Alonzo King şi Lines Ballet, la Întâlnirile JTI

Întâlnirile JTI au rămas în memoria publicului încă de la lansare, în anul 2000. Prima ediţie a fost inaugurată de celebra companie de balet “Béjart Ballet Lausanne”, urmată apoi de “Compania Nacional De Danza”, “Cullberg Ballet”, “Joaquin Cortes”, “Alvin Ailey American Dance Theatre”, “Les Ballets de Monte-Carlo”, “Sylvie Guillem şi Russell Maliphant”, “Gigi Căciuleanu şi Baletul Naţional din Chile”. De asemenea, dirijorul Seiji Ozawa, Filarmonica „George Enescu”, pianiştii Dmitri Alexeev şi Valentin Gheorghiu au fost oaspeţi ai Întâlnirilor JTI.

Invitaţii celei de a XIII-a ediţii a Întâlnirilor JTI sunt coregraful afro-american Alonzo King şi compania de dans contemporan “Lines Ballet San Francisco”, care vor susţine un spectacol pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, pe 17 noiembrie, la ora 19.00.

Brett Conway şi Lauren Keen

Pentru prima dată, Întâlnirile JTI vor ajunge şi la Chişinău, în data de 14 noiembrie, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet al Republicii Moldova, la ora 19.00. JTI îşi propune astfel ca Întâlnirile să devină şi pentru publicul din Republica Moldova un reper cultural de tradiţie, care să fie aşteptat an de an cu nerăbdare.

Invitatul din acest an, Alonzo King, aflat la conducerea “Lines Ballet” din 1982, a creat coregrafii pentru companii celebre, precum Béjart Ballet, Alvin Ailey sau Les Ballets de Monte Carlo. Primarul oraşului San Francisco, Gavin Newsom, i-a oferit în 2008 premiul “Mayor’s Art Award”, numindu-l “Tezaurul oraşului San Francisco”. A primit, de asemenea, alte numeroase premii şi distincţii (“Italian Danza&Danza Best Choreography Award”, în 2008; “San Francisco Foundation Community Leadership Award”, în 2007; “US Artists Fellowship”, în 2006 şi “Isadora Duncan Award” etc.).

Keelan Whitmore, luându-şi zborul ca o pasăre spre cer

Spectacolul prezentat la Chişinău şi apoi la Bucureşti va fi alcătuit din două momente coregrafice: “Dust and Light” şi “Rasa”.

În “Dust and Light”, coregraful Alonzo King reuşeşte să aducă pe scenă intimitatea emoţională a dansului. Dansatorii, învăluiţi în raze argintii de lumină, se mişcă în contrapuncte armonioase, pe variaţiunile baroce ale muzicii lui Arcangelo Corelli sau odele sacre, corale, venite dintr-o altă lume, ale lui Francis Poulenc. Fiecare corp pare copleşit de un potenţial strălucitor, ca şi cum scena ar fi plină de o duzină de luni sau poate o duzină de sori, pentru că, după cum spune Alonzo King, “o extensie nu este doar un picior care se întinde, ci o rază de lumină care iradiază din soare”. În momentul în care grupurile de doi şi trei dansatori culminează într-un ansamblu exuberant, intimitatea încăperii se dilată şi se deschide spre exterior, inundând publicul cu o graţie luminoasă. Costumele sunt semnate de Robert Rosenwasser şi Colleen Quen.

Meredith Webster în Dust and Light

“Laurel Keen se îndreaptă către cântecele liturgice ale unei alte lumi; dansatorii se urcă unii pe ceilalţi… Ricardo Zayas şi David Harvey formează un duo luxuriant; Brett Conway şi Corey Scott-Gilbert, un altul bazat pe un studiu al contrastelor, unul – Conway – tandru, celălalt – Scott-Gilbert – tăios ca o lamă. Axel Morgenthaler scaldă totul într-o lumină aurită somptuoasă”, consemna Rachel Howard, în “San Francisco Chronicle”.

“În «Dust and Light», piesă gravă şi îndurerată, coregraful introduce o serie de mişcări la sol dezlănţuite şi indocile; pas de deux conţine o luptă în care tacticile feminine sunt reprezentate ca obstacole feroce care trebuie spulberate … şi, cu toate acestea, spectatorul este cufundat într-o stare de extaz, uluit de virtuozitatea dansatorilor”, nota Marinella Guatterni în cotidianul “Il Sole 24 ore”.

Alonzo King Lines Ballet şi perfecţiunea dansului

“Transfigurată de o angoasă melancolică şi animată de figuri care par comprimate în propria singurătate sau care îşi târăsc corpul pe sol, «Dust and Light» propune un du-te-vino abrupt între tonalităţile sacre ale lui Francis Poulenc şi concertele baroce ale lui Arcangelo Corelli”, afirma Robert Johnsonn.

Cea de a doua piesă, “Rasa”, în coregrafia lui Alonzo King, pe muzica lui Zakir Hussain, este un apel la suflul spiritului şi, în acelaşi timp, o formă de a asculta răspunsul spiritului. Costumele sunt create de Robert Rosenwasser, luminile, Alain Lortie.

“«Rasa» este un balet extraordinar. (…) Adevărata virtuozitate a balerinilor stă în dezvăluirea sufletelor şi aici se regăseşte adevărata artă a lui King”, scrie criticul de la “San Francisco Chronicle”.

La origine, în muzica indiană, tabla era o muzică pentru dans utilizată în cursurile din nordul Indiei. Intensitatea hipnotică şi ritmurile sale complexe dădeau sentimentul că este făcută pentru a declanşa mişcarea corporală.

Meredith Webster şi Corey-Scott Gilbert

Compozitorul Zakir Hussain aparţine stilului “Gharana Punjab”, dar a ales să compună muzică cu o pleiadă de artişti de tradiţie karnatică din sudul Indiei şi cu percuţionişti occidentali ca Mickey Hart. El este acompaniatorul favorit al majorităţii muzicienilor şi dansatorilor clasici din India. Zakir Hussain a început să organizeze spectacole chiar înainte de a împlini 12 ani şi a primit numeroase premii de-a lungul ilustrei sale cariere, printre care un “Grammy” pentru albumul său “Planet Drum”.

Colaborarea dintre Alonzo King şi Zakir Hussain este, în acelaşi timp, o continuare a unei tradiţii ancestrale, ce constă în interdependenţa dansului şi a muzicii tabla ca forme artistice, şi expresia unei viziuni globale, contemporane a celor doi artişti. Sistemele ritmice complexe ale instrumentului tabla, ca şi tehnica baletului clasic occidental solicită devotament şi concentrare absolută din partea artiştilor care le practică.

Maestrul Zakir Hussain cântând la tabla

“Muzica din «Rasa» este o partitură hipnotică condusă de maestrul tabla Zakir Hussain. Inima «Rasa» este un pas de deux epic pentru doi dintre cei mai emoţionanţi dansatori ai companiei, Laurel Keen şi Brett Conway. Cele mai bune duo-uri ale lui Alonzo King au această manieră uimitoare de a se mişca între contorsionări supraomeneşti, reieşite din balet, şi posturi vulnerabile destul de umane. Cum partitura lui Hussain pluteşte prin strigăte de doliu şi efecte atmosferice care răsună precum ecoul paşilor, Keen şi Conway se agaţă unul de celălalt…”, afirma Rachel Howard, în “San Francisco Chronicle”.