Alertă! Zborurile de pe aeroportul din Lyon, suspendate

Decolările și aterizările la Aeroportul internațional Saint-Exupéry din Lyon au fost suspendate luni, după ce un individ care era urmărit de poliție a intrat cu mașina pe pistă, informează ediția franceză a site-ului The Local, potrivit informațiilor euronews.ro.

Aproximativ 20 de mașini și motociclete de poliție și un elicopter au urmărit un șofer care a condus o perioadă pe partea greșită a unei autostrăzii, după care a trecut de barierele de securitate de la un terminal al aeroportului din Lyon și a intrat cu mașina pe pistă.

Mașina s-a împotmolit în cele din urmă în terenul accidentat de lângă pistă, șoferul fugar a părăsit vehiculul și a încercat să fugă pe picioare de poliție, însă a fost în cele din urmă prins și reținut de forțele de ordine.

Nu există informații că ar fi fost rănită vreo persoană în urma incidentului. Poliția nu a anunțat încă ce acuze îi sunt aduse individului. Până în acest moment nu se cunosc motivele pentru care bărbatul a comis acest incident. Traficul aerian pe aeroportul din Lyon este în continuare suspendat în urma incidentului, a anunțat administrația aeroportului pe Twitter.

Sursă foto: Euronews

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.