Alogenii din funcțiile publice, un dezastru programat

Una dintre trăsăturile esențiale ale unui individ de succes este, fără îndoială, curajul. Senecca spunea că “uneori, chiar şi să trăieşti e un act de curaj”, iar dincolo de orice curajul înseamnă putere, geniu şi strălucire.
Există, din ce în ce mai mult, pentru poporul român o evidentă lipsă a curajului de a mai trăi şi de a mai spune lucrurilor pe nume. Paginile de istorie abundă în scene de vitejie ale acestui popor, însă uitându-mă în jurul meu, am impresia că fie istoria a fost scrisă ca să dea bine pentru viitor, fie România nu mai este locuită de urmaşii eroilor din trecut.

Mahatma Gandhi spunea că “există pe lumea aceasta oameni atât de înfometaţi pentru care Dumnezeu are forma unei pâini”, tot astfel, există pentru mulţi români speranţa unei vieţi mai bune ori pentru care un conducător bun este cel care îi mai lasă în viaţă. Astăzi, pentru mine, Dumnezeu înseamnă curajul de a cere respect şi credinţa că poporul român merită acest lucru.

Starea de conflict care domină astăzi societatea românească creează sentimentul unei perpetue incertitudini, iluzia unei iminente şi meritate schimbări, însă la final de an, ne trezim în acelaşi marasm, ajungând să irosim în acest fel perioade importante de timp în care puteam vorbi despre o construcţie reală a României postdecembriste. România postdecembristă a fost rezultatul unor urzeli de interese, gândit şi pus în aplicare de către serviciile secrete româneşti, iar acum degringolada continuă sub ochii preşedintelui Iohannis care, fie a ajuns victima unor dezinformări, fie, încă de la bun început, a fost unealta din mâna acestor grupări din servicii. Practic, la acest moment, Iohannis a devenit un majordom al punerii în scenă a spectacolului regizat de interese străine de ţară.

Imaginea din ce în ce mai dezolantă a României care se se zbate să iasă din ghearele unei pandemii, condusă de o ceată de incompetenţi care vin cu declaraţii şi comportamente halucinante, nu are nimic de-a face cu ceea ştiam mulţi dintre noi despre trăsăturile de caracter ale poporului român. Care este explicaţia excesivei toleranţe a acestui popor, doar Dumnezeu ştie, însă când scriu aceste rânduri am în vene revolta şi ura împotriva unor alogeni care se declară salvatori ai României.
Încet şi sigur, sub conducerea lui Iohannis şi în delirul ştiinţifico-fantastic al măsurilor lui Arafat, România se îndreaptă către groapa de gunoi a Europei. Exodul câtorva milioane de români către întreaga lume, în căutarea unui trai decent, măsurile impuse în sistemul de sănătate, motivate de efectele unui virus care face ravagii doar când vrea Arafat, bâlbele şi declaraţiile contradictorii ale unor capete pătrate, spitale care ard ca nişte torţe din cauza unor instalaţii electrice preistorice, “acuta” şi preferenţiala lipsă de bani sunt doar câteva dintre cauzele pentru care soarta României va fi similiară cu cea a unei ţări învinse într-un război, un război care se poartă sub ochii noştri, la care asistăm neputincioşi, storşi de vlagă şi împovăraţi de nevoi. Mă întreb de câte dovezi mai au nevoie românii ca să ajungă să-l considere pe Arafat un torţionar modern care a pus pe butuci sistemul medical din România.
“Vacsinul” lui Arafat nu este, la acest moment, soluţia pentru ieşirea României din colaps, iar pentru a realiza acest lucru românii au nevoie de curajul de a privi lucrurile obiectiv şi de-a recţiona în consecinţă, căci aşa cum spunea Nicolae Iorga „mulți au avut aptitudini extraordinare, însă, fiindcă n-au avut curaj, ei au trăit ca niște morți și au sfârșit prin a fi îngropați în inactivitatea lor.”

Mergând în continuare alături de alogenii cozi de topor şi trompete ale unui sistem care nu are de-a face nici cu valorile sociale şi nici cu principiile medicale, România va sfârşi în curând îngropată în propria inactivitate, fără a fi nevoie de vreo intervenţie externă pentru acest final tragic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 37

45 de Comentarii

  1. Oricine a fost student in anii cand anumiti tineri de afara se faceau ca invata medicina in limba romana stiu bine despre ocupatiile prioritare ale acestor straini atat de iubiti de unele tinere romance dar si foare simpatizati de unele cadre didactice. Un sapun sau un deodorant Fa, un ness Amigo, un cartus de tigari Kent sau Salem , o sticla de whisky american se gaseau doar in „shop” si inmuiau taria oricui. Multi studenti straini, majoritatea arabi se ocupau cu un astfel de ‘bisnis’ profitabil tuturor inclusiv militienilor si (poate securistilor) care ii supravegheu. Faptul ca personajul in discutie a ales sa ramana in Romania dupa absolvire si sa se strecoare intr-un post mai mult administrativ spune multe. Daca ar fi fost acum mare specialist pe la Fundeni precizarile de mai sus ar fi fost inutile.

