Cum nu putem rezolva cu impostura, să rezolvăm măcar instabilitatea

Alternativa la PSD nu a câștigat pentru că nu există

Cum nu putem rezolva cu impostura, să rezolvăm măcar instabilitatea. Faceți un guvern de uniune națională pentru președinția europeană din 2019.

S-a mai petrecut o încercare de insurecție – a cîta, din ultimele douăsprezece luni? Și iar nu s-a reușit să fie dată jos coaliția de guvernare. Mi-e și jenă să mai repet ce spun de un an despre stupiditatea acestei agresivități prost plasate, care nu avansează pe nimeni și nimic. Poporul s-a prins și el, și stă la meci sau la mall mai degrabă decît să vină la parlament să dea guvernul jos. Afacerea nici nu e rea pentru popor, că între timp, și cu minimă activitate, îi crește punctul de pensie și diverse salarii.

Agitația și prostia sunt așa de mari, că nu avem timp să vorbim despre ce chiar a făcut PSD, de exemplu, ridicarea enormă a salariilor la medici. E de necrezut aproape și o mare ocazie de a relansa sănătatea, care de altfel nu stă așa prost cum spun alarmiștii, numai că, nu ai cu cine vorbi, nu poți întrerupe pe nimeni din războiul civil ca să discuți ceva serios.

Istoria s-a încheiat cu o majoritate mai mare pentru guvernanți decît se credea. Felicitări, postaci și antreprenori Facebook, ați muncit bine.

Nu are a face, tabăra perdantă va reveni la armele tradiționale, adică se începe de către procuratură, cea care se ocupă cu crima organizată, ancheta în dosarul de trădare. Nu rîdeți, că la fel or fi rîs unii de dosarul de instigare la abuz administrativ cu secretarele de la Teleorman ascultate de SRI, și uite că a luat Dragnea trei ani și ceva cu executare. Numai Boureanu, că a agresat un echipaj de poliție, a luat cu suspendare.

În rest, toți ăia care nu deranjează pe nimeni au fost achitați săptâmîna asta – ce să mai pierdem vremea cu Nicolescu de la Argeș, destul că am băut șampania cînd l-au arestat. În timpul ăsta, ăștia care își ling rănile de la moțiune au și tras de mînecă niște ambasadori asupra marelui pericol care pîndește justiția – din partea PSD, desigur. Și așa au de gînd să o țină, de ce să fie mai deștepți anul care vine decît au fost în cel care au trecut.

Dar pe scurt și lăsînd la o parte cele bune și cele rele ale PSD, nu are cum să treacă moțiunea unora care nu au prim-ministru, nu au trei idei articulate despre ce vor face la guvernare.

 

Citiți comentariul complet în ziarul Cotidianul varianta digitală

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Alina Mungiu-Pippidi 127 Articole
Author

1 Comentariu

  1. BRAVO , DOAMNA ! PSD , CHIAR MAI AVEA NEVOIE DE UN PROPAGANDIST ! LASIND GLUMA LA O PARTE , MILITATI PT. ALEGERI ANTICIPATE ….VE-TI AVEA O MARE SURPRIZA …EXISTA ALTERNATIVA ! CHEMATI POPORUL LA VOT !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.