ANAF s-ar pregăti să vândă sedii ale GRIVCO și ale Antenelor

ANAF a început procesul de selecţie al evaluatorilor şi pregăteşte scoaterea la vânzare a proprietăţilor confiscate în dosarul ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat, în august 2014, la zece ani de închisoare pentru fapte de corupţie, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale.

Acţiunea de evaluare este realizată în cadrul Secretariatului General al Guvernului şi ar putea dura puţin peste o lună, au mai precizat sursele Hotnews.ro. Potrivit acestora, Dan Voiculescu se interesează din închisoare dacă imobilele confiscate de stat au fost evaluate după trecerea lor în proprietatea statului şi la ce sumă.

În dosarul ICA, instanţa a stabilit un prejudiciu în valoare de 60 de milioane de euro. Separat de stabilirea prejudiciului care urmează să fie recuperat, a dispus confiscarea unor imobile. Atenţie însă, valoarea imobilelor confiscate de statul român nu se scade din valoarea prejudiciului în valoare de 60 de milioane de euro. Sunt două măsuri diferite, fără legătură între ele. Nu este clar ce demersuri a realizat ANAF pentru a recupera banii și cât a întors la bugetul de stat.

Judecătorii de la Înalta Curte au respins, la finele lunii ianuarie a acestui an, recursul în casație depus de Dan Voiculescu în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), astfel că omul de afaceri rămâne cu condamnarea la 10 ani de închisoare dispusă de Curtea de Apel București anul trecut.

Judecătorii Curții de Apel București au extins, la începutul lunii iulie a anului trecut, măsura sechestrului asigurator asupra unor bunuri donate de Dan Voiculescu fiicei sale Corina, după începerea urmării penale în dosarul ICA.

Potrivit B1 TV, s-a pus sechestru pe 36 de hectare de teren din Strada Gârlei, dar și pe acțiuni Grivco în valoare de 2 milioane de lei.

Omul de afaceri s-a prezentat la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul ICA. Voiculescu e acuzat că ar fi cumpărat 3,6 hectare de teren şi un hectar de construcţii în Băneasa la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real.

Dosarul ICA va fi judecat de magistrații Mihai Alexandru Mihalcea şi Camelia Bogdan. Asta după ce unul dintre judecătorii fostului complet de judecată a fost arestat pentru coruptie, iar altul a cerut să fie pensionat.

Anul trecut, Dan Voiculescu a fost condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare și interzicerea unor drepturi civile de către Tribunalul București. Sentința a fost atacată cu recurs.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.