Astronomii de la Observatorul European Austral (European Southern Observatory) au prezentat cea mai detaliată hartă în infraroşu a galaxiei noastre, Calea Lactee, hartă ce conţine peste 1,5 miliarde de obiecte cosmice, transmite Live Science.
Această hartă conţine milioane de obiecte cosmice necunoscute, ce vor alimenta probabil numeroase descoperiri astronomice în anii ce vor urma.
Harta a fost realizată cu date obţinute de-a lungul a 13 ani de observaţii astronomice, în 420 de nopţi, şi cuprinde un mare număr de stele, pitice brune, planete rătăcitoare şi stele de hipervelocitate lansate în spaţiu după întâlnirea cu gaura neagră supermasivă din centrul galactic.
Această hartă a fost alcătuită din 200.000 de imagini obţinute prin telescopul VISTA (Visible and Infrared Survey Telescope for Astronomy) din cadrul complexului astronomic ESO din Chile. Cercetătorii şi-au publicat concluziile joi, 26 septembrie, între paginile jurnalului Astronomy & Astrophysics.
„Am realizat atât de multe descoperiri încât am schimbat imaginea Căii Lactee pentru totdeauna”, a declarat coordonatorul acestui proiect, Dante Minniti, astrofizician la Universidad Andrés Bello din Chile.
Pentru a alcătui harta, astronomii au utilizat VISTA InfraRed CAMera (VIRCAM), o cameră în spectrul infraroşu ce a penetrat praful şi gazele galactice pentru a identifica radiaţii emise de surse neobservate până acum.
Această cameră performantă i-a permis telescopului să detecteze strălucirea în infraroşu a „stelelor eşuate” – obiecte aflate la graniţa dintre planetele gazoase gigantice şi stelele mici, cunoscute şi sub denumirea de pitice brune, precum şi planete rătăcitoare, fără sisteme solare, de-a lungul a sute de nopţi între anii 2010 şi 2023. Observaţiile repetate realizate în fiecare regiune a cerului au dus la identificarea traiectoriilor acestor obiecte cosmice şi a variaţiile lor de strălucire.
Baza de date rezultate este uriaşă: acoperind o arie de cer echivalentă cu lăţimea a 8.600 de luni pline şi conţinând de aproximativ 10 ori mai multe obiecte cosmice decât harta Căii Lactee pe care aceeaşi echipă a prezentat-o în 2012.
Acum, după completarea acestei hărţi, cercetătorii vor aştepta modernizări ale echipamentelor ce alcătuiesc VISTA şi telescopul VLT (Very Large Telescope) din cadrul ESO, pentru a putea analiza spectrul luminii de la aceste obiecte cosmice în scopul identificării compoziţiei lor chimice.
„galaxia noastra” are estimativ 100 de milioane de „obiecte”…e o galaxie mica!
-restu sint minciuni!
(poate au gasit 1,5 miliarde de covizi…)
traim zilele minciunii dezlantzuite:
-se merge pe ideea ca sintem idiotzi si ca credem tot ce se spune,tot ce se scrie:
nu,Galaxia are doar 100 de milioane de stele,
calde si reci.
@maxtor, așa ți-a ieșit ție la numărătoare?
Gaura neagra din bugetele hiperinflamate ale cautatorilor de teorii mate_magice. E timpul sa dam fizicii ce e al Cezarului si sa lasam matemagia mai la o parte ca formator de mituri stiintifice. Cultism pur si simplu
Bunul Arhitect Inexistent a fost de acord sa-i modificati Creatia ? Atei nenorociti, va blesteama gi.tanii de Charlie si de gelu (sa va spalati pe cap cu el) !
@intox
-in domeniu sint legiuni intregi
care mananca DE FURAT!
(simplii bugetari;sa-i ia Musk in privat…)
Cum sa faci harta fiind in interior , doar nu-i o camera de bloc confort II ?
Asa cum reconstitui o fotografie 3D, dintr-o suma de fotografii 2D.
Galaxia noastra Calea Lactee se estimeaza a avea intre 100-400 de miliarde de stele. Misiunea spatiala GAIA a ESA (inceputa in 2013 si prevazuta a se incheia in 2025, avand telescopul instalat in punctul Lagrangian L2 al sistemului Soare-Pamant la o distanta medie de 500.000 km de Pamant), special construita pentru a efectua o cartare cat mai completa a stelelor din Calea Lactee, a cartografiat peste 110 miliarde de stele in prima perioada de observatie (2014), adaugand anual cate 4-5 sute de milioane de stele. Descoperind o serie de noi si noi substructuri ale Galaxiei. A descoperit peste 200 de stele de mare viteza care vor parasi Galaxia. A descoperit ramasitele galaxiilor pitice Enceladus si Antlia, inglobate actual in Galaxie, care au fost canibalizate de catre Galaxia noastra in trecut. A descoperit punti (curenti) de legatura materiale cu satelitii ei – Norii lui Magelan (curentul de stele Price-Whelan 1). In 2020 a descoperit asa numita „unda Radcliffe” din Galaxie (o zona circulara a Galaxiei in care se formeaza in mod curent noi stele). In 2024 s-au descoperit doi curenti de materie stelara formate acum 12 miliarde de ani (Shakti si Shiva) …
Suntem,noi oamenii în aceeași poziție în care sar afla o furnică care ar încerca să facă o hartă a pământului!RESPECT