„Rusia dă dovadă de agresiune, ceea ce ameninţă încă o dată să erodeze prosperitatea, stabilitatea şi pacea pe care le-am construit în ultimii 70 de ani. Rusia rămâne cea mai mare ameninţare la adresa suveranităţii şi independenţei statelor naţionale din Europa şi a valorilor comune care leagă Occidentul“. Sunt doar câteva dintre afirmațiile făcute de ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, într-un editorial scris cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înființarea NATO. În comunicatul remis Cotidianul, se mai precizează:
„Sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia a vizat instituţiile noastre democratice, inclusiv alegerile, instituţiile financiare şi infrastructura civilă cu noi forme de «război hibrid»”.
Editorialul integral:
„Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este cea mai de succes de alianţă din istorie. În ultimii 70 de ani, NATO a ajutat la crearea celei mai sigure, stabile şi prospere perioade din istoria statelor sale membre. De la descurajarea Uniunii Sovietice în timpul Războiului Rece până la contracararea ameninţărilor hibride cu care ne confruntăm astăzi, Aliaţii NATO stau umăr la umăr în protejarea cetăţenilor noştri.
Forţa NATO constă în unitatea sa şi în respectarea cu fidelitate a principiilor şi scopurilor pentru care a fost creată. Angajamentul nostru faţă de apărarea colectivă a tuturor statelor membre NATO este de neclintit, la fel ca şi angajamentul nostru faţă de valorile împărtăşite ale democraţiei, libertăţii individuale, drepturilor omului şi ale statului de drept.
La semnarea Tratatului NATO, pe 4 aprilie 1949, de către cei 12 Aliaţi iniţiali, preşedintele Truman a spus că membrii acestuia „nu doresc doar să instituie eliberarea de agresiune şi de folosirea forţei în comunitatea nord-atlantică, ci ne şi străduim să promovăm şi să menţinem pacea în lumea întreagă.” Aceasta rămâne aspiraţia colectivă a membrilor Alianţei Nord-Atlantice. NATO a îndeplinit un rol istoric în menţinerea păcii şi oferă aceeaşi securitate astăzi, când Alianţa întâmpină noi ameninţări.
Decenii la rând, Aliaţii NATO au oprit expansiunea dictaturilor comuniste în Europa şi s-au asigurat că tipurile de orori pe care le-am văzut în cel de-al Doilea Război Mondial nu aveau să mai lovească niciodată naţiunile noastre. După Războiul Rece, Alianţa s-a adaptat la noile circumstanţe, înfiinţând parteneriate cu foştii adversari din Războiul Rece şi răspunzând la conflictul din Balcani.
Chiar mai recent, NATO a acţionat pentru a înfrunta ameninţarea terorismului. Atunci când Statele Unite au fost atacate pe 11 septembrie 2001, NATO a invocat Articolul 5, Clauza NATO privind apărarea colectivă, pentru prima şi singura dată în istoria sa. Avioanele Aliaţilor NATO au patrulat deasupra Americii, iar Aliaţii au luptat împreună împotriva terorismului în Afganistan. În prezent, Aliaţii luptă împotriva terorismului şi colaborează pentru a ne crea rezistenţă la ameninţările hibride şi cibernetice la adresa societăţilor noastre şi pentru a răspunde la acestea.
Războiul Rece s-a încheiat, dar NATO rămâne astăzi la fel de relevantă ca în 1949, pe măsură ce noi provocări se îmbină cu vechi provocări pentru a crea un mediu geopolitic din ce în ce mai competitiv şi incert. Încă dinainte de aderarea sa la NATO, România a fost alături de Statele Unite în Afganistan, Irak şi Kosovo, luptând împotriva terorismului şi acţionând pentru a transforma lumea într-un loc mai sigur. Atunci când România a aderat la NATO, în 2004, ea s-a dovedit rapid un Aliat capabil, iar acum este unul dintre puţinii Aliaţi care îşi respectă angajamentul asumat în Ţara Galilor. Statele Unite şi alţi Aliaţi NATO au făcut eforturi continue pentru a asigura securitatea României şi a flancului estic al Alianţei. Iar împreună vom răspunde la noile provocări, inclusiv la ameninţările militare, cibernetice şi hibride.
