ANAF a restituit proprietarilor de maşini circa 20 milioane lei din taxa auto

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a restituit proprietarilor de maşini, în primele patru luni ale acestui an, 19,65 milioane lei reprezentând taxa de poluare, la nivelul anului trecut valoarea totală fiind de 45,9 milioane lei, potrivit datelor furnizate de ANAF.

Valoarea sumelor restituite din veniturile colectate la taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule la prima înmatriculare şi ulterior la Fondul pentru Mediu a fost, în perioada ianuarie-aprilie 2011, de 19,65 milioane lei, se arată în datele furnizate de Administraţia Naţională de Administrare Fiscală.

Anul trecut, valoarea sumelor restituite, de 45,93 milioane lei, a fost mai mică cu 24% comparativ cu nivelul din 2009, de 61,22 milioane lei.

În 2008, proprietarii de maşini au primit înapoi 2,78 milioane lei.

În primele patru luni din 2011, proprietarii de maşini au contribuit la Fondul de mediu prin taxa de primă înmatriculare cu 126 milioane lei. Anul trecut, sumele totale adunate la Fondul de Mediu au fost de 830 milioane lei, iar în 2009 de 702,1 milioane lei. În 2008 a fost colectată cea mai mare sumă, respectiv 1,22 miliarde lei, în timp ce în 2007 valoarea totală a fost de 867,8 milioane lei.

Taxa pe poluare instituită prin reglementarea autorităţilor române este contrară dreptului Uniunii Europene (UE), iar efectul său este să descurajeze importul şi punerea în circulaţie a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, a decis în aprilie Curtea de Justiţie a UE.

Comisia interministerială pentru modificarea taxei de primă înmatriculare va finaliza analiza în următoarele săptămâni şi va prezenta Guvernului un proiect de act normativ în vederea aprobării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Ghetu 854 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.