Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, nu s-a decis încă dacă va candida pentru o funcţie în viitoarea componenţă a Biroului Permanent Naţional al PDL, precizând că se gândeşte însă la un post de vicepreşedinte al partidului.
„Mă gândesc încă dacă să candidez sa nu, trebuie să am în vedere cât timp voi aloca activităţii de la centru, din Bucureşti, şi cât mă voi dedica activităţii din Prahova, mai ales că ne aşteaptă bătălii electorale foarte serioase”, a spus Roberta Anastase, pentru NewsIn.
Democrat-liberala a adăugat că, în cazul unei candidaturi, probabil va opta pentru funcţia de vicepreşedinte, însă a explicat că funcţia propriu-zisă este mai puţin importantă şi că „toate poziţiile din Biroul Permanent sunt egale”.
Actualmente, Roberta Anastase deţine postul de secretar executiv al PDL.