  2. Teroristii alogeni au fost și sunt falanga globalismului marxist cultural în România. Mercenari din naștere, fii de lichele cu vipere in suflete, creiere parsive și atrofiate, cugete ale Satanei au ca principal obiectiv distrugerea tarii. Ajutați de cozi de topor, specializate in rahat și dosuri putrede, pentru care limba este organul mangaierii în părțile de evacuare ale rezidurilor organice și lichide din organism si-au dat mana și falusul reciproc si intr-o hora a bucuriei calcă peste sufletul lipsit de reacție a poporului. Nu sunt interesate de suferință, evidenta, realitate, dezastru, decadenta. Pentru ei tot ce contează este agenda pentru care au fost plătiți. Sunt imbibati im ura, în bani și singura lor satisfacție e ca să vadă din România o ruina. Au fost pregătiți ca asasini economici, spirituali, morali. Au fost pregătiți ca să detoneze tot ce mai are încă sfant și rațional acest popor. Au fost pregătiți ca să uzurpe calitatea de om a cetățeanului și după cate se pare au reușit în proporție de 90% sa realizeze ce li s-a cerut. Și cu toate aceste evidente clare mai sunt încă cetățeni care-si pus speranțele în bratele și mintea lor plina de balega de vaca în plin proces de diaree și deranjamente stomacal. Afara cu alogenii și cozile de topor din tara. La eșafod cu trădătorii patriei.
    PS. Din rădăcini nu se fac niciodată cozi de topor. Dar unde mai sunt acele rădăcini? România, yrezeste-te.

  3. Mda . Aceleași prostii cu alogenii Arafat și Johannis care aduc virusul iar cetățenii civilizati suferă . In paranteza fie spus ,Arafat a fost bun când a pus bazele SMURD sau când s-a opus desființării spitalelor de către guvernul Boc.
    Mai aproape de realitate ar fi asta :
    Covidul a dezvelit România reală: incultă, nespălată, conspiraţionistă, o țară de lumea a treia
    ramnicuvalceaweek.ro

  4. In alte tari dezvoltate, majoritarii etnici dau conducatorii natiunilor. Cei din micile grupuri etnice ocupa doar functii in ministere si primarii. Ati vazut in SUA, presedinti amerindieni sau cancelari germani din turcii naturalizati. Nici vorba!

  5. Parca ai cita din stiinta lui Gadea atunci cand te referi la celebrul Arafat. Asistentul Varanului se pricepe la doctori ca Ciolosh la guvernare.

  6. Democratia inseamna ca la putere ajung oameni din randul majoritatii.
    La noi dicteaza securitatea care aduce straini la putere sa faca placere tot strainilor.
    Unde e democratia???
    Trebuie data lege ca fiecare categoeie sociala, profesiobala si etnica sa aiba un nr de candidati alesi proportional cu nr lor si pe judete , orase, comune.
    Atunci toti vor fi reprezentati corect.

  7. „Există, din ce în ce mai mult, pentru poporul român o evidentă lipsă a curajului de a mai trăi şi de a mai spune lucrurilor pe nume.” NOUA GENERATIE ESTE „EDUKTA” PAS-CU-PAS CU BOTNITA PE FATA. PARINTII ACHIESEAZA LA ACEASTA ABERATIE. ACESTA ESTE „CURAJUL” VIITORULUI NOSTRU? OI IMBOTNITATE „CIVILIZATE” SA SE SUPUNA LA ORICE ABERATIE A GUVERNULUI CUMPARAT PENTRU A-I UCIDE EXPERIMENTAL SI A-I SPALA PE CREIERI. LISTA CUVINTELOR DETURNATE DEVINE EXTREM DE LUNGA. Felicitari pentru articol! Singura solutie: TREZIREA PARINTILOR DE A-SI EDUCA COPIII INTRU LIBERTATE! DACA AVEM LIBERTATE – CARE VINE CU SACRIFICII SI DE OBICEI CU RAZBOAIE – AVEM TOT.

  8. De ce dracu ii tot acuzati pe conducatori de toate prostiile?
    Pe ei, nu i-a luat mama lor si ia pus presedinti, prim-ministri sau ce dracu mai sunt.
    NOI i-am pus. Idioti si cretini suntem noi, nu ei.
    Parca am fi in situatia unuia ce a avut toate curvele de pe centura si apoi se plange ca are SIDA.

