Anarhie în pandemie. Și atenție la animale

Cineva atacă mereu la Curtea Constituțională legile de urgență sau carantinarea. Și inevitabil se creează haos cînd Curtea găsește că sunt prost făcute si restrîng drepturi constituționale. Urmează cîteva zile de haos pînă se dau legi de corectare, acestea însă au alte probleme, și așa mai departe.

În tot acest timp, din cauza proastei administrări a testelor, care sunt pe jumătate măcar datorate inițiativei private determinate de interese la fel de private (precum plecarea în vacanță), numărul de cazuri noi crește. Și atunci șeful statului dă vina pe PSD (nu mai există nici o jenă constituțională cum că președintele nu face politică partizană, ci e mediator), opoziția dă vina pe guvernare, iar firmele de PR cu bani de la servicii cumpără spațiu în presa străină și dau vina pe Dragnea, care conduce armata de viruși din spatele zidurilor, și pe trollii ruși, care deși există în toată Europa numai la români duc ceea ce poetic numește un semnatar al unui asemenea articol prefabricat un ”război pseudobacteriologic”, adică un cretin se ia după sfaturi de pe Facebook să nu mai poarte mască. Prezumția este că și românii, și străinii sunt și proști, și ignoranți, și ignoră că războiul nostru bacteriologic vine nu de la ruși, care probabil că se iau și ei după aceste sfaturi proprii subversive, că infecția le-a trecut prin tavan, ci numărul de concetățeni care țin la dreptul lor suveran și neaoș de a scuipa pe jos. Om avea asta în comun cu rușii, marele număr de oameni prost educați, și asta poate explică de ce și ei și noi avem mari probleme cu coronavirusul.


Cum s-or descurca alte state, acelea care se descurcă zilele astea? Că vedem că unele- SUA, Brazilia, Rusia- se descurcă la fel de prost ?

Foarte simplu.
Democrațiile care se descurcă bine au un proces legislativ normal. Asta înseamnă că orice reglementare e discutată și agreată cu părțile interesate în comisiile de specialitate, consultată cu echivalentul Consiliului legislativ și curții constituționale din stadiul de draft și după aceea promulgată. Într-o situație de urgență consultarea se grăbește, adunînd toți experții de la toate aceste instituții într-un singur grup de lucru, cu fiecare consultîndu-și șefii prin telefon. Rezultatul nu mai e contestat de nimeni, că toată lumea a fost acolo. Că veni vorba, asta face COREPER la Bruxelles și așa se trece legislația europeană, altfel s-ar împiedica imediat între atîtea hățișuri și cotloane, Consiliu, Comisie, parlament, partide, 27 de țări.

Cum merge la noi (și la fel era sub PSD)? Guvernul scrie ceva în secret cu experții lui (oricum slabi) și uită să se consulte chiar cu aliații sau experții săi din Parlament. Opoziția nici vorbă să aibă acces. De alte părți interesate, să nu mai vorbim. Ideea că ai putea să consulți înainte CCR, la nivel de experți, să nu mai ajungi toată ziua cu legi întregi picate pe care și un student la Drept le putea contesta nu le vine și pace. Ca atare apare un draft unilateral și începe să ia șuturi din toate părțile. CCR nu se autosesizează, dar la un grad de conflict așa de ridicat fie opoziția, fie Avocatul Poporului o va face. Și iată impasul. La fel în SUA, unde unilateralismul lui Trump a dus la conflicte cu guvernatorii și între puterile statului. Coronavirusul nu are nimic de făcut. Partizanatul orb și conflictul îi fac toată treaba și planul la morți.


Cum însă să te ferești de conflict, cînd vin alegerile, și ciolanele aferente sunt mult mai importante ca morții, și paturile la ATI, și economia ?