Nu vom căuta confruntare, ci am prefera să colaborăm cu alte ţări pentru a evita conflictul. Cu toate acestea, în loc să colaboreze cu noi pentru a răspunde la noile provocări, Rusia dă dovadă de agresiune, ceea ce ameninţă încă o dată să erodeze prosperitatea, stabilitatea şi pacea pe care le-am construit în ultimii 70 de ani. Rusia rămâne cea mai mare ameninţare la adresa suveranităţii şi independenţei statelor naţionale din Europa şi a valorilor comune care leagă Occidentul.
Sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia a vizat instituţiile noastre democratice, inclusiv alegerile, instituţiile financiare şi infrastructura civilă cu noi forme de „război hibrid”. A utilizat activităţi cibernetice maliţioase pentru a viza organizaţii internaţionale precum Agenţia Mondială Antidoping şi Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice. Asasini susţinuţi de Kremlin au utilizat o neurotoxină de clasă militară, pe teritoriu britanic, într-un atac ce a ucis în final un cetăţean britanic. Rusia a invadat şi continuă să ocupe părţi din teritoriul naţiunilor suverane Ucraina şi Georgia şi ameninţă oraşe NATO şi pe cetăţenii noştri amplasând şi dislocând baterii de rachete cu capacităţi nucleare, încălcând prevederile Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF).
Rusia nu este singura ameninţare internaţională cu care se confruntă membrii NATO. Din ce în ce mai insistentă, China încearcă în mod agresiv să-şi creeze o influenţă economică şi politică în Europa pentru a submina unitatea europeană şi transatlantică şi a rescrie normele şi standardele internaţionale. Nu putem ignora provocările reprezentate de naţiuni precum Iranul şi Coreea de Nord, ambele cu conducători imprevizibili şi ambiţii nucleare. Şi, aşa cum au spus Aliaţii, terorismul continuă să reprezinte o ameninţare directă la adresa populaţiilor noastre şi a stabilităţii internaţionale şi prosperităţii în general.
În faţa acestor provocări, Statele Unite rămân neclintite în angajamentul lor faţă de Aliaţii noştri. Atunci când preşedintele Trump a susţinut un discurs la Varşovia, în 2017, el a declarat neechivoc: „americanii ştiu că o Alianţă puternică între naţiuni libere, suverane şi independente este cea mai bună apărare pentru libertăţile şi interesele noastre.” Acel angajament faţă de apărarea colectivă a valorilor noastre comune şi a suveranităţii statelor membre NATO este motivul pentru care Aliaţii au hotărât în 2014 să crească investiţiile în apărarea noastră naţională. Noi ne-am angajat să cheltuim cel puţin 2% din PIB pentru apărare şi să investim cel puţin 20% din acea sumă pentru echipamente de anvergură până în 2024.
Odată ce creştem investiţiile în apărarea naţională, împreună vom ajuta NATO să se asigure că forţele noastre terestre, navale şi aeriene sunt antrenate, echipate şi pregătite să acţioneze atunci când sunt chemate în caz de criză sau conflict, în situaţia oricărei ameninţări. Vom consolida capacitatea NATO de a răspunde la ameninţări hibride. Ne vom asigura de asemenea că NATO poate dispune de resursele sale pentru a-i sprijini pe partenerii noştri să lupte împotriva terorismului, să creeze stabilitate în zone predispuse la crize şi să reducă probabilitatea unor atacuri teroriste pe teritoriul Aliaţilor.
NATO este o alianţă de naţiuni care s-au unit pentru că, folosind cuvintele Cartei NATO, „sunt angajate în salvgardarea libertăţii, a moştenirii comune şi a civilizaţiilor popoarelor pe care le reprezintă, pe baza principiilor democraţiei, libertăţii individuale şi a literei legii”. De la înfiinţarea sa, NATO a rămas fidelă idealurilor sale fondatoare, iar uşa noastră a rămas deschisă unor noi membri care ne împărtăşesc valorile şi se angajează să contribuie la apărarea noastră colectivă. Fiecare nou Aliat ne face mai puternici, iar creşterea capacităţilor de apărare colectivă ale NATO le oferă membrilor puterea de a se apăra mai bine pe sine şi pe aliaţii lor, protejând pacea şi prosperitatea noastră. În 2019, NATO aniversează aderarea noilor Aliaţi din Europa Centrală şi de Est, în timp ce se pregăteşte să primească Macedonia de Nord drept al 30-lea Aliat NATO. În plus, NATO îşi păstrează angajamentul faţă de naţiunile partenere.