  9. DA,DA,DA,DA…….TOTI OMIT SA SPUNA DESPRE TAMPENIA,PROSTIA,IPOCRIZIA,IDIOTENIA ETC.ETC.ETC.A NOASTRA A TUTUROR CARE AM ACCEPTAT SI ACCEPTAM ACEST LUCRU. CINE LA VOTAT PE BASESCU SA ZICEM CA A GRESIT DAR CINE LA VOTAT A DOUA OARA?CINE LA VOTAT PE IOHANIS SA ZICEM CA A GRESIT DAR A DOUA OARA?CAND ALEGI PSD DE TIP SOVIETIC GEN ILIESCU DE MAI MULTE ORI CUM POTI FI CATALOGAT? DAR DACA AJUNGE TARICEANU PRIM MINISTRU SI TRAIM BINE CUM PUEM SA ZICEM CA O DUCEM RAU SAU CAND VINE DRAGNEA SI IAR O DUCEM BINE FACEM TOT POSIBILUL SA ACCEPTAM CA USR VENIT DIN SPUMA MARII SI CARE ORGANIZEAZA MITINGURI SI SPUN CA O DUCEM RAU ARE DREPTATE SI II VOTAM?IN 31 DE ANI NOI ROMANII AM TRAIT BINE DECAT 1 AN CU TARICEANU SI 4 ANI CU DRAGNEA IN SCHIMB ACCEPTAM UN FRIT FARA DREPT DE VOT LA TIMISOARA SAU O CLATITA CARE FURA VOTURILE LA BUCURESTI SAU UN IOHANIS CARE ARE O SCARBA VIZIBILA PENTRU ROMANI,UN CIOLOS CARE TINE CU FRANTA SI CU EL UN UNGUREANU CARE ARE ALTE AFINITATI DECAT POPORUL ROMAN DESI A FOST PRIM MINISTRU SI SEF SIE,O MACOVEI CARE FUGE DIN TARA STIE EA DE CE,O CODRUTA CARE NUMAI JUSTITIE NU A FACUT.AR FI BINE SA INCERCAM MACAR SA FIM SI NOI CA POLONEZII CARE TIN CU TARA LOR NU CU JEGURILE DIN JERMANIA,FRANTA SAU RUSIA.

  10. Mă, ciumete, la români poți să pui pe Seneca, pe Gandhi sau chiar pe Iisus, de nu cânți manele pe gustul lor, ești alogen și deci dușman..Românu pleacă de o vreme la străini, (alții alogeni) și ia o piatră-n gură să nu stea căscat..Vine acasă și vrea o țară ca afară,. Insă nu pricepe că pentru asta e nevoie de un alt popor..

  11. asa se vede Tudor: ” incult, nespălat, conspiraţionist, „… isi proiecteaza asupa altora propriile suferinte si cosmaruri. dragul meu Tudor, cuvintele tale vorbesc numai despre tine! Data viitoare cind le mai folosesti, uita-te in oglinda si vei vedea exact ceea ce spui.

  12. Daca am vreo bucurie este ca, coada de topor a lui Johannis pe nume de fetita rara, a luat-o rau in bot. PNL -ul se scufunda pe zi ce trece cu Rarutu&Catu in frunte! Mai desteapta a fost Veorica de 1000 de ori care s-a retras la timp si fara scandal! Jos liberalii, adicatelea la pamant jigodiilor care luati de la saraci si dati la bogati! Asta-i crezul leprosilor liberali! Vezi cazul Valceanu!

  13. 1. Articol neisprăvit sau cenzurat! Adevărații alogeni stau ascunși cameleonic sub identități false! Ei trebuie demascați,lor trebuie să li se ia masca de pe figură! 2. Mai isprăviți cu memele „NOI I-AM ALES” sau „ORBIȚI de TEORIA CONSPIRAȚIEI”! I-am ales, cum l-am ales pe Câțu, Johannis sau Cioloș! Toți sunt „aleși”, dar NU de noi, ci de ocultă pe buletine „electorale” venite în plic, aduse de pildă, de bietul Johannis TOOOOCMAI de la stăpânii din Washington sau alte capitale cu ștaif! Asistăm apoi la aplicațiile odioase ale „teoriei” conspirației în practică! Și ASTA e vedenie?! Prostul vede doar cât are în creier, adică vidul, el refuză să se informeze! Creierul lui nu suportă povara cunoașterii adevărate! Bravo, Marius!

  14. Stiţi ce comemorăm/ sărbătorim azi? În 1781 s-a emis de către imperialii austrieci „Edictul de Toleranta” prin care li se acorda romanilor ortodocsi din Transilvania dreptul de a-si deschide scoli si biserici

  15. Acest Arafat care a creat SMURD, adică un sistem paralel cu cel al statulul român care era AMBULANȚA, iar SRI a închis ochii.

