Americanii avansează momentul atacului pregătit de Iran

SUA apreciază că Iranul ar putea lansa „în această săptămână o serie de atacuri substanţiale” împotriva Israelului, a declarat

De B C
Americanii avansează momentul atacului pregătit de Iran

SUA apreciază că Iranul ar putea lansa „în această săptămână o serie de atacuri substanţiale” împotriva Israelului, a declarat

SUA apreciază că Iranul ar putea lansa „în această săptămână o serie de atacuri substanţiale” împotriva Israelului, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby.

Preşedintele american Joe Biden a abordat luni această temă în cursul unor convorbiri cu omologii săi francez, german, italian şi britanic, a spus Kirby.

În aceeaşi întâlnire cu presa, Kirby a afirmat că SUA s-au pregătit pentru ceea ce ar putea fi atacuri semnificative ale Iranului sau ale aliaţilor săi în Orientul Mijlociu chiar din această săptămână, potrivit Reuters.

Statele Unite şi-au sporit dispozitivul regional de forţe în ultimele zile şi împărtăşesc îngrijorările Israelului cu privire la un posibil atac declanşat de Iran, după ce Iranul şi gruparea islamistă palestiniană Hamas au acuzat Israelul de asasinarea liderului politic al grupării palestiniene, Ismail Haniyeh, luna trecută, la Teheran, acţiune pentru care Israelul nu şi-a revendicat responsabilitatea.

În plus, gruparea şiită Hezbollah, aliatul Iranului în Liban, a ameninţat Israelul cu represalii după eliminarea comandantului său şef, Fuad Shukr, la Beirut, într-un atac asumat de armata israeliană.

Anterior, canalul de televiziune american Fox News a transmis, citând surse anonime, că Iranul şi aliaţii săi din Orientul Mijlociu ar putea lansa un atac asupra Israelului în următoarele 24 de ore.

Israelul monitorizează evoluţiile din Iran cu privire la o ameninţare de atac împotriva Israelului, dar armata nu a modificat directivele în materie de urgenţe pentru populaţia civilă, a declarat luni purtătorul de cuvânt al armatei israeliene.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Mda … probabil tot acest circ e necesar, macar de ochii lumii, ca sa-si justifice un atac si o invazie „preventive” … daca ar mai trai, Saddam si Colin Powell ar putea sa va povesteasca cite ceva …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.