După o lună şi jumătate

Anchetatorii vor face reconstituirea după declaraţiile controversate ale lui Dincă

Anchetatorii „Cazului Caracal” au anunţat că vor efectua luni şi marţi două reconstituiri: una pentru „Cazul Luiza”, cealaltă pentru „Cazul Alexandra”. Amîndouă, însă, le vor da mari emoţii procurorilor, nu atît pentru complexitatea cazurilor, ci, mai ales, pentru că ancheta lor de pînă acum a fost marcată de gafe incredibile şi numeroase bîlbe greu de explicat, mai ales că mereu ni s-a spus că ancheta ar fi beneficiat de cei mai buni specialişti.

CAZUL LUIZA”. Pe 14 aprilie, adică exact acum cinci luni, familia Melencu a anunţat că fiica lor, Luiza, în vîrstă de 18 ani nu a mai ajuns acasă după ce se deplasase în Caracal pentru a ridica o sumă de bani trimisă de mama sa prin Moneygram.

Poliţiştii din comuna Dioşti şi apoi procurorul Liviu Vasilescu de la DIICOT Craiova, în loc să declanşeze o amplă operaţiune de căutare a fetei, s-au mulţumit să sugereze familiei că Luiza ar fi plecat cu „un Făt Frumos” şi se va întoarce. Ca o culme a nesimţirii, procurorul Vasilescu l-a pus pe bunicul fetei la detectorul de minciuni şi a manifestat faţă de acesta o ostilitate care spune multe despre caracterul său.

În acest moment, anchetatorii au următoarele elemente despre dispariţia Luizei:

– imaginile filmate de o cameră de supraveghere care o surprind pe fată trecînd pe lîngă o femeie în roşu, înainte de a ajunge în locul de unde a luat o maşină de ocazie

– imaginile celor trei maşini care au trecut prin acel loc: Renault-ul gri al lui Dincă, un Volkswagen verzui şi un Volkswagen vişiniu

– cîteva urme de sînge găsite în casa lui Dincă, despre care INML spune că ar conţine ADN-ul Luizei

– declaraţia iniţială a lui Dincă, din 28 iulie, în care spunea că ar fi ucis-o şi apoi ar fi aruncat-o în Olt sau Dunăre şi alta în care spune că a incendiat-o în deja celebrul butoi.

Atît şi nimic mai mult. În cele 60 de zile de cînd cazul Luizei a apărut, anchetatorii n-au reuşit să afle altceva, deşi mama fetei spune că au dispărut din dosar decalaraţiile unor martori care au văzut-o pe fată înainte de a se urca în maşina lui Dincă.

În aceste condiţii, reconstituirea anunţată de procurori va fi una extrem de dificilă. Practic, ei nu vor face decît să refacă traseul pe care noi, jurnaliştii l-am refăcut încă de acum o lună. Adăugînd povestea lui Dincă pe care acum nu se mai pot baza pentru că, aşa cum ne spun cei care au participat la audieri, monstrul nu a putut s-o recunoască pe Luiza din fotografii, iar oasele din lizieră s-au dovedit a fi ale altei persoane!

Ne amintim, de asemenea, că iniţial Dincă a declarat că ar fi aruncat-o pe Luiza ba în rîul Olt, ba în Dunăre, plimbîndu-i inutil pe anchetatori prin acele locuri, după care a dat acea declaraţie privind incinerarea fetei, acţiune pusă la îndoială de majoritatea specialiştilor.

Nu ştim dacă toată această succesiune de declaraţii contradictorii face parte dintr-un scenariu urmărit de Gheorghe Dincă pentru ca apoi, în faţa instanţei, profitînd de lipsa probelor administrate de anchetatori, să spună pur şi simplu că el nu a avut nici o legătură cu Luiza! Cert este însă că acest dosar are prea multe necunoscute pentru a fi finalizat cu un Rechizitoriu solid.

Şi atunci, ce reconstituire va fi aceasta, din moment ce Dincă pare să se fi referit la o cu totul altă persoană decît Luiza?