  16. Citește articolul ala și las-o moarta cu verdictele in necunoștință de cauza

  17. raspuns catre securicii fara replica si imaginatie care au un singur raspuns la fel de securist ca si ei : „noi/voi i-am/i-ati votat.” NU NOI i-am votat! „tov-am” pentru securime de 31 de ani. adevarul vostru este o minciuna! indiferent de tovul pe care l-ai pus, sts a ales. cine isi imagineaza ca a votat in acesti 31 de ani de distrugere a Romaniei de catre tradatori inseamna ca ori refuza sa gandeasca ori ii place sa traiasca in minciuna. si adevarat este ceea ce spun si asta se dovedeste cu faptul ca romanii cand s-au trezit s-au oprit din tovat! de aceea prezenta la urne atat de scazuta si apatia „alegatorilor”. in rest va urez succ_escuri!

  18. Inflația de opinii și păreri ce abundă din toate direcțiile ne – a cam zăpăcit de cap. Nu mai știm sau nu mai putem să gândim corect? Doar gândim și avem impresia că este suficient sau chiar prea mult iar asta ne-ar da dreptul să ne dăm cu părerea despre oricine și orice, oriunde și oricum. Poate gândește cineva și „o reformă a gândirii”, a dreptului de a ne da cu presupusul și a-l impune drept teoremă sau lege. Nu este suficient să constați că există o stare de subcultură generalizată, trebuie identificate și câteva mijloace de înlăturare a ei din toate mediile vieții cotidiene. Pină și cele mai cunoscute personalități publice (câte or mai fi) se scaldă în autosuficiență. Reset! Să vorbească faptele fiecăruia.

  19. DACA ROMANIA ERA UN TEREN STERP FARA RESURSE ,DACA ERAM O TARA STANCOASA CARE-SI CUMPARA SI PAINEA DE AFARA ACEST POPOR ERA EDUCAT ,HARNIC CHIBZUIT SI UNIT,DAR IN ROMANIA MUNTII AUR MAI POARTA ! ,BARAGANUL II HRANEA !,GAZE SI PETROL AVEAU SI NU ERAU DATORI NIMANUI IN 89 !!,UNICA TARA IN LUME FARA DATORII !,VA MIRA CA AU TABARAT PE ROMANIA SI PE ROMANI SACALII,COIOTII,HIENELE LUMII ?.
    MANIPULAREA, MINCIUNA,TRADAREA ERAU CLOCITE DINAFARA ,CA SA SMULGA FIECARE O CIOSVARTA TREBUIA SA GASEASCA COZI DE TOPOR IN TARA SI S-AU GASIT DESTUI TRADATORI .PRIMA GRIJA A FOST SA-SI SUBORDONEZE JUSTITIA CA SA NU-I CONDAMNE LA MOARTE.IN PASUL 2 SI_AU SUBORDONAT FORTELE COERCITIVE :POLITIE <ARMATA SERVICII,PROCURATURA.PASUL 3 AU DISTRUS INVATAMANTUL ,AU GENERAT TARABE CU PRETENTIE DE SCOLI SI FACULTATI ,IN ORCE CAMIN CULTURAL S-A INVENTAT O ASA ZISA FACULTATE,LACOMIA SI IRESPONSABILITATEA CADRELOR DIDACTICE AU PERMIS PROSTITUAREA SCOLILOR,IAR REZULTATUL ESTE CRIMA CU PREMEDITARE ,ESTE DISTRUGEREA SISTEMATICA A ZECI DE GENRRATII,ESTE LIPSIREA TARII DE EDUCATIE ,CULTURA ,DE FORTA DE MUNCA CALIFICATA,LIPSIREA DE SPECIALISTI ,DE OAMENI COMPETENTI ,AICI ESTE RADACINA RAULUI MATERIALIZAT IN :IRESPONSABILITATE ,INCOMPETENTA ,IMPOSTURA,LIPSA DEMNITATII,ONOAREI ,LIPSA RESPOECTULUI PENTRU LEGE SI ORDINE.CEI CARE AU FOST LASATI PE DRUMURI DE MAFIA POLITICA SI EXCROCII AJUNSI LA PUTERE AZI SUNT PRIBEGI PRIN LUME PESTE 5 MILIOANE.GASTILE ,CLANURILE MAFIOTE AU IN SPATE PROTECTIA UNOR SERVICII CARE SE BAT PE CIOLANE,IMPRUMUTURILE FACUTE LA FMI ,BM AU TRANSFORMAT TARA IN COLONIE ,IAR ORDINELE VIN DE LA FMI SI BM .
    TARA NU-I CONDUSA ,NU-I GUVERNATA ,E DOAR MULSA DE ORCE RESURSE SI DE ORCINE A VRUT SA CUMPERE.
    LEPRELE SUNT CELE CARE FAC AZI PE GUVERNANTII.UE ESTE O GAURA NEAGRA IN CARE AM FOST ATRASI ,IAR DACA NU INTRAM AVEAM SOARTA JUGOSLAVIEI !!.CAND NE VA AJUNGE CUTITUL LA OS !!,ATUNCI POATE NE VOM TREZI DIN STAREA DE SOMNOLENTA SORA CU MOARTEA.

