Politologul Alina Mungiu-Pippidi a opinat, într-o intervenție pentru emisiunea News Pass de la B1 TV, că România se va adapta în cazul în care Donald Trump va reveni la Casa Albă: “România se va adapta cu Trump. Să nu îl uităm pe domnul Dragnea care a fost primul care s-a repezit la Ierusalim să deschidă ambasadă, să mute ambasada atunci când Trump a cerut acest lucru. Deci, noi ne-am dus într-o direcție cu războiul din Ucraina care va ține la nesfârșit și acum o să ne adaptăm. Să nu uităm că românii sunt extraordinar de adaptabili. Politica românescă externă este cât se poate de oportunistă și o să ne găsim loc în aceste noi aranjamente cum ne-am găsit în cele vechi.
În fond, foarte puțin din ceea ce facem noi pleacă din convingere. Altfel, interesele noastre fundamentale rămân aceleași. Noi avem motive să ne fie frică de Rusia și avem interese deosebite de Rusia, dar nici Trump nu trebuie crezut că e un iubitor al Rusiei. E un simplu cineva care nu e un iubitor al Ucrainei și care va căuta alte căi de a rezolva aceste probleme”.
Alina Mungiu-Pippidi a mai precizat că UE și SUA vor trebui să ajungă la un numitor comun, chiar și în situația în care Donald Trump câștigă alegerile:
Madam Pipidi, acest Popescu-Pinoccio de 200 kg in viu al invatamantului politic. O alta care sufera de absenta, care scrie sa fie vazuta, ma indoiesc ca doreste sa ne transmita ceva, e prea vanitoasa. Alta data publica fara comentarii. Probabil, a descoperit ca-comentariile sunt mai valoroase decat textul ei.
„Politica românescă externă este cât se poate de oportunistă și o să ne găsim loc în aceste noi aranjamente cum ne-am găsit în cele vechi.”
….. Gura pacatosului adevar graieste: tot Evul Mediu, 1821, 1877, Razboaiele Balcanice, 1914, 1916, 1918, 1939, 1944, 1989 si acum… o „adaptabilitate” de predat in manualele de istorie si diplomatice. :) :) :)
Cotidianul isi insulta cititorii publicand laBaescu1tv ! Se mira si jurnalistul japanez: „cu otrava ati incercat” ?
De ce sunteti rautaciosi! Hai sa-i dam ce e al ei, E o toxina, o doamna ONG Soros de Romanika, o polit oloaga gonflabila, e Doamna PIPI!
@ Doamna Pippidi a beneficiat de condiții preferențiale de exprimare, chiar și pe vremea lui Băsescu, beneficiind și de cete de susținători în stradă, doamna Șoșoacă exprimându-se prin ”forțe proprii” ?
Politica externa – oportunista? Ce vorbesti soro? Care politica externa? Are colonia politica externa? Ea face ce dicteaza stapanii.
Ce ai mancat si ce ai baut
De asa …mare t-ai facut ?
– Numai eu stiu ce-am mancat
De asa m-am ingrasat
@ Un articol despre doamna Pippidi și de lângă Băsescu, domnul Pippidi este mai abținut, cu cine ”dansează” doamnele , ?
„ALINA MUNGIU PIPPIDI = SINGURUL comentator politic CREDIBIL”
Alt PROFII fara umor, ii l-a luat frac-su pe tot.
@akron in trupele sovietice de ocupație erau majoritatea ucraineni nu ruși, sunt multe dovezi în acest sens daca ești interesat. Slava z!
ALINA MUNGIU PIPPIDI = SINGURUL comentator politic CREDIBIL din Romania brusseleza.
SINGURUL…..
Editat clante sorosiste.
Ungaria va da ora exacta in ue cand Trump va fi presedinte. E greu de digerat… tefelistilor… dar asa va fi! Ursula va fi calarita zi si noapte de unguri.
Și cam 10% din România răspunde descrierii de mai sus
Partea proastă e ca toți cei de la politică ori din media corespund acestui diagnostic medical ( psihopați la definiția din manual )
„O să ne găsim loc”
Noi avem locul nostru, ne jucam la scara noastra, pentru tine locul (suprafata ocupata) e o problema ! Vad ca ti-ai gasit loc laBasescu1tv !
Dragă Akornioane
Tu înțelegi durerea a sutelor de mii de morți ( câteva nu multe da orișicât sute de mii) perfect , da cum stai cu înțelegerea durerii a zeilor de milioane de morți, morții lor ?