CAZUL ALEXANDRA”. În acest caz, lucrurile au debutat de-a dreptul catastrofal. Deşi Alexandra a reuşit să sune la 112 şi să vorbească timp de 50 de minute atît cu operatoarea din Slatina, cît şi cu poliţiştii din Caracal, inclusiv cu poliţistul Constantin Pistol, care locuia foarte aproape de casa lui Dincă, toată operaţiunea de salvare s-a transformat în catastrofă.

Reconstituirea programată de anchetatori va fi una dramatică, însă extrem de importantă, căci, în afară de traseul urmat de Dincă, de la Dobrosloveni la casa lui din Caracal, procurorii vor trebui să refacă mai multe lucruri:

– ce a făcut Dincă în ziua de 24 iulie, de cînd a ajuns acasă, pînă a doua zi, cînd a plecat să-şi lase maşina în centrul Caracalului. Alexandra spune la 112 că a fost bătută şi violată, dar Dincă spune că n-a violat-o!

– apoi va trebui refăcut traseul lui Dincă pînă la Craiova, unde a fost filmat de camerele de supraveghere la tîrgul comercial „Bănie”

– trebuie refăcut traseul de la acest complex comercial pînă în centrul Craiovei, unde Dincă s-a deplasat cu un taxi, descoperire făcută de noi, nu de anchetatori

– trebuie să-l convingă pe Dincă să le spună unde şi cu cine s-a întîlnit, dar şi cît au stat de vorbă

– trebuie să le arate de unde el sau altcineva a sunat la familia Alexandrei

– trebuie refăcut exact traseul de întoarcere, care presupune cîteva chestiuni importante: a căutat un alt taxi, a făcut comandă sau a fost dus la ieşirea din Craiova de cel cu care s-a întîlnit?

– foarte important este ca Dincă să le spună cît timp a stat să ia „ocazia”, căci nu e de ajuns să faci semn cu mîna, iar prima maşină care trece să te ia imediat. Toate acestea vor putea stabili locul exact unde se afla Dincă în timp ce Alexandra suna la 112 şi dacă avea cum s-o surprindă „cu telefonul în mînă”, aşa cum ne spunea în 28 iulie Georgiana Hosu, adjunctul şefului DIICOT.

– Dincă va trebui să arate dacă la întoarcere a trecut mai întîi pe acasă sau s-a dus direct cu vecinul de la spălătorie pentru a-şi recupera maşina.

– momentul culminant al reconstituirii va fi, desigur, descrierea incinerării. Anchetatorii trebuie să-l roage pe Dincă să le arate cum a ucis-o pe Alexandra, cum a pus-o în butoi, ce materiale zice că a folosit, dacă avea în curte lemnele necesare întreţinerii unui foc, ce alte materiale a găsit, cît timp a ars focul în butoi, căci prima dată a spus că ar fi vorba de 6-8 ore, după care s-a răzgîndit şi a redus timpul la 1-2 ore.

– nu e lipsit de importanţa amănuntul dacă, după aşa-zisa incinerare, a lăsat resturile în butoi sau le-a aruncat undeva, căci era imposibil ca, dacă, într-adevăr, a incinerat cadavrul, să rămînă în butoi doar cîţiva dinţi şi un pumn de cenuşă.

– Dincă va trebui să le explice anchetatorilor cum de a decis incinerarea fetei, ştiind că poliţiştii fuseseră anunţaţi la 112 de răpire şi, în mod normal, s-ar fi aşteptat ca aceştia să-i invadeze curtea în cîteva minute. Ştia el că nu va veni nimeni s-o salveze pe Alexandra?

– în final, Dincă ar trebui să spună şi să arate ce a făcut ulterior incinerării: a plecat din curte sau, pur şi simplu, s-a dus să se culce?