  20. eu am lasat-o moarta dar problema e ca tu ii faci respiratie gura la gura. miroase frumos, nu-i asa? si ce-ti mai place… ce sa-ti fac, soarta ta e doar a ta…

  21. Pe Arafat NU l-au ales romanii, dar pe johanis ROMANII L-AU ALES SI L-AU SUSTINUT. La fel cum AU ALES in diverse localitati indivizi STRAINI, VENITI IN ROMANIA CU MISIUNI.

  22. @Tudor:
    Nuuuuu! Gresit cu inchis spitale contra smurd! A fost un slogan pentru manipulare crasa ca se opune inchiderii spitalelor sa functioneze smurd! Au inchis spitale destule si smurd-ul inghite fonduri de oriunde fara nicio solutie eficienta, ba mai mult, mori pana vine smurd-ul, mori asteptand la usa sau in cabinet la urgente, mori in spital ca nu esti tratat cu medicamente eficiente, mori ars de viu si in spitale si in salvari smurd! Sa curga laudele si finantele pentru smurd-arafat mincinosul!

  23. Dacă ești echilibrat, știi din instinct să ridici pânzele sau să le strângi în funcție de cum bate vântul. Dacă te avânți în mijlocul apelor în mod nechibzuit, și începi să iei apă, nu mai ai cum să repari barcazu’ și te duci bâldâbâc la fund. Nici
    Titanicu’ n-a rezistat.
    Mi-e teamă că aici Ursu’ are mare dreptate.

  24. Noi nu suntem,,populisti”!Noi avem grija doar de bancherii si bancile straine pe care ii aparam si nu vrem sa i impozitam deloc Salarii decente vreti,stati cu mana intinsa la guvernanti?!Nu va e rusine?!Munciti ,luati va gioburi ,,par taims”Ce daca munciti 10 ore pe trei surcele ,dupa cele 10 ore mergeti la un alt giob munciti si acolo pe 2 surcele Unii te lasa de obositi ,altii te muncesc ca pe robi in ,,par taims”La urma va alegeti cu salariul minim plus inca vreo cati va ,,creitari ”dati la al doilea ,,giob” in scarba Invatati va sa munciti si pe 2 lei cum v a invatat Raluca Pruna Va vom fugari cu pitroaie jigodiilorAti condus tara si ati esuat o De ce mai luati salariile voastre grase daca nu sunteti competenti ?Asa spunea ,,marele rahat ”Catzu ,,Salariile vor fi pe masura competentei La voi nu se aplica?

  25. @Tudor
    Alogenii paraziti au ocupat toate institutiile statului ca lupii la oi prin minciuna si viclenie si „valori” occidentale si conduc tara prin cozi de topor tradatori si vanzatori de neam, inca de pe vremea marelui patriot nationalist Mihai Eminescu!
    Cozile de topor din ziua de azi au fost scoliti de „valorile” occidentului, asa cum si cozile de topor din vremea lui Eminescu au impus formele fara fond invatand tradarea si vanzarea de neam in lupanarele occidentului antihristic iudeomason :

    „Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român”

    „caci acest tineret s-au fost dus într-o tara bolnava în privirea vietii sociale”

    „astfel vin patura dupa patura în tara noastra, cu ideile cele mai ciudate, scoase din cafenelele frantuzesti sau din scrierile lui Saint-Simon si alte altor scriitori ce nu erau în toate mintile, iar formele vietii noastre de astazi au iesit din aceste capete sucite”

    „Bãtrânii aveau gurã de lup si inimã de miel; au venit liberalii cu gura de miel, plinã de cuvinte amãgitoare, dar cu inima de lup”

    „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională”

    „Am admis legiuiri străine?
    Ei bine nu le-am admis pentru român, cu trebuinţele căruia nu se potriveau.Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice,de care planta autohtonă moare”

    “am fost meniti sa ajungem zilele acestea de ticalosie, în care tara se înstraineaza pe zi ce merge în gândire si-n avutul ei”