Aliaţii NATO sunt dedicaţi apărării noastre colective şi păstrării libertăţilor noastre. Împreună trebuie să continuăm să investim în apărarea naţională, să ne creştem şi modernizăm capacităţile militare şi să contribuim la eforturile NATO de a promova siguranţa şi securitatea cetăţenilor noştri. Aliaţii NATO fac acest lucru. Împreună vom fi mai puternici şi mai bine pregătiţi pentru a ne asigura că NATO rămâne protectoarea păcii şi prosperităţii pentru următorii 70 de ani şi dincolo de ei.“
Bravo Sandu Chira!Si tuturor care analizeaza corect fosta buna vecinatate cu Rusia si actuala realitate imperialista/criminala a USA!
Slugile cu minti malformate ale USA, nu mai au nici un discernamat in fanatismul minciunilor LOR ca sa:
-faca dusmanie maxima intre vecinii, care nu au nimic de impartit.
-faca ura maxima intre nationalitati si minoritati,care au trait in comuniune ideala sub comunism.
-sa dezmembreze tari si popoare.[Cehoslovacia, Yugoslavia, Ucraina, Siria,….]
Si toate acestea cu un scop/strategie clara a neocriminalitatii mondiala: „DIVIDE ET IMPERA!”
Fai pe prosti sa se omoare intre ei, ca sa venim noi cu bombele sa-i linistim si sa-i „reconstruim” , dupa „chipul si asemanarea” noastra de asasini de cand am pasit pe pamantul continentului American acu’ 500 de ani si pana azi in restul lumii!
Asta este exportul de „democratie/libertate” Americana, la care Rusia/China se opune din ce in ce mai greu, fiindca paduchii lumii se strang pe cocoasa USA ba mituiti, ba santajati, ba de idioti/creduli in propaganda ei,iar pana sa se dezmeticeasca cine-i criminalul real,e prea tarziu!
Pentru cei care văd/consideră Rusia răul cel mai rău. Nu sunt fan/susținător al Rusiei, vreau să cred că sunt realist. Domnilor, toate marile evenimente din Istoria România s-au produs, au fost influiențate de disputele dintre marile puteri mondiale. Astfel obținerea/câștigarea INDEPENDENȚEI s-a realizat datorită, victoriei obținută, în războiul Ruso-Turc din 1877, de către Imperiul Țarist (Rus), a cărui aliat am fost. Marea UNIRE de la 1 decembrie 1918 s-a putut realiza datorită PRĂBUȘIRII celor trei mari Imperii angajate în Primul Război Mondial: Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman și Imperiul Țarist. Evenimentele de la 23 August 1944, până la eliberarea întregului teritoriul Țării, au putut avea loc datorită Puternicei Ofensive a Armatei Sovietice. Actul de la 23 august a salvat/evitat distrugerile care se puteau produce prin trecerea „tăvălugului” Armatei Roșii, în condițiile de INAMICI.
@mos teaca
Domnule, Mihail Roller s-a autoexilat in Uniunea Sovietica unde a devenit agent rus, a fost scolit in historiografie marxista si a fost trimis inapoi in tara unde a inceput o campanie de promovare a comunismului.
Cartile de istorie scrise sub supravegherea sa au avut o puternica tenta comunisto-nationalista, fapte care nu s-au petrecute niciodata au fost puse in carti, a purtat o campanie in forta pentru a demonstra ca Romania este o Republica Slava.
El a facut planurile pentru Institutul Maxim Ghorki si Muzeul Romano-Rus, a cerut re-educarea profesorilor in limba rusa, a organizat celule marxiste ale studentilor cerandu-le sa demaste profesorii care deviaza de la linia partidului.
Oe Roller il dati d-voastra exemplu?
Cat despre limbajul vulgar pe care il folositi, fi-ti sigur ca vi se aplica doar d-voastra.
USA si aurolacii ei, da dovada de agresiune asupra istoriei, independentei,securitatii si inteligentei poporului Roman!
„Andreea” esti si tu ca „Napoca” rau de istorie la creer, sau ati primit ordine sa o intoarceti total pe dos pentru tineretul naiv?
Ai auzit de Yalta-1945 cand Americanul tau Franklin Roosevelt a vandut Romania la Rusi?
