Ceaușescu, Leana, Gogu și Ion Iliescu

Săptămâna trecută am scris despre relația dintre unchiul lui Ion Iliescu și Nicolae Ceaușescu. Am demonstrat că tânărul orfan de tată, Ion, avea o proptea puternică pe lângă viitorul cârmaci încă din anii ’40 ai secolului trecut.

Am demonstrat că Nicolae Ceaușescu avea de ce să-l protejeze pe junele Ion Iliescu în anii ’40-’50. Asta în ciuda relației proaste care fusese între tatăl băiatului, Alexandru Iliescu, și Gheorghiu-Dej. Am mai găsit între timp încă o legătură a familiei Iliescu și clanul care a călărit România între 1965 și 1989. De plictiseală, în ultima vreme, am mai scorciovit și am dat peste altă încrengătură. Aceasta duce de data asta la „tovarășa academician doctor inginer” Elena Ceaușescu.

Rolul ei în mișcarea subterană comunistă interbelică a fost insignifiant, dacă nu cumva cvasiinexistent. Totuși, ea poseda fratele Gheorghe, zis Gogu, ajuns la începutul anilor ’30 la București să facă un cheag. Ăsta a târâit-o și pe ea în capitală, unde se trăia incomparabil mai bine decât la Petrești-Dâmbovița.

Cum a intrat Gogu în contact cu celula comunistă

Domnul Gogu se aranjase oarecum și devenise șef de echipă la Atelierele CFR. Aici intrase în contact cu celula comunistă de acolo. În autobiografia pe care și-o face la verificarea de partid din 1952, spune cu cine a lucrat politic. Îi pomenește pe trei UTC-iști care ulterior vor participa la războiul civil din Spania: mecanicii Aurel Stancu, Mihai Dobreanu și șoferul Ion Telemac. Cu ei a avut legături în anii 1934-’35. Telemac și Dobreanu vor dispărea din peisaj, poate uciși chiar de proprii tovarăși sub acuzația de troțkism, în Franța, după terminarea aventurii spaniole. Aurel Stancu va face o frumoasă carieră de asasin, ordonând execuții ilegale cât a fost șeful Securității din București, cu grad de colonel, la începutul anilor ’50.

Tot la Securitate lucra și Gogu în 1952, cu grad de locotenent-colonel și o să mă interesez dacă a făcut orori. La fondarea DSS era maior și șeful Direcției a IV-a, de contrainformații militare. Din 1952 a fost mutat ca locțiitor al șefului Direcției a III-a, de informații interne, o structură de torționari. Trecut în rezervă în 1955, tov. Gogu a crescut la umbra cumnatului său. A ajuns în perioada promovării clanului „cârmaciului” secretar al sindicatelor (UGSR) și membru în CC al PCR. A fost căsătorit încă din anii ’30 cu o evreică pe care o chema Adela și au avut trei copii. A murit în 1987.

Cumnatul lui Ceaușescu și frații Iliescu

E interesant că după 1936, când a făcut saltul din UTC în PCdR, Petrescu îl pomenește doar tangențial, la „și alții” pe Ceaușescu (fără prenume) între comuniștii cu care a colaborat. Despre sor-sa nu suflă nicio vorbă.  În schimb, sunt pomeniți la loc de cinste frații Alexandru și Eftimie Iliescu, tatăl și respectiv unchiul lui Ion Iliescu. Gogu spune că a stat o perioadă scurtă la pârnaie împreună cu ei, în 1940. Pe lângă faptul că Eftimie a fost un fel de sponsor al lui Nicolae Ceaușescu, iată că a fost și coleg de suferință cu viitorul securist Gogu. Probabil că ăsta i-o fi spus surorii lui cam așa; ”Fă, Leano! Ia mai spune-i lu’ Nicu al tău să aibă grije de băiatu’ lu Iliescu. Să-l ia acolo, la el, la UTC.”

Un PS 1 și un PS 2

P.S.1: Am aflat cu mare tristețe că a murit unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din anii ’90, liderul comunității rome Vasile Ionescu. Câteodată, am impresia că rubrica mea săptămânală de aici a ajuns capitolul „Decese” de la „Mica publicitate” din ”România liberă ” a  anilor ’80 din secolul trecut. Voiam să vă relatez o istorie cu el, dar fiind evenimentul prea proaspăt, nu am avut puterea să o fac. O să fie săptămâna viitoare.

P.S.2: Fiindcă „opera” mea „Cameleonul Stein” a fost pupată-n public în coperta 4 de către Horia Roman Patapievici, Stelian Tănase, Grigore Leșe, Cornel Ivanciuc, Ștefan Agopian și diverși alți cetățeni de cultură, primul tiraj tinde să se epuizeze. Pe chestia asta m-am decis, de comun acord cu Silvia Colfescu, patroana Editurii Vremea, să facem o „lichidare de stoc cu autograf” și miercuri, 21 octombrie, între orele 16 și 18,30. Voi fi prezent la sediul editurii,  de pe Strada Constantin Daniel nr. 14, în buricul târgului, lângă Piața Romană. Veți putea cumpăra cartea ceva (sensibil) mai ieftin decât în librării. De asemenea, veți vedea interiorul casei care seamănă cu un muzeu. Vă voi da dedicații în versuri și o să fac giumbușlucuri. Vă aștept.