„Am tras pe nas tot ce se poate trage pe nas.” Mărturia unui bărbat care a ieșit din 15 ani de dependență

„Am tras pe nas tot ce se poate trage pe nas”, spune Vlad*, lucrător într-un atelier auto, din Cluj, care a trecut prin 15 ani de dependență de droguri și alcool. Sunt doi ani de când nu mai consumă niciuna dintre acestea.

La 44 de ani, vorbește calm despre perioada în care viața lui a fost dominată de etnobotanice, substanțe psihoactive sintetice, alcool și aproape toate tipurile de droguri care puteau fi consumate fără injectare.

„Am tras pe nas tot ce se poate trage pe nas”, spune direct.

De injectabile s-a ferit întotdeauna, însă consideră că asta nu l-a protejat de experienţa autodistrugerii.

Ani trăiți „în transă”

Dependența a crescut treptat, până când consumul a devenit centrul vieții sale. Ajunsese să folosească și 30 de pliculețe pe zi. Dormea uneori, improvizat, la locul de muncă, venea în transă la serviciu și consuma inclusiv în timpul programului.

Cu toate acestea, nu a încetat niciodată să muncească. Astăzi vede asta ca pe unul dintre puținele lucruri care l-au ținut conectat la realitate. Dependența l-a izolat însă de cei apropiați. A ajuns să consume inclusiv în aceeași locuință cu mama lui, în ciuda dezaprobării ei.

„Nu mai vedeam normal. Aveam halucinații. Vedeam covoare pe pereți, tot felul de lucruri.”

În paralel, dezvoltase o formă de paranoia, venită din tensiunea interioară: trăia constant cu impresia că oamenii din jur voiau să îi facă rău. Încerca să ascundă aceste episoade de clienți și să își păstreze standardele profesionale într-o meserie pe care o practică deja de aproximativ 25 de ani.

A experimentat supradoze, episoade de delir și momente în care moartea părea inevitabilă. La un moment dat a ajuns și în pragul sinuciderii.

„S-a rupt cuiul (din perete, n.r.).”

Recunoaște că dacă acel cui nu ceda, discuția de astăzi nu ar mai fi existat.

„Începe cu curiozitatea”

Vorbește despre dependență ca despre un mecanism previzibil și nemilos:

„Începe cu curiozitatea, continuă cu plăcerea și se termină cu dependența.”

În anii cei mai grei a fost internat și la psihiatrie, experiență care l-a dezamăgit profund.

„Primeai niște medicamente”, spune el, pe care le vede tot ca pe un soi de „droguri”, însă controlate.

Spune că nu a găsit dezintoxicare reală sau consiliere serioasă, într-un sistem despre care numeroşi specialiști afirmă de ani de zile că este insuficient pregătit pentru tratarea dependențelor severe.

Parlamentul a aprobat în 2024 o lege pentru înființarea a opt centre regionale de tratament și recuperare pentru dependenți, însă proiectul este încă blocat în birocrație. În prezent, mare parte din sprijinul pentru recuperare vine din zona ONG-urilor și a centrelor de consiliere ambulatorie.

Pe lângă droguri și alcool, Vlad* dezvoltase și o dependență de jocurile de noroc. Astăzi priveşte lucid şi conştient faptul că activitatea în sine este o afacere, menită să aducă profit acesteia, nu jucătorului.

„Tu câștigi o dată, poate chiar foarte mulţi, cu bani puţini și ai impresia că va fi la fel, şi epxerienţa poate chiar se repeat. Dar treptat bagi totul înapoi, și chiar mult mai mult.”

În perioada cea mai dificilă, afundat în dependenţe, a început să fure din casă, să se împrumute și să își piardă aproape complet controlul asupra propriei vieți.

Momentul în care a spus „gata”

Spune că înainte să renunțe simțea deja o ruptură interioară profundă. Nu mai suporta nici măcar compania altor consumatori.

„Mă uitam la ei și era ca și cum mă vedeam pe mine. Și nu îmi plăcea deloc ce vedeam.”

Declicul final a venit după un episod petrecut la atelierul auto unde lucrează. A avut impresia că un client implicat în traficul de droguri încerca să îl atragă într-o situație periculoasă.

„Atunci mi s-a aprins ceva în cap. M-am gândit că următorul pas e pușcăria. Și am zis gata. Îmi bag picioarele în toate drogurile.”

De doi ani nu mai consumă nici alcool, nici droguri. Spune însă că lupta nu s-a încheiat.

„Mai am anxietăți, neliniști. Mintea încă se bate cu lucrurile astea.”

Consideră că a scăpat aproape miraculos fără sechele neurologice vizibile. A văzut foști consumatori rămași cu ticuri severe și mișcări necontrolate după ani de substanțe sintetice.

„Mulți nu mai își revin niciodată.”

„Cred că doar Dumnezeu m-a salvat”

Astăzi, Vlad* spune că salvarea lui a venit prin credință și prin intervenția providențială a unei persoane pe care refuză să o numească.

„Cred că doar Dumnezeu m-a salvat.”

Experiența prin care a trecut îl face extrem de preocupat de accesul tot mai ușor al adolescenților la droguri și de influența anturajului.

„În aproape orice grup există cineva care consumă și ceilalți nici măcar nu știu. Și exact omul ăla poate să îi tragă și pe restul după el.”

Crede că părinții trebuie să fie mai atenți nu doar la consumul propriu-zis, ci și la izolarea emoțională a copiilor.

„Abandonarea” lor în favoarea tehnologiei și a tentațiilor poate deschide cu uşurinţă drumul spre dependențe, spune el.

Are un mesaj și pentru cei care consideră cannabisul un drog „ușor”.

„Lumea zice că e light, că te relaxează. Dar relaxarea aia e artificială. De fapt, îți maschează anxietatea.”

Avertizează că multe substanțe vândute drept cannabis pot fi amestecate cu compuși sintetici mult mai periculoși.

„La drogurile noi nici nu mai știi ce iei. Îți afectează psihicul într-un mod foarte dubios.”

Astăzi merge în continuare la muncă și încearcă să își reconstruiască viața pas cu pas. Nu vorbește despre o victorie definitivă, ci despre supraviețuire.

„Dacă pot să spun ceva după toți anii ăștia, e că drogurile nu îți dau nimic, totul e o iluzie.”

*Vlad este un nume fictiv, folosit pentru protejarea identităţii

AVERTISMENT Consumul de droguri şi jocurile de noroc dau dependenţă. Alege să nu îţi distrugi viaţa, cere ajutor! Dacă tu sau cineva cunoscut se află în criză sau are gânduri sinucigașe, sună imediat la 0800 801 200 (TelVerde Antisuicid). Linia telefonică gratuită (TelVerde) a Agenției Naționale Antidrog (ANA) este 0800 870 070.