După cum se vede, reconstituirea în cazul Alexandrei nu este floare la ureche. Din păcate, deşi a trecut mai bine de o lună şi jumătate, procurorii nu au nici o probă descoperită în anchetă, ci numai „povestea” lui Gheorghe Dincă, aşa încît ei nu pot decît să verifice timpii diverselor etape, adică dacă Dincă putea să fie în casă la anumite ore, în rest mai nimic!

În mod cert, episodul „butoiul” nu va putea fi cercetat decît superficial, căci incinerarea va putea fi doar subiectul unei expertize pirotehnice ulterioare, pe care s-o facă un institut de specialitate care să stabilească dacă în acel recipient se poate genera temperatura necesară unei incinerări complete.

Aşadar, anunţatele reconstituiri ale crimelor recunoscute de Gheorghe Dincă vor putea să aducă nişte clarificări, mai ales în ceea ce priveşte sinceritatea declaraţiilor acestuia, dacă, desigur, anchetatorii vor vrea cu adevărat să afle acest lucru. Dacă, însă, vor fi interesaţi, ca pînă acum, să demonstreze că presupunerile lor iniţiale, cele din declaraţiile oficiale, au fost corecte, atunci toată reconstituirea va fi ratată!

Ancheta jurnalistică, derulată la TV şi în presa scrisă, a dus la concluzia existenţei unei reţele de trafic de persoane în zonă, subiect care, din păcate, n-a fost pînă acum interesant pentru anchetatori. Dacă totul se va reduce la crime şi incendieri sau la grupul organizat format din soţia şi copiii lui Dincă, atunci reconstituirea din aceste zile nu va aduce nimic nou şi va fi doar un exerciţiu de rutină.

Vom vedea în aceste zile şi mai clar dacă anchetatorii vor dori să închidă repede dosarul Alexandrei, lăsînd în cercetare dosarul Luizei pînă la calendele greceşti, aşa cum s-a întîmplat cu sutele de fete declarate dispărute în ultima vreme.

Cert este că, în această situaţie, în opinia publică se va accentua sentimentul de neîncredere în instituţiile statului, căci sînt puţini cei care mai cred varianta „monstrului singuratic” care a răpit fetele pentru pasiunile lui erotice, după care le-a ucis cu sînge rece.

Cea mai mare parte a populaţiei crede în existenţa reţelelor de trafic de persoane, de care, din păcate, anchetatorii fug ca de dracul, temîndu-se că orice anchetă temeinică a acestora ar putea conduce spre complicitatea unora dintre ei cu aceşti infractori deosebit de periculoşi, despre care oamenii vorbesc la fiecare colţ de stradă.

Lucrul cel mai ciudat din această anchetă este că anchetatorii şi cozile lor de topor din presă au reuşit să evite orice discuţie în public despre Deveselu, deşi în 2012 şi 2014 au existat dosare penale în care s-a vorbit deschis despre răpirile de eleve din Caracal şi despre şantajarea lor ulterioară pentru a fi oferite militarilor americani! Atunci se vorbea despre reţele de trafic de persoane, iar acum totul să se fi redus la pasiunile erotice ale lui Gheorghe Dincă, deşi modul de operare al acestuia este identic cu al celor din 2012 şi 2014? Cine mai crede în această variantă a „lupului singuratic”?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ion Spânu 1818 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. Pai parca il dusesera de la Caracal la Bucuresti pentru a fi supus unui test cu detectorul de minciuni ! Si ? Si nimic ! Au facut testul , nu l-au mai facut , minte , nu minte ? Tacere totala ! Cea mai plauzibila varianta : Dinca a trecut examenul cu testul poligraf ! Si oberspecialistii criminalisti nu stiu ce sa spuna ! Acum il duc inapoi la Caracal pentru reconstituire ! Care reconstituire ? As vrea sa vad cum este indesat un corp uman de cca. 1,50 m intr-un butoi metalic de 100 cm inaltime si 40 – 50 cm diametru ! Cred ca panaramele astea de anchetatori nu stiu ce sa mai faca pentru a dovedi ca Dinca este singurul si unicul individ amestecat in toata povestea asta ! Nu exista retele de trafic de carne vie , nu exista legaturi ale acestor retele cu ,, lume buna” din Politie si DIICOT , … , nu exista nimic ! Asa-i ordinul !