  26. Ciolanis cu ajutorul lui Helvvig si SRI si ale celorlalte servicii secrete din Sfanta Noastra Romanie au drept obiectiv aruncarea pas cu pas a tarii in prapastie si depopularea tarii de noi, romanii pentru ca odata tara distrusa si depopulata sa fie repopulata cu o alta natie din lume alarga. Acesta este obiectivul Grupului de Crima Organizata ce distruge Sfanta Noastra Romanie pas cu pas la porunca dusmanilor nostri externi. Si tot din acest motiv PNL, USR&PLUS si UDMR nu au luat masuri pentru a opri pandemia Corona Virus. Obiectivul criminalilor aflati la guvernare a fost si este acela de a omori cat mai multi romani saraci. Acesta este si motivul pentru care Ciolanis care a bagat tara in criza cu guvernul lui de hoti si criminali si-l vrea acum pe Ciolos ca PM pentru ca Sfanta Noastra Romanie sa fie pusa definitiv pe butuci.

  27. citez din ópera’d-lui Demeter:”Vreau să amintesc un personaj foarte important asociat de Mișcarea Legionară, mareșalul Antonescu a fost printre puținii oameni politici și militari care s-a născut, a trăit, și a murit în demnitate pentru România”(se stie ca exact Maresalul a distrus Miscarea Legionara in 1941, atat era de ‘asociat’):)))
    alta”mișcare (Legionara )a fost percepută ca fiind impotriva evreilor, deoarece majoritatea oamenilor bogați din orașe erau evrei, aceștia reușind să acapareze toată puterea.”:)))
    ” iar acum avem doar un președinte care vrea parlamentul și guvernul lui, și nu spun că e rau acest lucru, dar nu știe cum să conducă o națiune.” :)))

    ‘buchet’ cules din emisiunea 1859.eu 4 aprilie 2021!Ce pretentii sa ai…

  28. Iohannis, Hellvig, Weber, Orban, Fritz, Smidt, Vainer, Wiener, Seidler, Bulfon, Oliver Leon Paiusi, Edward, Clotilde Armand, Bugner, Berta Vasiliauskaite, Franovici, Gayral, Vincent Briot, Wring, Dobrev, Cosette, Raetchi, Vass, Brezoczki, Nassar, Arafat, Iusein Ibram, Brandl, Siegfried, Hasotti, Bruynseels, Intotero…numai „români” adevarati…la vedere….fara blana de oaie…pe langa multi altii in blana de oaie cu nume romanesti…si pe langa nelipsitele cozi de topor…lucreaza pas cu pas la SUBMINAREA materiala si spirituala a poporului nostru de 31 de ani nefericiti de „valori” occidentale…
    Cat de spalati pe creier sa fim incat sa credem ca strainul care s-a cocotat cu tupeu prin minciuna si viclenie in institutiile statului, lucreaza pentru binele nostru ???
    STRAINUL NU TE CRESTE – spune o vorba stramoseasca !

  29. Alogen (DEX) : „(Despre o populație) Venit din altă parte, de altă origine” … Domnule Demeter, generalizarile trebuiesc evitate sau, cum ar spune romanul, „nu trebuie sa aruncam si copilul odata cu apa in care acesta a facut baie” ! „Alogenii” actuali sasi sau svabi sint pe teritoriul Romaniei de sute de ani si cred ca toata lumea e de acord ca au adus in migratia lor (cauzele acesteia chiar ca nu mai intereseaza pe nimeni) multe lucruri bune, iar un intermediar de vinzari de copii si beneficiar de falsuri imobiliare nu poate sa schimbe imaginea preponderent buna a unei intregi comunitati ; maghiarii, la fel (apropo, Demeter ? …), la fel „alogenii” sositi din Rajastan sau Bengal, pe care multi (gresit !) au tendinta sa-i bage pe toti in aceeasi „oala” … Toti „alogenii” actuali sint rezultatul a secole de migratii si de „amestecuri” de populatii, asupra carora nu mai putem nimic face, ne place sau nu. Important e ca in momentul ASTA respectivii sa fie ROMANI, sa simta si sa actioneze ROMANESTE. (ps1 : personal, desi am un nume neaos romanesc, pot sa ma intreb daca nu cumva sint si eu un „alogen”, cu stramosi Plantagenet, Bourbon sau Rockefeller … Hi hi ! ; ps2 : va respect si va citesc intotdeauna cu interes si de multe ori cu aprobare editorialele)

  30. Cei care l-au votat pe Petrov de doua ori sunt cei care l-au votat pe Iohanis de doua ori. Au sfarsit prin ai injura demonstrand ca pe langa faptul ca au bibilicile spalate sunt si total lipsiti de caracter. Vor repeta identic si cu urmatorul incompetent pe care il vor vota presedinte. Cand ai creierul neted, vorba militianului Godina …

  31. De ce nu strigi si „FARA ALOGENI IN PRESA PUBLICA!” Fa o lista si cu astia, nu cu toti doar cu cei nocivi. Strica mai mult decat politicienii.