De la sute mii la zeci de milioane eeeeee o mare diferență așa că dacă vorbești despre durerea ta , trebuie să încerci să înțelegi și durerea “lor” că …. dacă nu poți …. locul tău nu e în România ci în Israel . Că doar acolo unii nu pot concepe durerea celorlalți, doar acolo morții noștrii-s niște sfinți, morții lor niște viermi și singurul păcat e că nu au murit încă toți
Cred că este cazul că Dna Pipidi sa lase în pace Romania și românii și să-și vadă de drumul ei prin occident.Opinia ei nu mai este dorită în tara ,mereu a fost nociva
“ vom fi …. vom răspunde “
Tu și cu mai cine ?
Căăă pe moment ar fi cazul să începi cu ceea ce dintotdeauna a fot începutul , ar fi cazul să începi cu “vom da socoteală”
Că altfel fără “socoteală” de ce ar mai da cineva o ceapă degerată pe mașina de mestecat minciuni a globsliștilor de la sfârșitul istoriei lui Fukuyama care caută democracy în Afganistan și WMD în Irak ori rule based order and Helsinki agrement of no more border changes în Kosovo
“ vom fi …. vom răspunde “
Tu și cu mai cine ?
Căăă pe moment ar fi cazul să începi cu ceea ce dintotdeauna a fot începutul , ar fi cazul să începi cu “vom da socoteală”
Că altfel fără “socoteală” de ce ar mai da cineva o ceapă degerată pe mașina de mestecat minciuni a globsliștilor de la sfârșitul storurile lui Fukuyama care caută democracy în Afganistan și WMD în Irak ori rule based order and Helsinki agrement în
@Akornion. Lasă poveștile că nu țin. Amenință tu în altă parte, la altă masă. Slabă încercare, eu nu te-aș plăti pentru postarea asta.
“ vom fi …. vom răspunde “
Tu și cu mai cine ?
Căăă pe moment ar fi cazul să începi cu ceea ce dintotdeauna a fot începutul , ar fi cazul să începi cu “vom da socoteală”
Că altfel fără “socoteală” de ce ar mai da cineva o ceapă degerată pe mașina de mestecat minciuni a globsliștilor de la sfârșitul istoriei lui Fukuyama care caută democracy and fair trial în Afganistan și WMD în Irak ori rule based order and Helsinki agreement for territorial integrity in Kosovo.
Parca-l vad pe Pristanda numarind steagurile. Mungiu-Pipi di politolog ? Haida de pina si Sharlica e mai coerent decit ea.Fost-ai lele cind ai fost si ce si a cui lele!
De unde naiba ati mai scos-o si pe asta ? Credeam ca am scapat de definitiv de ea .
„DUPĂ PLOAIE-CHEPENEAG/DUPĂ SOARE CLOP ÎN CAP// .DAR -ROMÂNII SE VORADAPTA CĂ AȘA-I VIȚA-CÂND SEMEAȚĂ CA STEJARUL CÂND TÂRÂTOARE ȘI AGĂȚĂTOARE CA VOLBURA-ROCHIȚĂ-VORBA NOASTRĂ–VORBELE–: NOI LE-OM DA-EI NE-OR LUA!;DOAMNE FERI DE MAI RĂU!-ÎN ROMÂNIA NICI ÎN MATEMATICĂ NU EXISTĂ EGALITATE!Ș-APOI DADE N-OR CÂȘTIGA HOUTHY -IAR SIONUL A AVUT ÎNTOTDEAUNA O MLADĂ ȘI PENTRU „CIUBANU CU CUPILU”
Are dreptate @ omul simplu. Cum de am uitat DEBANDADA retragerii din Afganistan ? Scenele de saptamana trecuta cand Dorel de la Secret Service și Vasilica de la American Caralees și au dat cu stângu în ddreptul cu ocazia TENTATIVEI semanau cu ceva cunoscut , dar nu reușeam sa mi amintesc filmul. Era Ouț of Afghanistan , seria a II de la Ouț of Vietnam
Mai pe scurt- sluga perfect adaptabila suntem.
Pippida rastalmaceste pentru ca nu cunoaste !
scrie: ‘Trump …a spus că pleacă din Afganistan în campania electorală, până la urmă nu el a plecat din Afganistan, a plecat Joe Biden și asta i-a încurajat pe ruși foarte mult”
Aiurea in tramvai!
Trump a negociat in emirate cu talibanii,Trump a dat Ordinul Prezidential de retragere,(cu toate ca US Army nu era de acord),Biden nu a mai avut ce face decat sa asiste la halul de dezorganizare care a incheiat retragerea precipitata de Trump.
