Amenzile „la kilogram” versus „politețe”

Premierul a declarat că polițiștii nu au un „plan de amenzi” și că a solicitat ca sancțiunile să fie date doar în caz de încălcare foarte clară și foarte severă a reglementărilor

Amenzile „la kilogram” versus „politețe”

Premierul a declarat că polițiștii nu au un „plan de amenzi” și că a solicitat ca sancțiunile să fie date doar în caz de încălcare foarte clară și foarte severă a reglementărilor

Premierul Ludovic Orban a susținut că polițiștii nu au un „plan de amenzi” și că a solicitat ca sancțiunile să fie date doar în caz de încălcare foarte clară și foarte severă a reglementărilor.

„Cuvântul de ordine care a fost dat către polițiști a fost măsură, politețe, o abordare cât se poate de serioasă a necesității implementării măsurilor luate. Pe de altă parte, nu a existat niciodată o dispoziție care să fie dată în sensul de a se da amenzi la kilogram, în sensul de a fi plan de amenzi. Nu există o astfel de decizie. Dacă mai există abuzuri pe plan local am solicitat conducerii instituțiilor din subordinea MAI să corecteze astfel de situații. Atunci când se dă amendă sau se deschide dosar penal să se facă cu motive extrem de solide și extrem de serioase și am accentuat foarte mult necesitatea funcției de prevenție și am solicitat să nu se dea amendă din prima, ci întâi să existe un avertisment, și doar în caz de încălcare foarte clară, foarte severă, cu bună știință a reglementărilor să se de amenzi, mai ales cele care depășesc amenda minim”, a declarat Ludovic Orban, la TVR.

Acesta a spus că, pe de altă parte, oamenii trebuie să înțeleagă că poliția, jandarmeria și forțele MApN iau toate măsurile pentru a se asigura respectarea regulilor.

Premierul Ludiovic Orban a mai anunțat că România nu a ajuns la vârful epidemiei de coronavirus și spune că nu se pune problema relaxării restricțiilor.

„Cred că sărbătoarea pascală s-a derulat în condiţii extrem de bune şi că nu poate să constituie baza unei creşteri a riscului de răspândire a virusului. Asta nu înseamnă că trebuie să ne relaxăm. Încă nu suntem la vârful epidemiei”, a pus Orban, la TVR.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Dezastrele si haosul sunt mana cereasca pentu facatorii de carti (de pe pozitia decidentilor – in ale cotractelor cu statul si in numele tuturor). Asa noroc pe iliberali cu foame in gat, chiar nu ai sa mai vezi.

  2. Amenzile trebuiau stabilite la maximum ul unei pensii medii pe tara si la salariul minim pe economie. Ceea ce este acum este jaf la drumul mare pentru a acopri cheltuielile din MAI. Chiar suntem luati de idioti ! In alte tari o amenda peste 150 -300 € este aprobata si de un judecator daca este corecta ori nu. Sub aceste ordonante militare se ascund multe abuzuri si potlogarii.

  3. De doua luni suntem zilnic amenintati cu iminenta varfului pandemiei, care intarzie mereu si care este mutat tot mai incolo pentru a putea justifica masurile criminale, la care este supusa populatia.

  4. o amenda mai mare decat salariul minim pe economie, net aprox. 1300 de lei sau mediu net 3176 de lei si amenda data sa fie de 20.000 lei? In cati ani o poate plati unul din cei peste un milion de salariati cu minim sau milioanele de pensionari si alti angajati cu venituri mici, ca sa nu mai vorbim de ce veniti care sunt fara venit? Este amenda o modalitate de indreptare sau de exterminare, unii din cauza socului din disperare pot lua ultima calea…cat este punctul de amenda pt soferi? Cum au putut da/srie unii 20.000 de lei, oare juridic are o baza?

  5. Încă e nevoie să strigăm „Jos Bolșevismul”? Chiar și la decenii bune după plecarea sovieticilor din România? Sau e tocmai fiindcă ei nici n-au plecat, și se află din nou la butoanele cenzurii?

  6. OBSERVATI CINISMUL SCARNAV al Ministrului Bisnitar PNL Nelu Tataru care anunta OBLIGATIVITATEA PURTARII MASTILOR SI MANUSILOR dupa ridicarea restrictiilor !
    Observati cum este fortata intreaga populatie sa cumpere la SUPRAPRET consumabile care TREBUIE ASIGURATE GRATUIT !
    DE CE Guvernul PNL PERMITE MAFIEI SECURISTE FARMA sa profite in modul cel mai marsav de ULTIMII BANI ai unei populatii saracite , invocand masuri de necesitate ??!
    Faceti un calcul lunar al necesarului de MASTI si MANUSI pentru o persoana care merge la lucru – Inmultiti apoi cu valoarea unei Masti si a unei perechi de manusi la Pret Securist de Specula ! ATENTIE – Majoritatea Farmaciilor NU VAND MANUSILE LA BUCATA ,CI PRETIND CUMPARAREA UNEI CUTII INTREGI !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.