  2. -Exista posibilitatea contaminării probelor de ADN?
    -Medic legist Flaviu Lesnic: „este posibil să se facă contaminare, dar când faci analiza ADN-ului, o să vezi că ai două ADN-uri: unul, al persoanei dispărute și unul al persoanei care a contaminat. Și atunci îi iei pe toți care au contaminat: suspectul, criminalistul etc. Ca să elimini aceste variante. Că tu vezi că ai două lanțuri de ADN unul sub altul.
    Contaminarea unei probe nu înseamnă distrugerea probei, ci că vei avea doi contributori”

  3. Daca nu-i vor lua pe toti vinovatii de intarzierea interventiei din casa lui Dinca incepand din primul moment in care Alexandra a sunat la 112 si sa se ajunga la cel care l-a anuntat pe Dinca sau pe complicii lui, nu se va putea rezolva corect, cazul.

  4. 1. Nu este nevoie de 1.400°C şi de multe ore pentru a se obţine cenuşă prin incinerare, temperatura diferă de la crematoriu la crematoriu. La Crematoriul „Ignis” din jud. Cluj, cel mai modern din estul Europei, incinerarea se face la o temperatură de 800-1000 de grade Celsius, timp de 60-90 de minute.
    2. Conform desmogblog.com, incinerarea într-un crematoriu necesită o temperatură între 760 – 1.150°C şi o durată de 2-4 ore. Probabil că crematoriul din Bucureşti (Vitan-Bârzeşti) care lucrează cu 1.400° C este de generaţie veche.
    3. Temperatura la care au fost expuşi dinţii incineraţi (inclusiv cei găsiţi în cazanul lui Dincă) se poate stabili după culoarea acestora.
    4. Cvasi-totalitatea experţilor străini sunt de acord că la peste 700°C nu se mai poate obţine ADN nici din dinţi.
    5. Dacă cei de la INML au găsit ADN în dinţii din cazan, înseamnă că temperatura de ardere în cazul Alexandrei a fost de sub 700°C.
    6. Întrebare: la temperatura de maximum 700°C putea incinera Dincă în acel „butoi” trupul Alexandrei până la stadiul de cenuşă sau a fost o incinerare parţială? Dacă DA, de cât timp ar fi avut nevoie? Dacă NU, ce a făcut cu resturile arse incomplet?
    7. La incinerarea unui corp uman rămân 1-3 kg de cenuşă. Cenuşa e foarte uşoară, Ce a făcut Dincă cu restul de cenuşă care nu a fost găsită în cazan?
    8. Cine a zdrobit oasele găsite în cazan? Dincă neagă că ar fi făcut-o.
    9. Există păreri că dinţii găsiţi în cazan au fost „plantaţi” (ar putea proveni din cimitir, de la o rudă a Alexandrei, ceea ce ar explica prezenţa unui ADN compatibil cu cel al Alexandrei).

  5. Tibi:

    În cazul ADN-ului extras din pulpa dentară este exclusă contaminarea întâmplătoare fiindcă pulpa dentară este foarte bine protejată în interiorul dintelui, dintele rezistă la condiţii de mediu extreme, de aceea se şi foloseşte pentru identificarea ADN-ului. Ar fi posibilă doar o contaminare din neglijenţă sau intenţionată în laborator în timpul recoltării şi efectuării analizei.

  6. @Manole, cineva spunea ca in urma incinerarii unui corp care poate avea 70% apa, ramane o masa biologica din care prin procedee speciale se obtine cenusa si acea persoana isi exprima neincrederea ca Dinca ar fi putut avea acele procedee. Si, in alta ordine de idei, am observat ca se neglijeaza faptul ca militienii au pazit poarta din fata a lui Dinca iar cea din spate a putut fi libera pentru orice miscare, pana in dimineata interventiei.