Si vezi bine ca orice dobitoc ca tine inca vorbeste Romaneste cu toata „ocupatia rusa” inventata in serial SF de gasca ta de sperietori ai adevarului?
de la andreea citire –
te invit sa pui mana pe cartea de istorie din 1952 de mult hulitul evreu M.Roller si vei vedea ca Decebal si Burebista au dedicate pag de la 26 la 39,Stefan cel Mare are 20 de pag. etc,etc
Oare de ce voi pupkuristi yankeilor,atunci cand va criticam stapanii,nu aveti alt argument decat proRusia.
Mi-e greata de ce a scris ambasadorul si scarba de cei cel sustin.
Cat despre psd bagati-l undeva !
Domnilor si doamnelor care sunteti in aceste comentarii atat de pro-Rusia:
Daca nu erau americanii scriati acum ruseste, nu romaneste. Decebal era scos din carti, copiii si nepotii vostri vostri nici nu ar fi stiut de el.
V-a orbit indoctrinarea psd-ului.
„Napoca”, la Marasesti si Oituz ne-am batut cu nemtii, bre! Vezi ca ai gresit strada.
Yeah, right! Klemm, your op-ed is propaganda, and not so bright at that. As you can read here, a lot of Romanians are not buying it.
Cata perfidie ,mizerie si ipocrizie sunt in discursul acestui ipochimen.
Cat de greu este pentru un om cinstit sa-i citesti aberatiile si insultele la adresa romanilor onesti.Caci individul ne considera niste babuini carora poate sa le arunce orice idiotenie.Fara nici o jena ! Tocmai de 4 Aprilie,cand in bisericile noastre se comemoreaza crimele anglo-amerloce din ziua Pastelui 1944.Si tot de cea mai mare sarbatoare a crestinatatii au bombardat si Yugoslavia.Pentru prosperitate !
Insa,politicienii nostrii ne-au bagat cu gatul in lant sa-i slujim pe criminalii lumii si ne meritam soarta.
Cheltuim bugetul tarii intru slujirea strainilor si batjocorirea romanilor,ptr ca licuriciul sa-i stranga mana unui vremelnic si neavenit politician.
Cinste onoarei si verticalitatii comentatorilor de pe acest, site care nu cred in logoreea stupida a amerlocului !
„Napoca” esti prost informat/deformat:
1)Romanii preaslavesc adevarul!
2)Rusii, din 1958, vor sa stea la ei acasa linistiti fara americani in ograda/granita lor.
3)Nu vezi barna din ochiul tau ca ai devenit deja republica americana?
4)Fumigenele cu „stramosii” ,”Trecutul” , „Stalin”…..sunt gargara tipica a marionetelor de a camufla crimele de azi ale USA!
5) Rusii nu isi omoara prietenii, Americanii tai va curata pe toti dupa ce se folosesc de voi, ca pe Saddam, ISIS,….!
6) Or fi cumva aici toti „tradatori imputiti de neam” si numai tu singurul „patriot” care umple buzunarul USA cu bani pentru rachete „Patriot”, sa asigure „pacea” Romaniei prin amenintarea Rusiei si invazia USA?
Domnul sau doamna Napoca vă amintesc ca la Outuz și Mărășești ne-am luptat cu trupele Gemaniei adică cu nemții, nemți care după ce au ocupat sudul României au cărat în Germania tot grîne, vite, clopotele bisericilor din București, tot mai ceva decât generalul Kutuzov din Moldova anului 1812.
Se pare că Donald a ,,uitat,, de asta! Alo ?
Pentru partenerii, care au făcut comentarii la acest articol, îmi cer scuze pentru faptul că opinia mea a apărut de trei ori. Ceva nu afuncționat ca altădată. Am crezut că sunt cenzurat. Pentru „Napoca”, nu înțeleg aluzia/referirea la ” morții de la Mărășești și Oituz. Apoi, vrem nu vrem, Rusia este marele nostru vecin. Încă de pe vremea URSS-lui, era piața cea mai mare de desfacere pentru produselor românești ca: mobilă, încălțăminte, confecții, etc. Noi am pierdut piața, dar alți capitaliști s-au înghesuit s-o ocupe, să dezvolte relații economice, comerciale cu mult blamata Rusie, ex. Germania și numai. Domnilor, USA, Rusia, UE și China, sunt obligate, „condamnate” să negocieze și să mențină PACEA MONDIALĂ. Sănatate tuturor!
Citesc comentariile si ma ingrozesc.
Romanii preaslavesc Rusia!
