Alertă mondială! Ucraina acuză Rusia de atacuri cibernetice masive

Hackeri din Rusia infectează companii ucrainene cu un virus de tip malware pentru a crea terenul propice unui atac masiv, coordonat, a declarat marţi pentru Reuters şeful poliţiei cibernetice din Ucraina, Serhei Demediuk.

Mai exact, potrivit informațiilor apărute, hackerii vizează companii, bănci şi companii de infrastructură energetică, într-un mod care sugerează că se pregătesc să activeze malware-ul pentru un atac masiv, a mai spus Demediuk. Acesta a adăugat că poliţia ucraineană colaborează cu autorităţi străine pentru a-i identifica pe piraţii cibernetici, potrivit B1tv. 

Kremlinul a negat însă acuzaţiile. ”Nu, nu este adevărat”, a declarat miercuri pentru Reuters biroul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Virusul ”NotPetya” a lovit Ucraina în iunie 2017

Forţe de aplicare a legii şi echipe care se ocupă de securitatea companiilor din întreaga lume acordă o atenţie sporită ameninţărilor cibernetice din Ucraina, de unde au provenit unele dintre cele mai distrugătoare atacuri cibernetice din istorie. Un virus numit ”NotPetya” a lovit Ucraina în iunie 2017, afectând agenţii guvernamentale şi companii înainte de a se răspândi la corporaţii din întreaga lume, provocând acestora pierderi de miliarde de dolari.

”Faptul că guvernul Ucrainei a decis să facă public acest lucru arată că sunt speriaţi că (un potenţial atac cibernetic) va avea un impact masiv şi doreşte ca oamenii să fie conştienţi de asta”, a declarat Jaime Blasco, de la firma de securitate cibernetică AlienVault.

”Este dificil de controlat impactul unui atac cibernetic la nivelul unei ţări, aşa încât este posibil ca această nouă ameninţare să se răspândească la nivel mondial”, a adăugat el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. gata bre calmati va, am inteles si m esajul si scopul respectivei alerte mondiale..sa vina bre americanii cu baza lor unde vor la Topraisafr la abadag la valea adanca..la antana mare..liber la invazie

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.