  7. Circul DIICOT. România este singura tara care foloseste „DETECTOR DE MINCIUNI”O ABERATIE mai plauzibila inca nu s-a inventat. In cazul Luizei; bineinteles ca singele Luizei sa gasit in casa lui Dinca, dar nu neaparat inseamna ca a fost si ucisa. O lovitura puternica/cu nervi ca a refuzat sexul, a fost suficienta. Apoi drogata si trimisa in Italia la pesti/halici ptr a cistiga bani de pe urma ei. De ce nu sa solicitat prin INTERPOL amanunte.In Suedia d.ex. multe fete au fost interogate de politie, iar anumiti proxenetii stau in arest sau in spatele gratiilor. La fel in NO, Dk, D.

  8. Tibi:

    1. Eu nu cred că Dincă a incinerat total trupul Alexandrei în acel butoi (poate parţial, şi resturile le-a aruncat). Pentru el, cel mai simplu era să arunce cadavrul în Dunăre cu un pietroi de gât (dacă, totuşi, a procedat aşa, cum rămâne cu dinţii din cazan şi cu mărturisirea lui?). În privinţa incinerării în butoi există păreri pro şi contra. De aceea e necesar să se facă reconstituirea în condiţii cât mai apropiate de cele descrise de Dincă (ea trebuia făcută în primele zile, ca să se confirme sau să se elimine o pistă). Numai atunci se va putea stabili ce putea face el în acel butoi prăpădit.
    2. Miliţienii au păzit poarta lui Dincă numai în timpul nopţii. Sigur că de la prânz până la lăsarea serii se puteau întâmpla multe în locuinţa lui Dincă, inclusiv ca Alexandra să fi fost extrasă de cineva. Dar eu nu cred că mai trăieşte, cred că Dincă a omorât-o; e un obsedat sexual care pe parcurs a devenit criminal (nu e exclus ca cineva din familie să-l fi ajutat să şteargă urmele). Sigur, există şi varianta ca Dincă să facă parte dintr-o reţea. Poate că s-a gândit că din când în când merită şi el o răsplată „în natură” şi a încercat să profite de unele fete înainte de a le livra mai departe. Iar în cazul Alexandrei, a Luizei şi a altor fete, lucrurile s-au terminat prost.
    3. În privinţa complicităţilor sunt multe mistere: de ce a incinerat-o ziua în curte, ştiind că Alexandra a vorbit la telefon şi poliţia putea sosi în orice moment? L-a asigurat cineva că nu va fi deranjat până dimineaţa? Dacă a avut grijă să şteargă urmele faptei prin incinerare, cum de a „uitat” dinţii şi celelalte obiecte în butoi? Cum au ajuns acele rămăşiţe umane de la liziera pădurii şi cum de s-au păstrat în atât de bune condiţii după 3 luni? Le-a plantat cineva ulterior?
    Sunt multe întrebări fără răspuns, deocamdată lucrurile nu se leagă nicicum.

  9. Semnul de intrebare mi l-a pus Belis care a introdus posibilitatea unei „erori” spunand: si daca in alta parte nu s-ar confirma ADN-ul, acela ar fi gresit. Deci el introducea ipoteza neconfirmarii si in plus, dadea impresia ca are o miza personala din a concluziona ca acolo s-a gasit ADN-ul. Legand aceasta atitudine si de afirmatia ne
    confirmata a Adinei Anghelescu cum ca s-a extras ADN-ul fetei si din cartilagiu, am senzatia ca s-a incercat inducerea acestei teze, intentionat. Am auzit-o pe av. Vasi spunand ca dintii erau cu fragmente de maxilar si am suspiciunea ca asta stie tot de la Belis. Mai este si Lazarus care a intrat in corul lor ceea ce spune multe.

