Alexandrion a preluat New Montana și vrea să dezvolte un lanț de zece hoteluri

Alexandrion Group a preluat, anul trecut, hotelul New Montana din Sinaia, un prim pas în dezvoltarea, pe termen lung, a unui lanț de zece hoteluri în România, a declarat, pentru revista Trends HRB, președintele Alexandrion Group, Nawaf Salameh.

”Nu vă pot spune exact cât a costat hotelul New Montana, dar am plătit câteva milioane bune. Noi vedem această achiziție ca pe o continuare a businessului de producție al Alexandrion”, a declarat omul de afaceri.

Deși președintele Alexandrion Group nu a dorit să comunice care va fi noul nume al hotelului, în comunicările externe ale companiei se folosește deja denumirea New Montana Hotel & Spa.

”Hotelul a fost tot timpul cu 30% peste gradul de ocupare al stațiunii Sinaia. Anul trecut, am avut la New Montana în jur de 60.000 de clienți, iar anul acesta ne-am propus să avem un trafic de 100.000 de persoane, atât pe partea de cazare, cât și prin intermediul evenimentelor private și corporate”, a precizat președintele Alexandrion Group.

Pe termen mediu și lung, grupul specializat în producția băuturilor alcoolice vrea să ajungă la un lanț de zece hoteluri cu minim 200 de camere în diferite zone ale țării, fie prin preluări, fie prin construcția acestora de la zero.

”Vrem să ajungem la zece hoteluri în România care să reprezinte un model pentru acest segment de business în țara noastră. Noi colaborăm cu multe hoteluri, iar propunerea noastră către ei este să îi ajutăm să atingă standardele de calitate din hotelurile noastre”, a adăugat Nawaf Salameh.

Noile atracții ale hotelului New Montana

New Montana va trece printr-un amplu proces de modernizare, derulat pe parcursul a trei ani, cu scopul de a transforma hotelul într-o referință pentru turismul montan românesc.

Hotelul va avea noi puncte de atracție. Astfel, la începutul lunii martie va fi deschis un club de noapte cu o capacitate de 100 de persoane, unde se va cânta muzică live.

Totodată, centrul spa al New Montana, a cărui principală atracție este bazinul semiolimpic de înot, va fi extins și modernizat.

Partea de gastronomie a hotelului este coordonată, de la sfârșitul anului trecut, de chef Marco Magri, care a lucrat anterior la Athenée Palace Hilton.

Alexandrion Group intenționează să deschidă, anul acesta, un nou restaurant cu preparate gourmet în cadrul hotelului, care se va numi Après Ski și ai cărui clienți vor fi în proporție de 90% din afara hotelului. Pe viitor, dezvoltarea New Montana vizează și deschiderea, la ultimul etaj, a unui sky bar cu restaurant.

Modernizarea hotelului va permite și crearea unei zone denumită ”single malt library”, un spațiu elegant unde vor fi puse în evidență single malturile și vinarsurile din portofoliul Alexandrion și vor fi oferite informații despre acestea.

”Am făcut un departament separat în cadrul companiei care se va ocupa de educarea și informarea consumatorilor despre băuturile distilate. Vom face și tururi tematice la distileria noastră de lângă Ploiești prin care să le arătăm turiștilor cum se face un vinars sau o palincă”, a explicat Nawaf Salameh.

Omul de afaceri spune că a avut deja discuții cu mai multe agenții cărora le-a propus pachete turistice la New Montana cu posibilitatea de a face team-buildinguri sau tururi ghidate la Distileriile Alexandrion.

Traininguri pentru partenerii Alexandrion din horeca

Intenția președintelui Alexandrion este de a utiliza New Montana, precum și celelalte hoteluri care vor intra în portofoliul grupului, ca baze de pregătire a personalului partenerilor din horeca, fie că este vorba de barmani, ospătari, bucătari sau angajați ai centrelor spa.

”Astăzi proprietarii de hoteluri din România nu știu cum să vândă băuturi alcoolice. La noi sunt multe hoteluri cu manageri foarte buni, care știu să facă business din cazare, însă foarte importantă într-un hotel este și partea de food & beverages. Putem să ne ajutăm partenerii din zona hotelurilor să facă mai mulți bani din vânzarea băuturilor, transferându-le expertiza noastră”, a precizat Nawaf Salameh.

Alexandrion Group investește constant în cursurile de pregătire a barmanilor, având colaborări cu toate școlile importante de profil.

De anul trecut, compania a încheiat un parteneriat și cu școala de management în domeniul ospitalității Hostalion din Spania, cu care derulează un program de pregătire pentru zona de food & beverages dedicat managerilor și proprietarilor din horeca.

Tot împreună cu Hostalion, Alexandrion va derula, la New Montana, programe de pregătire pentru ospătari. Pe viitor, grupul vrea să dezvolte colaborarea cu chef Marco Magri și pe partea de traininguri pentru bucătari.

”Vrem să susținem traininguri pe cele trei direcții pe care vi le-am menționat. Vom avea programe combinate unde cursanții vor face partea teoretică dimineața și partea practică, în a doua parte a zilei, în cadrul hotelului. De exemplu, la clubul de noapte de la New Montana pe care îl deschidem în martie, vom susținute cursuri de barmani în timpul zilei, până la ora 20:00. După această oră, barul este deschis către public, iar cursanții pot face practică”, a declarat Nawaf Salameh.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.