Ce ai putea face altceva ? Calitatea reglementărilor a fost, și a rămas sub orice critică. Uitați-vă numai cum se transpune în practică directiva europeană cu privire la spălarea de bani și declararea beneficiarilor ascunși (anonimi, off shores). Legiuitorul a dat o lege de neînțeles (sub PSD), că eu chiar cred că nu au înțeles ce se urmărește prin directiva asta, guvernul PNL (ministerul Justiției) a fost somat să clarifice cine sunt « beneficiarii » în cazul ONGurilor, și deși legea românească nu permite, ca în alte țări, să ai anonimi sau off-shores care crează asociații sau fundații și deci ajungea o singură declarație pe proprie răspundere care să spună că beneficiarii sunt numai cei legal înregistrați în registrul asociațiilor și fundațiilor (și asta redundantă, contrariul fiind ilegal) s-a optat pentru redeclararea tuturor și înscrierea într-un alt registru, în aceeași instituție. O să mai ia unele firme contracte publice ca să culeagă date personale, să protejeze date (strîngem milioane de CNI, de ce ? de ce ni le-ar da oamenii ?) și să facă interoperațională baza de date a registrului duplicat cu registrul orginal, cînd desigur se putea da un singur articol de lege care rezolva tot (legea noastră fiind mult mai restrictivă ca în alte țări europene). Nu știu la firme, dar la atîta incompetență europeană și generală m-aș mira și acolo să prindă pe careva (de exemplu o să ne spună în sfîrșit Hotnews sau ziare.com cine sunt acționarii, ceea ce au refuzat cînd au făcut campania pentru o presă curată?), în schimb o să mai crească birocrația și costurile firmelor și actele inutile adunate de peste tot.
Cum era dacă onor Parlamentul și guvernul chiar consultau pe toată lumea, și pe experții în corupție și pe ONGurile cărora li se aplică legea, cum e mai bine să facem ca să prindem pe careva care spală prin fundațíe bani pentru partid? Cu așteptări moderate, că oricum trolii rușilor nu își înscriu asociații sau fundații, de cînd există facebook sau reddit poți face grupuri de infractori online, nu mai ai nevoie să te duci la tribunal, iar prin vama Galați poți aduce fonduri cu TIR-ul, nu e nevoie să îi speli prin bănci.

E greu cu pandemia peste tot, dar statul la români nu a arătat niciodată mai rău, în același timp incapabil să controleze anarhia, dar discreționar, că la asta a fost întotdeauna bun statul post comunist, să aplice legea arbitrar și selectiv, și să dea legi pe care nici nu le poți aplica altfel decît așa.

Nici cînd dă mită statul nu reușește mai mult. La ora asta și presa hipsteriotă, și cea tabloidă primesc fonduri din greu de la guvern, transformate în reclame pentru măști, stereotipe și deloc explicative (alte țări au făcut desene animate excelente, explicînd de ce nu trebuie să facem una sau alta), dar asta nu le îimpiedică să publice articole sau să dea spațiu unor infractori gen Becali, care la o singură apariție în care spune Corona zero, Dumnezeu e totul, mergeți la biserică și pupați icoana! distruge ce au făcut reclamele la măști de milioane de euro plasate înainte sau după.

E ca la intrarea în grădina palatului regal Peleș, unde scrie Atenție la animale! Animalele sunt schițate din vîrful peniței: urșii, care răstoarnă tomberoanele pe carosabil pe Furnica în fiecare zi de la Dumnezeu, și mistreții, hrăniți din același porumb ca turiștii, achizionat de niște ecologiști care îl redistribuie în tufele de peste drum. Pînă la și de la locul de hrană, mistreții, ca și urșii, circulă la liber pe aleile parcului regal- cîte un turist care nu are ce face alertează sistemul național de urgență, care bipăie pe toate terasele că a fost văzut un urs la Peleș. Normal, că doar e ursul de la Peleș, așa cum avem toți ursul nostru în Sinaia de sus. Statul pare capabil doar să ne bipăie că ursul -și virusul- sunt printre noi. Dar cam atît. Cînd vezi cozile de kilometri de la Nistorești și Bușteni-Azuga (primarii din vale demult au făcut un plan să se facă centuri, mult mai folositoare ca autostrada, dar cine să se uite la ei?), sau mulțimea din curte de la Cazino de la concertul în aer liber, sau trenurile unde nu mai e loc nici în picioare, vezi că statul dă reguli pe care el în primul rînd- prin diverse autorități sau agenții ca CFR- nu le respectă. Și nu e nevoie de legi deloc- cine a dat lege ca la Kaufland sau Lidl să nu intri fără să ți se ia temperatura? Nimeni. Nu e lege, e doar o reglementare privată, un contract ad-hoc, vrei să folsoești aceste servicii asculți reguli. Reguli cu sens, că și ăia au interes să vîndă, și consumatorii să cumpere, dar în siguranță. Guvernul în schimb nu are curaj, de frica alegerilor, nici să închidă terasele în zonele de risc la ora 23, cînd în majoritatea țărilor civilizate europene la ora aceea se închid în mod normal și barurile, fără nici o epidemie.