  32. („Românu”) „… nu pricepe că pentru asta e nevoie de un alt popor..” … îhî … întelegem, si matale esti, in felul tau, pentru „marile inlocuiri” de populatii … hai, ca sa-ti facem placere, dar doar unguroaicele, si doar alea „90-60-90” … Nu bre, mos Martine, nu „alt popor”, ci un popor educat, care sa stie sa puna interesul national cel putin pe acelasi nivel cu interesul propriu. Stiu, e greu, ia timp, dar sper sa reusim. Pina atunci, chiar ca e cazul sa plimbi ursu’ !

  33. Hai, mă, mă leși?
    Acest bobor iegzistă dă „dăcît” 150 dă ani! Înainte dă iel fură niște boborații dă filiație kumană la sud șî iest dă Carpaț’ (toponimia spune clar acest fapt), cari să riemarcară sute dă ani „dăcît” ca PLANTE! …îi purtară 450 dă ani turkaleții pe unde vrură ei, între Dunăre șî Transilvania, înarmați cu arme tătărești, dă nu puteai face deosebirea întră ei și tătărime!
    https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/cu-aparau-ostenii-Stefan-mare-camasi-zale-haine-umplute-calti-scuturi-mici-lemn-nuiele-1_586be5915ab6550cb80bfb82/index.html
    …iar apoi, cînd turkaleții deveniră nime’-‘n-drum, avem iepisodu’ 1848, cînd valahii făcură un bayram la Izlaz și apoi plecară repede să se ascundă dupe vîlnicili neviestelor pi care le ‘teau ienicerii ca să vedem niepoții lor tuciurii viteji di az’, iar șuolduovienii s-uo’ adunat nuoaptia într-uo buojdiucă cu pături la firiestri, undi uo dizbatut o hîrtii igiienicî vitiejascî, șî apuoi uo’ fujit vitiejieștie la brașoave di Iorga). Iar dupe ce se făcură toți o apă și-un bobor, iepisodu’ dezertării șî înfrîngerii di la Turtukaya ie standardu’: 110 dă mii dă astfel dă boboreni fură ridiculizați dă 50 dă mii dă bulgăroi cu ceafa groasă! …de-atunci boborenii le spune la bulgăroi „kastraveț’ „, iar bulgăroii le spune boborenilor „mămălici’ki”… Și să nu uităm iepisodu’ cel mai vitejăsc dîntră toate: retragerea glorioasă după invazia imperialistă mișelească în Transilvania în septembrie 1917 (două săptămîni, record egalat „dăcît” dă americani în Afghanistan, Marele Licurici aliat, în septembrie 2021, HAHAHAHAHAHA!) șî în continuare di la Tîrg’-Jii pînă pi Siriet, și-a’ pierdutără „țara” în mai puțîn dă două luni, rejili urecheat șî guvernu’ brătienizd viteaz luau în calcul să fugă în Rusia! PAGINI DE „VITEJIE”, ce p’a mea… HAHAHAHAHAHAHAHAHA!

  34. @pensionar
    totul. avem la indemina constitutia si instrumentul nationalizarii de care va trebui sa facem uz. sa-l vedeti atunci pe orban de la buda cum o sa se dea cu dosu de pamint ca toate investitiile lui se duc unde nici nu banuia… si fiti convinsi ca acest lucru se va intimpla. o sa fie jale la tel aviv si budapesta.

  35. Eu înțeleg nebun, dar nici chiar așa! Chiar dacă cumanii au conlocuit cu românii (altfel, nu le învățau limba), cred că erau mai patrioți ca tine, păduchiosule, și le vorbeau mai bine limba decât o stâlcești tu, strecurând-o prin capul tău de varză!

  36. Realitatea este simpla. nu exista presa romaneasca in Romania. Bun. Mai cititi o data. nu exista presa romaneasca in Romania. Nu mai exista. demult. Cam de prin 2004, cand ne-am „aliniat la standardele…”
    Nu, poporul nu e las, nici chior, nici orb: poporul nu are voce!
    Ce e asa greu de inteles? Daca ii tai unui leu corzile vocale, mai poate sa raga? Toata lumea va spune: ce pisicut dragut si usor de dresat.

