Zilele Bucureștiului: orașul pe care l-au chinuit cu buldozerul și l-au îngropat sub tăcere

De Zilele Bucureștiului, merită să ne amintim că orașul nu este doar ceea ce vedem. Sub pașii noștri, sub povești care merită spuse și pe care merită să le amintim.

Magda Colgiu-David - Senior Editor
Zilele Bucureștiului: orașul pe care l-au chinuit cu buldozerul și l-au îngropat sub tăcere

De Zilele Bucureștiului, merită să ne amintim că orașul nu este doar ceea ce vedem. Sub pașii noștri, sub povești care merită spuse și pe care merită să le amintim.

Sunt Zilele Bucureștiului, perioadă în care oamenii sărbătoresc și instituțiile își amintesc de ciobanul Bucur. Disputa a existat sau n-a existat nu face subiectul articolului de față. Acum, vom vorbi despre un aspect care întristează bucureștenii get-beget. Acela al cartierelor, bisericilor sau hanurilor din București dispărute înainte sau în timpul perioadei comuniste. Cel mai utilizat pretext: modernizarea. De aceea, discutăm acum despre cartiere demolate, biserici rase, hanuri pierdute și cinematografe care nu mai există. O umbra palidă de restaurare a trecutului, măcar în inima celor tineri, vine de la ghizii urbani. Aceștia readuc orașul la viață și îl povestesc ca pe un roman.

Bucureștiul dispărut este, poate, cea mai emoționantă poveste pe care o putem spune de Zilele Bucureștiului. Sub asfaltul, bulevardele și clădirile de azi se află un oraș paralel, șters în câteva decenii. El este, totuși, destul de prezent în fotografii, în jurnale, în literatura care l-a surprins înainte să dispară.

Primul care merită menționat la capitolul București pierdut este cartierul Uranus. Acesta a fost ras pentru a face loc imensei Case a Poporului. Cei care au prins Uranusul în picioare spun că acesta era un loc cu case mici, cu grădini, cu vișini sau caiși văruiți în fiecare primăvară. Localnicii se știau unii pe ceilalți ca la sate. După demolarea de la începutul anilor 80 ai secolului trecut, simbolul tragediei urbane a fost descrisă simplu: „Într-o dimineață, strada mea nu mai era.”

Piața Universității, plină de istorie

Piața Universității este și ea plină de istorie. Pe vremuri, acolo se aflau o biserică, cimitir, Școală Domnească, bibliotecă, grajduri, prăvălii, toate înconjurate cu ziduri de piatră

Pe locul statuii lui Mihai Viteazul, spre exemplu, se ridica odinioară Biserica Sf Sava, ctitorită în secolul XVI și refăcută de Constantin Brâncoveanu. Demolarea ei a lăsat sub pavaj un labirint de pivnițe, conducte și morminte. În 1972, săpăturile de pe Bdul. Elisabeta au scos la iveală scheletele și fundațiile vechilor lăcașuri, readucând la suprafață Bucureștiul uitat.

Zeci de schelete, dintre care unele țineau în mâna dreaptă monede de secol al XVI-lea oxidate, au fost scoase la lumină atunci. De asemenea, și un craniu care avea alături o cărămidă pe care era zgâriat numele „Anania”, semn că scheletul aparținea unui călugăr.

Așa că, dacă acum mergeți prin acest loc legendar din centrul orașului, sau lăsați mașina în parcarea subterană, gândiți-vă doar o clipă la trecut.

Un alt București dispărut este cel al hanurilor. Hanul Șerban Vodă, Hanul Constantin Vodă, Hanul Greci – spații febrile, pline de viață, unde se amestecau negustori, călători, aristocrați și aventurieri. Singurul care a rămas viu și păstrează specificul de la construcția sa rămâne Hanul lui Manuc.

Cinematografele dispărute

Pe vremuri, adică până acum vreo 15-20 de ani, cinematografele de cartier sau din zona central a Bucureștiului atrăgeau personae de toate vârstele. De la medici la strungari, toți veneau să-și schimbe rutina de zi cu zi. Proiecțiile de la Scala și Patria adunau mii de oameni, așa că nu era nimic ciudat să fie cozi pe Magheru. Se întâmpla la fel și la Gloria, Favorit sau Lumina, micuțe cinematografe de cartier, dar deosebit de appreciate. Acum, doar reclamele uitate pe vreun zid amintesc de forfota zonelor.

Mahalalele Bucureștiului, un univers pierdut

Mahalalele Bucureștiului sunt un alt univers pierdut. Chiar dacă mulți cred că termenul mahala definește un loc în care eleganța sau cinstea nu sunt la locul lor, lucrurile nu stau așa. Mahala vine din limba turcă/araba și înseamnă cartier. Doar că, din motivele explicate mai sus, au dispărut mahalaua Antim, mahalaua Sf. Ecaterina, mahalaua Gorgani. Pe aceleași locuri au apărut cartiere cu nume mai moderne, dar…lumea nu le-a șters total din memorie.

Mahalaua Antim era în zona Pieței Constituției, iar mahalaua Gorgani era situate peste drum de Cișmigiu. În locul mahalalei Sf. Ecaterina avem acum strada 11 Iunie și împrejurimile.

Biserici care au fost

Bucureștiul și oamenii săi au suferit mult în perioada demolărilor. Unii însă au lăcrimat de-a dreptul când s-a decis demolarea unor biserici. La fel ca și în alte orașe, lăcașurile de cult nu erau doar monumente. Erau repere, erau centre de comunitate, locuri unde orașul trăgea în momentele grele. Printre bisericile dărâmate sau mutate avem:

Biserica Sfânta Vineri – Hereasca. Demolată în 1987, era un monument de secol XVIII, cu picturi brâncovenești și o comunitate uriașă în jurul ei. Oamenii au plâns în stradă când au văzut turla dărâmată sub loviturile buldozerelor.

Biserica Enei, una dintre cele mai frumoase biserici din centrul orașului, a fost dărâmată în 1977. Pictura ei interioară era celebră, iar mormântul lui Nicolae Bălcescu îi dădea o greutate istorică aparte.

Biserica Spirea Veche a fost rasă pentru a face loc Casei Poporului. Era una dintre cele mai mari biserici ale zonei, cu o comunitate puternică și o arhitectură impunătoare. Astăzi, locul ei este o intersecție fără identitate.

Ghizii care scot poveștile la lumina

Multă vreme adânc îngropate, memoriile despre aceste locuri sunt acum scoase la lumina de o mână de oameni. Nu, nu este vorba doar despre muzeografi, ci despre ghizii urbani. Aceștia sunt cei care readuc Bucureștiul dispărut la viață.

Organizatorii de tururi ghidate sunt, de fapt, un fel de arheologi ai Bucureștiului dispărut. Ei nu sapă în pământ, ci în memorie.

Tururile lor nu sunt simple plimbări. Sunt investigații urbane. Pe traseele lor, oamenii află unde se afla mahalaua Antim, unde era Hanul Greci, unde se ridica Biserica Enei, unde se proiectau filme la ARO.

Ei sunt cei care duc oamenii pe străzi care nu mai există, dar pe care le reconstruiesc prin poveste. De Zilele Bucureștiului, munca lor devine esențială: fără ghizii urbani, orașul ar pierde definitiv memoria locurilor care au fost și nu mai sunt.

De Zilele Bucureștiului, merită să ne amintim că orașul nu este doar ceea ce vedem. Sub fiecare bulevard se află o stradă dispărută. Sub fiecare bloc se află o casă demolată. Sub fiecare intersecție se află o biserică, un han, un cinematograf, o poveste.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.