Cristian Rizea, fost deputat PSD, a fost eliberat condiționat din închisoare, după o decizie definitivă a Tribunalului Ilfov, scriu jurnaliștii de la Știri pe surse.
Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința de 4 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție în 2019. Fostul parlamentar a fugit în Republica Moldova, dar, în 2023, a fost adus în România și încarcerat. Acum, după ce a executat aproape jumătate din pedeapsă este eliberat condiționat.
In noiembrie 2023, Instanţa supremă a decis să scadă un an din condamnarea de 4 ani şi 8 luni închisoare primită de fostul deputat Cristian Rizea într-un dosar de corupţie, în condiţiile în care s-au prescris faptele pentru una dintre infracţiuni, cea de spălare a banilor.
Judecătorii au constatat că pentru una dintre infracţiunile pentru care Rizea a fost condamnat, respectiv spălare a banilor, faptele s-au prescris, astfel încât au scăzut pedeapsa aplicată acestuia de la 4 ani şi 8 luni la 3 ani şi 8 luni.
Decizia a fost luată în urma admiterii, în parte, a unei contestaţii în anulare (o cale extraordinară de atac) depusă de Cristian Rizea.
DEPUTATUL DE BRAILA, MARCA TUDOSE SI DE VS FARA PLATA HOTELULUI??CU AHTUL LAONACO SUPRAVEEAT DE APROPIATI???
maine, il vedem in givern sau mare sef de agentie nationala?
Noțiunea de ,, prostul satului ,, , nu o să dispară . Nici măcar odată cu dispariția satelor .
Cat vor fi despăgubirile pe care le va plăti statul (din impozite și taxele nevolnocilor de pensionari și salariati), pentru crima de a condamna fugarul corupt?
Va rugam urgent numit din nou parlamentar si despagubit pt. perioada cit a facut saracutul de el puscarie ! Hai ca se poate sa aducem inapoi pe toti infractorii si sa formam un nou parlament si guvern .Pe madam Udrea cind o veti elibera ca saracuta de abia asteapta sa revina in parlament ca sa-si etaleze posetele si inbracamintea ei foarte scumpa cumparata de la Paris ?
Urmatorul pas în Parlamentul României !
Oricare-ar fi adevărul e bătaie de joc. Dacă povestea oficială e adevărattă e bătaie de joc. Dacă totul e scorneală politică, teatru politic, să ne ținp ocupați, iarăți e bătaie de joc.
Unde-s vinovații de furtul, batjocurile și omorurile de la plan-demie?
De nimic nu le era frică mai mult mahgiarilor decît de ce spunea românul căruia i s-a făcut o nedreptate: „ține minte”. (Slavici parcă)