  37. Poporul nostru exista pe acest TARAM de peste 10000 de ani. Dovedit arheologic. Si pe tot TARAMUL tarii noastre. De la TISA la NISTRU. De la Muntii Padurea Neagra, la Muntii Haemus si Carpatii Padurosi. De la Marea Adriatica la Marea Neagra.
    Poporul nostru exista pe aceest TARAM de peste 7500 de ani. Dovedit prin scrierea de la Vinta-Tartaria, a doua protoscriere din LUME.
    Poporul nostru exista pe aceest TARAM de peste 7500 de ani. Dovedit prin arta sa originala (Ganditorul de la Hamangia).
    Poporul nostru exista pe aceest TARAM de peste 5000 de ani. Dovedit prin tezaure de AUR si ARGINT (extras local) care au fost descoperite la noi dar si in multe zone din Europa. Din zona Nebra/Germania (discul ceresc) la aurul micenian/Grecia).
    Poporul GETO-DAC exista pe acest TARAM de peste 3000 de ani. Dovedit arheologic si prin tezaurele noastre.
    Poporul nostru exista pe aceest TARAM de peste 2000 de ani. Dovedit lingvistic, prin continuitatea limbii noastre de sorginte latina, dar de tip satem (spunem ‘o suta’). Limba dacoromână , complet ORIGINALA, si care ESTE VORBITA pe tot TARAMUL tarii noastre (Tara Romaneasca, Moldova, Transilvania), dar si in Basarabia, Bucovina, Transnistria, Serbia, de catre Aromâni, Meglenoromâni, Istroromâni … de circa 30 milioane de EUROPENI.
    Asadar, in regiunea de sud-est a EUROPEI (zona BALCANICA), alaturi de greci, suntem un popor antic, statornic, de oameni VITEJI si DREPTI (Herodot/450 BC).
    In cursul ISTORIEI TARAMULUI nostru, am fost calcati, VREMELNIC, de multe neamuri VENETICE (migratoare si calatoare) … care au contat mult mai putin (disparand in neant) … decat noi, in ISTORIA balcanica si Europeana.
    Aviz acelor popoare … neimportante pentru NOI si europeni !!!

  38. Desigur si massmedia este toata in mana alogenilor!
    Altfel nu ar mai avea parghia cea mai importanta de manipulare de propaganda si de circ…

  39. ROMANIA seamana cu o poezie…. poezia „Portretul Pasarii-Care-Nu-E”

    (de Claude Aveline)

    “Iata portretul Pasarii-Care-Nu-E.

    Nu e vina ei ca cel care le face pe toate

    A uitat sa o faca.

    Seamana cu multe pasari, fiindca vietuitoarele

    care nu sunt, seamna cu cele care sunt.

    Dar cele care nu sunt nu au nume.

    Iata de ce Pasarea noastra se cheama Pasarea-Care-Nu-E.

    Si iata de ce e atat de trista.

    Poate ca doarme inca sau asteapta sa i se ingaduie a fi.

    Ar vrea sa stie daca poate sa deschida ciocul,

    daca are aripi, daca nu-si pierde culorile

    cand se cufunda in apa, ca o pasare adevarata.

    Ar vrea sa se auda cantand.

    Ar vrea sa-i fie teama c-ar putea sa moara.

    Ar vrea sa faca pui mici, foarte urati si foarte vii.

    Pasarea-Care-Nu-E viseaza sa nu mai fie un vis.

    Nimeni nu e multumit, niciodata, nicaieri.

    Cum vreti oare ca lumea sa mearga bine in conditiile astea ?”

  40. O poezie genială care exprimă realitatea României de azi!

  41. Cercetatorii britanici au descoperit pe un papirus vechi de 150 de ani urmatoarea posibila contributie la subiect.

    „Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
    Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
    Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
    Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
    Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
    Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
    Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
    https://Versuri.ro/w/h617
    Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
    Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
    Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
    Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
    Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!”

  42. Acest articol are un merit urias . Vorbeste despre „alogenii cozi de topor” intr-o perioada in care soros-ismul este foarte agresiv in Romania iar cuvantul „alogen” este ca si interzis in comunitatea o.n.g.-urilor sorosiste . Felicitari domnului Demeter ! Totusi autorul (ca si alti autori de altfel, Nistorescu, Marga etc.)nu merge pana la capat si se feresc sa pronunte „cuvantul”… CIA ! .

  43. Acest articol are un merit urias . Vorbeste despre „alogenii cozi de topor” intr-o perioada in care soros-ismul este foarte agresiv in Romania iar cuvantul „alogen” este ca si interzis in comunitatea o.n.g.-urilor sorosiste . Felicitari domnului Demeter ! Totusi autorul (ca si alti autori de calibru de altfel, Nistorescu, Marga etc.)nu merge pana la capat si se feresc sa pronunte „cuvantul”… CIA ! .

  44. ” De pușca goală doi se tem: și tu și cel ce-o ține.
    Mai frică ți-e de ce nu știi decât de ce vezi bine.”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.