  10. „Fiat justitia, pereat mundus !” (Manlius ) Sa fie justitie de-ar fi sa piara lumea ! Credeti ca aceasta maxima este valabila si in Romania ? Probabil ca poporul asta doreste , dar cui ii pasa de ce vrea poporul ! Nimanui ! Unii mimeaza cu extraordinar talent actoricesc , ca sunt mari iubitori de neam si tara si ca lupta pentru binele neamului ! Hi, hi ,hi …. asta in campanie electorala apoi…D-zeu cu mila ! Cred ca si-n acest caz trist , vor fi unii „vehementi si intransigenti „, care vor trage spuza pe turta lor ! Vin alegerile !

  11. ‘ Anchetatorii „Cazului Caracal” au anunţat că vor efectua luni şi marţi două reconstituiri: una pentru „Cazul Luiza”, cealaltă pentru „Cazul Alexandra” ‘

    ‘ Anchetatorii „Cazului Caracal” au anunţat că vor efectua luni şi marţi două reconstituiri: una pentru „Cazul Luiza”, cealaltă pentru „Cazul Alexandra”’
    Atentie mare!
    La cat de prosti si idioti sunt cei din ‘militie’ si procuratura sa nu ne trezim abia acum cu morti, precum in ‘Reconstituirea’ lui Pintilie!

  12. Tibi:

    1. Cred că te înşeli în privinţa Adinei Anghelescu, am căutat pe internet şi nu am găsit să fi făcut vreo referire la cartilaj. Nici nu se putea obţine ADN din cartilaj fiindcă cartilajul este ţesut moale, se face praf la căldură, spre deosebire de oase şi dinţi (dinţii sunt cei mai rezistenţi la ardere).
    2. Beliş este depăşit, are 89 de ani, e la pensie de 20 de ani. Cred că experienţa lui în materie de incinerare se limitează la cum funcţionează crematoriul Vitan-Bârzeşti. Da, el introduce posibilitatea erorii, dar la cei din străinătate :))) E normal să aibă încredere şi să-i apere pe medicii de la INML fiindcă au fost colegi şi INML este, într-un fel, „copilul” lui (se laudă că l-a dotat cu cea mai modernă aparatură; o fi fost modernă, dar pentru anii ’90). Eu nu cred că cei de la INML au experienţa necesară în materie de incinerare criminală, fiindcă la noi au fost puţine asemenea cazuri (plus angajări pe pile a celor slab pregătiţi profesional – ca peste tot). Una este să identifici ADN-ul din sânge pentru stabilirea paternităţii şi alta e să-l identifici în resturi de cadavre arse.
    3. Informaţiile care au apărut în spaţiul public sunt incomplete şi multe denaturate (cu sau fără intenţie), nu ne putem baza pe ele 100% şi putem face doar presupuneri aproximative. Am ajuns să nu mai avem încredere nici în rezultatele INML (!). La TV apar tot felul de „pseudo-experţi” şi habarnişti care îşi dau cu părerea fără a avea experienţă în domeniul criminalistic (îşi fac reclamă lor şi audienţă televiziunilor). Vasii e avocată, ea se pricepe la legi. Singurul care mi-a făcut o impresie bună e Andrei Banu, îmi pare om serios şi bine pregătit.

  13. @Manole, s-ar putea ca AA sa nu fi mintit in cazul in care acolo s-au petrecut niste atrocitati pe care, din anumite motive de ordin social ni le ascund si ne lasa pe noi, profanii, sa dezbatem problema butoiului.

  14. @Manole, afirmatia lui AA am auzit-o personal si nu cred ca nu a mai auzit-o si altcineva si, dupa cum am spus mai sus, s-ar putea sa se bazeze pe fapte abominabile pe care initiatii le cunosc. La un articol anterior, @charlie atragea atentia ca discutia despre butoi este inutila.