Abia asteptati sa devenim republica rusa, nu-i asa?
Se intorc in morminte stramosii vostri morti la Marasesti si Oituz.
Astia fac zazanie intre noi si vecinii nostri, nu le pasa ca noi defapt vrem sa traim in pace cu Rusia si orice vecin, vin aici si falfaie si zdranganesc in jurul Rusiei tot felul de arme, pe cea mai periculoasa mare de pe planeta, dar iar nu le pasa si daca distrug mica pelicula/membrana naturala de protectie a pungii de dedesuptul Marii Negre si ne rezolva o gazare decimatoare noua, bulgarilor, turcilor si cine mai stie unde poate duce vantul otrava letala chiar spre Moldova si Rusia, dar iar nu le pasa, ei isi umfla muschii aici ca deh, nu e loc destul pe planeta, dar ei nu si nu, aici unde ne deranjeaza vecinul ce nu are treaba cu noi. Yanki, mergeti acasa. Cand ne cotropira in trecut bolsevicii distrugand iremediabil valorile acestui popor, ce ati facut? Pt mine, minciunile voastre sunt transparente dar periculoase. Lasati voi in pace vecinii nostri. Noi dc nu avem treaba cu ai vostri? E o profetie urata despre atolul ce veti deveni. Chiar vreti mai iute? Sacaiti mult Rusia.Oricum e de 4-5 ori mai intinsa ca voi.
Cotidianule de ce nu apare comentariul meu? Am trimis un comentariu de două. De ce mă cenzurați? Mai încerc și a treia oră. Domnul ambasator al SUA, se crede, de mai mulți ani Guvernatorul Coloniei România, iar prin expresia: „Rusia dă dovadă de agresiune, ceea ce ameninţă încă o dată să erodeze … . Rusia rămâne cea mai mare ameninţare la adresa suveranităţii şi independenţei statelor naţionale din Europa şi a valorilor comune care leagă Occidentul“, flutură mereu și mereu „BABAUL rusesc”. Domnule ambasador, nu toți dintre noi, am uitat ce a făcut marele „Jandarm mondial” în Coreea, Vietnam, Afganistan, Laos, Iran, Irak, o serie de state din America centrală, apoi Libia, Egipt și Ucraina. Au distrus și frumoasa Iugoslavie.
Evreul ce sa zica si el Executa ordinele stapaniilor Americii Sionistii .Trist dar adevarat Rusia dupa 47 da ca a adus prosperitate Romania inainte de 47 capitalista era vai de courul ei ca dupa 89.
Vorba conului Leonida față cu reacținea: cum le spuneți dumneavoastră domnule ambasador Klemm mai rar cineva. Ce nu ne precizați câte săptamâni îi trebuie Federației Ruse să ne ocupe? Armată permannetă nu mai avem, rezerviștii sunt la pensie, industria de aparare și industriile conexe desființate. Ca să faci militar dintr-un rezevist îți trebuie câteva luni. Tinerii români pe care să-i înrolezi robotesc prin toată lumea. Ungurii au dublă cetațenie, ei pe care steag depun jurământ când îi înrolezi? Și dacâ Ungaria ține cu rușii îi bagi pe unguri cu dublă cetâțenie în lagare cum i-a bagat statul americat pe cetățenii americani de etnie japoneză în 1941? Și nu ne spuneți câte sâptamâni trebuie să treacă ca NATO să aibe un plan de intervenție în favoarea unui stat membru vizavi de câte sâptâmàni îi trebuie Federației Ruse să ne ocupe? Și nu de spuneți cât ne va bombarda Federația Rusă să ne ocupe, și ce bombardamente nimicitoare asupra României va declanșa NATO ca să ne elibereze. Credeți că poporul român chiar duce lipsă de așa ceva?
„Agresiunea” Rusiei face parte din arsenalul traditional al SUA. Gogoasha i-a servit de pretext si înfiintarii NATO. Si Klemm e ambasador, sau agent CIA-n România? Americanii mai bine s-ar ocupa de aia peste 50 DE MILIOANE de cersetori si fara-adapost din propria tara, decât sa „investeasca”-n intoxul si armele Pentagonului. ps nu mi-e de forum-isti ostili, care trebuie sa stie si ei ca-s fishati de-acelasi Klemm. Asa cum ma fisheaza si pe mine, cu ostilitatea fata de SUA. Mr. Klemm, strabunicii mei aveau un imobil (constructie CIVILA) bombardat la 4 aprilie 1944 de aviatia SUA. Abia si-au putut aduna, din ruine, câteva mobile. Asa ca, du-te-nvârtindu-te ! pâna-n iad.
