ULTIMA ORĂ: Udrea, luată cu valul de eliberări!

Elena Udrea va fi eliberată din închisoare. Instanța supremă a decis suspendarea pedeapsei de șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, ca urmare a constituirii completelor de 5. Avocaţii săi au depus o contestaţie în anulare, iar procurorii au fost de acord. Iniţial, termenul anunţat era abia la finalul lunii ianuarie. Ca și în cazul celorlalți inculpați eliberați, asta nu înseamnă că Udrea va scăpa definitiv de pedeapsă, ci că apelul lor va fi rejudecat.

Avocatul Elenei Udrea şi Alinei Bica le-a cerut formal autorităţilor din Costa Rica eliberarea acestora, în contextul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România a suspendat executarea pedepselor, astfel că procurorii din San Jose aşteaptă notificări din partea Bucureştiului.

Avocatul Elenei Udrea şi Alinei Bica a depus vineri o cerere de eliberare la Tribunalul Penal din districtul Pavas, situat la periferia oraşului San Jose, informează site-ul de ştiri AmeliaRueda.com.

În acest context, Biroul pentru Evaluare Tehnică şi Relaţii Internaţionale (OATRI) din cadrul Ministerului Public din Costa Rica a transmis vineri că Elena Udrea şi Alina Bica sunt în continuare în arest preventiv şi că, până în momentul difuzării acestei ştiri, România nu a anulat solicitarea de extrădare. „Instituţia se va consulta cu autorităţile din Românía pentru a clarifica informaţiile despre acest caz”, a transmis OATRI.

Tribunalul Penal din districtul Pavas, situat la periferia oraşului San Jose, a decis pe 3 decembrie admiterea cererii procurorilor de menţinere în detenţie preventivă a Elenei Udrea şi a Alinei Bica până la finalizarea procedurii de extrădare, informează site-ul de ştiri AmeliaRueda.com. Înaintea deciziei, Ministerul Public din Costa Rica anunţa că a cerut prelungirea detenţiei preventive până la „finalizarea procedurii de extrădare solicitată de România”.

Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute pe 3 octombrie de autoritățile din Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. …emotiile poate duce la avort..aveti „grije” cu fata da patrimoniu…si tot ce i …din ea.

    • Banditul de basecu impreuna cu subordonatii au furat si distrus Romania si au pus in functii inalte in justitie (cheile justitiei) niste banditi care au incalcat legea la cel mai inalt nivel si de aia au furat fara probleme stiind ca daca il inculpa pe Dragnea vor scapa si ei. Asa s-a intamplat si prostii asiata la spectacolul banditelor Stanciu si Tarcea care din prostie sau fiindca au actionat la ordinele verbale a lui basecu au fost asa de proaste incat nu si-au dat sema ca sunt folosite ca hartia inginerica! Cine palteste? Opinca!

  2. Soliciti… lasa bre magistratii in pace. Sa stea dephutata in celula costaricana ca multe zile amare facu cui nu se putu de ea ocroti

  3. „Iată vin colindatori,
    Florile dalbe,
    Au iesit din inchisori,
    Florile dalbe.

    Şi ei vin mereu, mereu,
    Florile dalbe,
    Şi-l aduc pe Tudorel,
    Florile dalbe.

    Tudorel adevărat,
    Florile dalbe,
    in Justitie luminat.
    Florile dalbe, florile dalbe”

    Nu am avut alta rima :)))

    • Fratie, esti umorist, vesel si de comitet 100%. Fii capitanu’ nostru!

  4. Era de asteptat. Biata fata era complet nevinovata iar completele de judecatori, complet vinovate. Cum e si normal dupa noile vremuri, cred ca ii va da in judecata pe judecatori si-i va inchide. Exemplul va fi urmat de toti cei ca dumneaei. A venit timpul infractorilor, baieti! La puscarie cu magistratii ca au ramas multe paturi vacante la Jilava!

  5. .. ei , eliberarili au constituit actul I din comedie…acu urmeaza ca udrea ,gigolo, sinu numai sa ceara despagubiri / compensatii ori cum vreti sa le spuneti..daune da moralitate inclusiv in cazu lenutei ca n asa erea feata dn casa nalta ( si clasa) ..dar ce or fi facut studentii blondei in timpu asta ..la cin se mai uitau ei…..sub fusta..multe intrebari ..si procororilor nicim ca le pasa ..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.