Anchetă după ce unui pacient i s-au smuls ochii

Poliţia şi conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) fac anchete la un centru de recuperare din oraşul Tălmaciu, unde un pacient i-a smuls ochii altuia, fără ca personalul să poată împiedica agresiunea, a declarat, pentru  agerpres.ro, directorul DGASPC, Laura Vîlsan.

„Am fost informată ieri de incident. Efectiv s-a repezit asupra celuilalt şi i-a băgat degetele în ochi. Nu mai este nimeni rănit şi aşa ceva niciodată nu s-a mai întâmplat. Eu am cerut anchetă internă la Tălmaciu. Agresorul nu mai are ce căuta la noi în centru, iar victimei, pentru că va rămâne cu un handicap vizual permanent, va trebui să-i găsim alt centru. Agresorul are în jur de 20 de ani şi se pare că avea ceva de împărţit cu victima, ceva mai vechi. Pur şi simplu s-a smuls din braţele unei infirmiere ieri, direct către celălalt, nimeni nu a mai putut să reacţioneze, totul s-a întâmplat foarte repede”, a explicat Laura Vîlsan.

Potrivit sursei citate, angajaţii centrului unde s-a întâmplat acest incident se tem pentru vieţile lor şi speră ca Poliţia să-l ia pe agresor din acest loc.  Pacientul căruia i s-au smuls ochii şi a fost muşcat de gât este un tânăr de 32 de ani, care a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, unde este internat în stare gravă la Terapie Intensivă, susţin surse spitaliceşti. Deşi globii oculari au fost recuperaţi rapid, tânărul va rămâne orb.

„Ieri am avut o solicitare de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Tălmaciu. Un pacient de 32 a fost agresat şi i-au fost scoşi ambii ochi şi a fost muşcat de gât de un alt pacient. Pacientul a fost transportat la spital în stare de şoc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu, Liliana Blaga.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Pentru asemena fiare ar trebui reintrodusa pedeapsa capitala! Hannibal Lecter e mic copil pe langa asta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.