O federație internațională a diasporei a chemat românii între timp să demonstreze la Berlin contra tiraniei dnei Merkel și a conspirației COVID, într-un asortiment de extremă dreaptă și stîngă din care mai lipseam doar noi. Alții se agită prin Piața Victoriei. Ai zice că românii au pierdut și bunul simț al protestului, și nu mai știu cînd și la ce să se opună sau să se alăture, sau că oamenii cu cap s-au izolat voluntar, lăsînd spațiul public pentru ceilalți. Te și întrebi dacă pandemia e de vină pentru anarhie, sau invers.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Alina Mungiu-Pippidi 127 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Titlul e corect „Anarhie în pandemie. Și atenție la animale”, imi permiteti sa completez?, „Si atentie la animalele bipede”! Animalul biped e mai periculos decat patrupedul real!

  2. șeful statului dă vina … da România nu mai are șef de stat din 1989. Poate e vorba de șeful statului mafiot.

  3. Ba parere,eu o cunosc pe Mungiu, ii stiu neamu.Tatal ei este profesor de farmacologie, fratele ei este vestitul regizor Cristian Mungiu,bunica ei a suferit in comunism.Sotul dansei a stat in puscarie cum ca este chiabur.A fost sef de banca.Ceea ce face Alina,este monstruos si iti spun de ce.In ultimul timp a inceput sa faca propaganda ruseasca si pro PSD.Este singura din familie care a tradat generatii intregi de Mungiu.Este din Iasi,pe undeva in Copou Cunosc cu ochii inchisi locul,casa, beciul.Pe onorabila sa bunica.Pacat de Alina.

  4. Statul degeaba ,inapoiatule.Ceasca nua fost sef de stat,a fost un analfabet inconjurat de analfabeti si sustinut de un popor de oi.Cei care il regretati sa va fie rusine ca ati ucis viitorul multor generatii.Nici la batranete nu aveti demnitate.

  5. Impecabila si cuprinzatoare aceasta analiza! Dna Alina Mungiu Pippidi dovedeste din nou ca a crescut printre carti, are cultura, cultura, cultura si implicit viziune, scrie impecabil desi se pot remarca unele „floricele” care tradeaza sau neputinta de a rezita unor tentatii sau dorinta de a servi cat de cat in continuare vechi cauze. Chiar si in lipsa acelor scurte adaugiri la text, continutul nu ar fi fost deloc afectat in sustinerea ideii principale. Nu ma voi referi la acele randuri suplimentare, fiecare trage concluziile sale.

  6. Autoarea editorialului, alaturi de multi ONG-isti si jurnalisti post decembristi, au facut si fac mult rau Romaniei.
    Sper ca va veni si vremea adevarului, intotdeauna adevarul porneste de la fapte!

  7. Si chiar daca ar face „propaganda pro PSD”, care-i problema? N-are voie ca nu vrei tu sau e interzis la lege?

  8. @miroiu:
    Termina dreacu cu propaganda rusa, o stiu pe madam de pe tv, o critic si eu cand e intinsa aratura! Aici am comentat doar titlul! Nu ma intereseaza viata si familia ei, pe nimeni nu ar trebui sa intereseze, daca s-a marit categoria „radio sant, emisiunea barfologia” succes! Nu ma intereseaza!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.