Ancheta, la Parchetul General

Parchetul General a preluat, sâmbătă dimineața, ancheta deschisă în cazul tragediei de la Clubul Colectiv în care 27 de oameni au murit.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, la data de 31 octombrie 2015, în temeiul dispoziţiilor art. 325 Cod procedură penală, preluarea de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a cauzei privind incendiul produs în Clubul Colectiv din Municipiul Bucureşti, soldat cu decesul mai multor persoane şi vătămarea corporală a altora. Considerentele care au stat la baza preluării au vizat caracterul complex al cauzei determinat de împrejurările în care s-a produs incendiul, de urmările grave ale acestuia şi constatând că pentru finalizarea urmăririi penale este necesar a se efectua o multitudine de acte de urmărire penală cu implicarea unor structuri centrale ale altor autorităţi, fiind necesară şi alocarea de resurse logistice suplimentare”, precizează Parchetul General într-un comunicat transmis sâmbătă.
O echipă de procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică – Biroul de criminalistică participă, împreună cu efective de poliţişti de la I.G.P.R – D.I.C. şi Serviciul Omoruri din D.G.P.M.B., la cercetarea la faţa locului, se mai arată în comunicat.

S-a început urmărirea penală pentru omor calificat și distrugere calificată, a precizat procurorul general Tiberiu Nițu, sâmbătă la prânz.

Până acum, ancheta privind cauzele incendiului de la Clubul Colectiv a fost făcută de Parchetul Tribunalului Bucureşti.

O echipă de specialiști de la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INCD-INSEMEX) Petroșani a sosit la București pentru a investiga cauzele izbucnirii incendiului din club.

Ultimul bilanţ al incendiului devastator de vineri seară arată 27 de persoane decedate şi alte 146 de persoane internate în acest moment la spitalele din Capitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.