Whitaker a afirmat că tentativa de atac cu drone de luna trecutăi de la Aeroportul Leipzig/Halle din Germania, pentru care Berlinul a dat vina pe Rusia, a fost mai îngrijorătoare decât alte incidente recente cu care s-au confruntat statele membre ale NATO, cauzate de drone ruseşti care vizau Ucraina şi care au deviat de la traiectorie, scrie News.ro.
„Apoi avem ceea ce aş numi acţiuni hibride mai îngrijorătoare, precum cele pe care le-am văzut la Leipzig sau în Polonia”, a spus Whitaker în marja unei conferinţe de afaceri din Italia.
Membrii NATO trebuie să fie pregătiţi, vigilenţi şi, de asemenea, să transmită un mesaj ferm atunci când sunt confruntaţi cu astfel de evenimente, a spus el.
„Dacă putem identifica cine se află în spatele acestor acţiuni – aşa cum a făcut Germania – ne asigurăm că exprimăm cu fermitate faptul că acest lucru este inacceptabil şi că nu îl vom tolera”, a spus Whitaker, potrivit Reuters.
Infrastructura critică, inclusiv activele energetice, ar putea fi ţinta unor atacuri şi ar trebui monitorizată de autorităţile naţionale, a adăugat el.
Răspunsul la aceste provocări este în primul rând naţional, dar Statele Unite sprijină ţările atunci când se confruntă cu astfel de acte, a mai spus el.
„Nu considerăm Leipzig un eveniment izolat”
Amintim că Germania a atribuit Moscovei pe 1 septembrie tentativa de atac cu drone de pe aeroportul Leipzig. După aceste acuzații, ministrul de externe Johan Wadephul a anunțat că va fi închis Consulatul Federației Ruse de la Bonn.
„În ansamblu, anchetele poliţieneşti, tiparele infracţionale şi informaţiile serviciilor de securitate indică faptul că Rusia este responsabilă pentru tentativa de atentat de la aeroportul din Leipzig”, a declarat Alexander Dobrindt, ministrul federal de Interne al Germaniei.
Mai mult, oficialul a explicat și faptul că: „Nu considerăm Leipzig un eveniment izolat, ci îl vedem în corelaţie cu alte acţiuni hibride”, a adăugat ministrul german de interne. Totuşi, el a făcut o precizare clară: „Nu ne aflăm în război”.
Acuzații oficiale împotriva Rusiei pentru drona de pe aeroportul din Leipzig
În urma unor consultări cu cancelarul Friedrich Merz, ministrul de Externe Johan Wadephul a decis închiderea Consulatului General al Rusiei de la Bonn.
Decizia ar urma să intre în vigoare începând cu 18 septembrie.
„Contractul privind Casa Rusiei din Berlin va fi reziliat”, a anunţat, de asemenea, şeful diplomaţiei germane.
Mai mult, vor fi intensificate controalele la intrarea în Germania pentru cetățenii ruși. Mai mult, vor fi puse sub observație mai multe persoane, într-un context al amenințării hibride.
Totodată, ministrul de Externe al Germaniei a dispus și convocarea ambasadorului rus.
POVEȘTI !
Aceleasi exprimari le au si pt. dronele marine care puteau devasta tot portul Constanta ,sau pt.astea sa tras presul si s-au facut ca nu stiu ale cui au fost ?
‘…ministrul de externe Johan Wadephul a anunțat că va fi închis Consulatul Federației Ruse de la Bonn…’ – de fapt, a fost inchis ultimul consulat rusesc, precum si ‘Casa Rusia’. Acelasi ministru german de externe considera ‘o escaladare’ inchiderea, de catre rusi, a ‘Institutului Goethe’ din Moscova, din Sankt Petersburg si din Ecateringurg, ca raspuns simetric.
Aceste acuze vin cu putin timp inainte de alegerile din fosta RDG, unde AfD-ul conduce detasat in sondaje, iar acest partid doreste o relatie ‘normala’ cu rusii. Astfel, alegatorii sunt pusi sa aleaga intre un partid sau coalitie ce se opune rusilor, care ataca ‘neprovocati’ Germania si un partid care este considerat a fi ‘pro-rus’.