de rezistență după lucrările efectuate asupra zidăriei, care era veche de câteva secole.
Turiștii care se aflau în această zonă au simțit o zguduitură puternică.
Primarul Romei, Roberto Gualtieri, ministrul culturii, Alessandro Giuli, şi şefii Superintendenţei Capitoline s-au deplasat la faţa locului şi s-au întâlnit cu muncitorii care au supravieţuit prăbuşirii, care, potrivit acestora, se află în stare bună.
Prefectul Lamberto Giannini a fost, de asemenea, prezent.
Torre dei Conti, înalt de 29 de metri, se află lângă unul dintre punctele turistice importante ale Oraşului Etern. Este la jumătatea drumului pe Via dei Fori Imperiali, bulevardul larg care duce de la Piazza Venezia din centrul oraşului la Colosseum.
Turnul face parte dintr-un ansamblu istoric de clădiri aflat în imediata vecinătate a Colosseumului, inclus în zona de protecție a patrimoniului mondial UNESCO.
Torre Dei Conti collapse Roma #Roma #TorredeiConti pic.twitter.com/wrid6d77EY
— L (@L4731058952407) November 3, 2025
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Contractele in constructii se dau „cu cantec”.
Cu două săptămâni în urmă, am fost in zona, nu vedeai decât restaurări peste tot, coloseumul a fost restaurat in parte dar mai au mult de munca. În zona acestui edificiu istoric, se poate circula pentru că sunt atenționări în scris in italiană, engleză, germana, arabă, cam toate limbile, nu și în limba română. Mă așteptam la aceste prăbușiri pentru că, desele cutremure și instabilitatea clădirilor antice fac ravagii. Zona e uriașă, întinsă pe câteva mii de kilometri și, cu gura căscată din curiozitate, sau, muncind, nu dai atenție la ce se poate întâmpla. Oricum, va fi greu pentru turiști să mai intre in aceasta zona plina de istorie și curiozități.
muncitorul accidentat va beneficia de ingrijire si concediu medical platit 85% ca in Romania erc.?
multa sanatate…
ca era un pericol, avea in partea inferioare copertine de protectie a trecatorilor…
Cred ca scopul a fost de la bun inceput demolarea. Nu renovarea.
Asa renovatori sa tot ai.