Eu cand va spun ca istoria recenta e falsificata sub ochii nostri de scribalai,dar ce a fost acum 80-100 de ani, numai minciuni
Pipido daca Trump il rezolva definitiv pe Sorosh? Ramai neplatita . Ucraina iubeste romanii de aceea au furat Sudul Basarabiei si Insula serpilor ca be iubeste pamantu.
Eu sunt din cei 1% care nu am votat cu Iliescu .
Pentru ce se intampla in Ucraina vina este a celor care au ADUS Armatele Americane in zona… Cine le – a adus? …Dupa 1990 Politica Romaniei a fost si este Criminala, Revizionista, Provocatoare….Intelectualul roman stie ca Romaniei ii este frica de Rusia…Dar nu stie ca si Rusiei ii este si mai frica de NATO.
Unii iubesc America, unii Rusia, unii Ungaria si unii iubesc sa fie bagati in seama.
Și când au venit democrații lui Biden la putere în America,nu tot așa ne-am repezit sa pupam mâna stăpânilor ,de ce doar de Dragnea vb la nivel de slugărnicie,că nici cu werner și compania nu ne este rușine,sau ce vrea pipidi aici să sublinieze ,cât sunt de răi și nocivi unui și cât de buni sunt alții ,dar noi că țara suverană,nu mai știm să decidem singuri ,chiar trebuie să ne aplecăm in fața tuturor ,așa că niște on-gisti ai lui Gyuri Soros își dau cu părerea ,cum trebuie să stăm noi in fața americanilor,de când trebuie să iau eu de bun ce zice această femeie , sau de ce ne-ar interesa pe noi părerile ei
„DUPĂ PLOAIE-CHEPENEAG/DUPĂ SOARE CLOP ÎN CAP// .DAR -ROMÂNII SE VORADAPTA CĂ AȘA-I VIȚA-CÂND SEMEAȚĂ CA STEJARUL CÂND TÂRÂTOARE ȘI AGĂȚĂTOARE CA VOLBURA-ROCHIȚĂ-VORBA NOASTRĂ–VORBELE–: NOI LE-OM DA-EI NE-OR LUA!;DOAMNE FERI DE MAI RĂU!-ÎN ROMÂNIA NICI ÎN MATEMATICĂ NU EXISTĂ EGALITATE!Ș-APOI DADE N-OR CÂȘTIGA HOUTHY -IAR SIONUL A AVUT ÎNTOTDEAUNA O MLADĂ NȘI PENTRU „CIUBANU CU CUPILU”
Ceea ce mă uimește pe mine cel mai mult este rusofobia stridentă a Bucureștiului. Mama mea și bunica mea maternă au fost ridicate noaptea din casă în septembrie 1944 și duse în capot la comandamentul trupelor sovietice din localitate numai pentru că în urma unui denunț, patrula a găsit în dulap uniforma militară a bunicului.( lucrurile s-au clarificat a doua zi dimineața ,bunicul nu fusese pe front ) Un an mai tarziu, tatăl meu a fost bătut când ieșea din gară, portofelul și ceasul de mână fiind furate de câțiva soldați sovietici. În fine, bunicul patern a decedat în câțiva ani după reintoarcerea de pe frontul de Răsărit din cauza rănilor primite,samd
Eu ii înțeleg pe americani, ei sunt departe de zona noastră de Europa, nu au pierdut câteva sute de mii de soldați pe frontul de est,familiile lor nu au asemenea amintiri de coșmar.. Nu înțeleg însă de ce se expun co-naționalii noștri la furia rușilor, doar știu foarte bine cu cine au de-a face ! Eu zic că cea mai prudentă atitudine în situația actuală este adoptarea de către autoritățile române a politicii ” ciocului mic „.
AMP dovedeste intotdeauna profunzime in gandire. A citesc cu interes.
Auzi madam, colonia nu există în vederile lui Trump!…De fapt colonia rumania nu mai interesează pe nimeni!…ce să facă cu niște mediocrii, cu niște bandiți, cu niște golani?…
Dacă ne gândim bine tânăra Alina Mungiu nu se deosebea la atitudine și acțiuni de doamna Șoșoacă. Sigur prin educație, cultură știa evita grotescul, uar instruirile externe i-au arătat calea succesului.
O fiinta NOCIVA. Ea nu crede in nimic, se falfaie dupa al mai puternic. Sa nu uitam cum l-a lins pe basescu. De vorbitoarea asta zic, nu de Trump. Ala isi vede de ale lui, nu ca noi, care ne vedem numai de ale altora.