Aleşi anonimi!

Majoritatea românilor nu cunosc care este senatorul sau deputatul care îi reprezintă în Parlament, potrivit unui sondaj de opinie realizat de CCSB, în perioada 18-21 noiembrie, la comanda Asociaţiei „Pro Democraţia”, sondaj care a fost dat publicităţii marţi.

Astfel, 78 la sută dintre persoanele chestionate nu au putut să precizeze cum îl cheamă pe deputatul care le reprezintă în Parlament, procentul crescând la 89 la sută în cazul persoanelor care nu îl cunosc pe senatorul ales în colegiul uninominal în care au votat.

De asemenea, la întrebarea „De câte ori v-aţi întâlnit cu deputatul/senatorul care vă reprezintă în Parlament?”, 71 la sută dintre repondenţi au afirmat că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în cazul deputaţilor şi 78 la sută în cazul senatorilor.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de populaţie adultă neinstituţionalizată, reprezentativ la nivel naţional, alcătuit din 1.017 persoane, şi are o marjă de eroare de plus minus 3,1 la sută.

Sondajul a fost făcut public în cadrul dezbaterii privind modificarea cadrului legislativ în vederea unificarii practicilor electorale la nivelul tuturor tipurilor de alegeri, organizate, la Parlament, de Asociaţia „Pro Democraţia”.

Potrivit organizatorilor, evenimentul face parte din proiectului „Pentru alegeri de nota 10”, implementat de Asociaţia „Pro Democraţia” în parteneriat cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale (CENTRAS) şi finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.