Domnul ambasator al SUA, se crede, de mai mulți ani Guvernatorul Coloniei România, iar prin expresia: „Rusia dă dovadă de agresiune, ceea ce ameninţă încă o dată să erodeze … . Rusia rămâne cea mai mare ameninţare la adresa suveranităţii şi independenţei statelor naţionale din Europa şi a valorilor comune care leagă Occidentul“, flutură mereu și mereu „BABAUL rusesc”. Domnule ambasador, nu toți dintre noi, am uitat ce a făcut marele „Jandarm mondial” în Coreea, Vietnam, Afganistan, Laos, Iran, Irak, o serie de state din America centrală, apoi Libia, Egipt și Ucraina. Au distrus și frumoasa Iugoslavie.
Domnul ambasator al SUA, se crede, de mai mulți ani Guvernatorul Coloniei România, iar prin expresia: „Rusia dă dovadă de agresiune, ceea ce ameninţă încă o dată să erodeze … . Rusia rămâne cea mai mare ameninţare la adresa suveranităţii şi independenţei statelor naţionale din Europa şi a valorilor comune care leagă Occidentul“, flutură mereu și mereu „BABAUL rusesc”. Domnule ambasador, nu toți dintre noi, am uitat ce a făcut marele „Jandarm mondial” în Coreea, Vietnam, Afganistan, Laos, Iran, Irak, o serie de state din America centrală, apoi Libia, Egipt și Ucraina. Au distrus și frumoasa Iugoslavie.
I-auzi bre: Rusia a mers cu armatele spre granițele voastre sau voi ați mers cu armatele spre granițele Rusiei?
Spusele ambasadorului merican imi reamintesc un banc mai vechi, in fapt un fel de lozinca, care suna cam asa: Facem orice pentru pace. Daca, la o adica, e nevoie, facem si un razboi mondial. Si, prelucrand „analitic” postarea d-nei „Nicoleta”, tragem concluzia: Mari iubitori de pace, americanii astia.
Absolut ridicol, pentru debili mintali:
1) „NATO apara pacea”=a ras de pe fata pamantului Libia,Siria,Irak,Afganistan,si racoleaza „pitici” ca Romania, Macedonia, maine poimaine Ucraina..ca sa-si instaleze baze de rachete pentru agresiune, nu pentru pace.
2) „NATO impotriva terorismului” cand SUA si-a demolat WTC, SUA a format ISIS, …..=NATO marioneta criminalei USA!
3) „NATO a aparat Balcanii” = cand CIA la ordinul lui Clinton a destabilizat Yugoslavia si NATO i-a bombardat!
Nici Ceausescu nu a avut in viata lui un discurs cu 100% minciuni!
„Rusia dă dovadă de agresiune, ceea ce ameninţă încă o dată să erodeze prosperitatea, stabilitatea şi pacea pe care le-am construit în ultimii 70 de ani”. Cu alte cuvinte, timp de 70 de ani v-ati latit tuhasul pe tot mapamondul, iar acum faceti spume ca nu mai puteti? SUA nu mai investeste decat in garduri la frontiare, inarmare si propaganda desantata. Suntem din ce in ce mai convinsi ca nu va aparati decat pe voi si interesele voastre. Ati fi in stare sa ne si bombardati fara mila, daca derbedeilor de la Pentagon le vine pe chelie. N-avem nevoie de ” democratia ” voastra! Carati-va acasa. Daca rusii se hotarasc sa ne ocupe, o luati la goana, dupa care ne pisati cu bombe ca la 4 aprilie `44. Siktir!
Ca de obicei, cand vrei sa afli adevarul din spusele unui american, nu trebuie decat sa iei textul si sa negi toate propozitiile. De exemplu: „Rusia NU dă dovadă de agresiune, ceea ce NU ameninţă încă o dată să erodeze prosperitatea, stabilitatea şi pacea pe care le-am construit în ultimii 70 de ani.”
Va recomand acest exercitiu simplu si amuzant de fiecare data cand aveti in fata o declarative oficiala americana.
Si noi suntem in NATO mai baiete dar nu vad „prosperitatea” pe care o ataca Rusia. Ai baut matraguna?