  15. Tibi:

    E posibil ca cei de la DIICOT să fi găsit un cartilaj NEINCINERAT. Din el se putea identifica ADN-ul, dar în media nu s-a vorbit de aşa ceva (au ţinut secret). Rămâne de văzut.
    Eu cred că până la un punct, Dincă a spus adevărul şi lucrurile s-au petrecut cam aşa: a lovit-o pe Alexandra, aceasta, fiind legată la picioare, nu şi-a putut menţine echilibrul şi a căzut rău, lovindu-se cu capul de ceva dur (ciment, mobilier, perete). Dincă a spus că a observat că Alexandrei a început să-i curgă sânge din nas şi din urechea dreaptă, pe care căzuse. Asta duce cu gândul la o fractură de bază de craniu cu ruptura unei artere, hemoragie cerebrală şi deces. Sunt nişte lucruri de strictă specialitate, pe care Dincă nu le putea inventa (doar dacă cineva cu cunoştinţe de neuro-chirurgie l-a învăţat ce să spună). Acesta este motivul pentru care eu cred că Alexandra e moartă.
    Nu cred că a tranşat-o pe Alexandra, fiindcă s-a găsit prea puţin sânge şi a trebuit să se grăbească. După moarte sângele începe să se coaguleze abia după câteva ore, chiar 12 ore. Dacă ar fi tranşat-o mai repede (în ce loc?) ar fi curs mai mult sânge (posibil s-o fi incinerat doar parţial şi resturile le-a aruncat, aşa s-ar explica prezenţa dinţilor în butoi). Am spus, cel mai simplu era să arunce trupul în Dunăre cu o piatră de gât şi poliţia o putea căuta mult şi bine.
    Dar e greu de explicat de ce a ales s-o incinereze sau să spună că a incinerat-o.
    E posibil ca Dincă să fi incinerat în acel butoi alte fete, mai demult, atunci când a avut posibilitatea s-o facă pe îndelete şi de atunci să fi rămas ceilalţi dinţi acolo.
    Nici eu nu cred în versiunea incinerării complete (până la cenuşă), pare ceva imposibil tehnic în acele condiţii. Teoria lui Charlie, bolşevico-comunisto-securistă, este de domeniul fanteziei.

  16. Tibi:

    VARIANTA I.
    Dincă începe s-o incinereze pe Alexandra. Întrebare: dacă şi-a dat seama că Alexandra a vorbit cu cineva la telefon cum a putut ignora riscul de a fi surprins de poliţie?
    1. Era convins că Alexandra nu a putut folosi telefonul deoarece el ştia că are cartela expirată, dar nu ştia că la 112 se putea apela şi aşa. Şi a avut un noroc chior că poliţia s-a bâlbâit şi nu s-a dus imediat la el.
    2: Un complice l-a informat că Alexandra a alertat 112 şi i-a spune să scape de ea, asigurându-l că nu va fi deranjat până dimineaţă. E posibil ca acel complice să nu fi ştiut că în acel moment Alexandra era deja moartă.
    Dincă incinerează trupul Alexandrei incomplet. O parte din dinţii Alexandrei se desprind din alveole şi cad pe fundul butoiului unde sunt găsiţi de anchetatori, alături de alţi dinţi şi fragmente de oase (posibil mai vechi), bijuterii şi 42 de nasturi de blugi (nedeterioraţi, deoarece temperatura din butoi nu a depăşit 700°C, ceea ce a şi permis identificarea ADN-ului în acei dinţi).
    După câteva ore Dincă renunţă la incinerare, adună cenuşa şi restul organelor nearse complet (inclusiv craniul), şi se descotoroseşte de ele (le îngroapă undeva sau le aruncă într-o apă).
    VARIANTA II. „Extragerea” Alexandrei din casă de către un complice e mai puţin probabilă. Ea presupune că Alexandrei i-au fost scoşi intenţionat nişte dinţi care au fost puşi în cazan pentru a constitui dovada morţii ei (şi a incinerării) şi pentru a nu mai fi căutată. Întrebări: dacă a fost scoasă din ţară cum s-a procedat? Şi de ce s-ar complica o reţea cu aşa ceva, Alexandra nu era chiar „gaina cu ouă de aur” ca să merite atâtea riscuri (inclusiv menţinerea ei în viaţă).
    VARIANTA III. Teoria conspiraţiei: oameni din poliţie, Parchet, DIICOT, INML (rezultate falsificate) fac tot posibilul să muşamalizeze ceva.

  17. As fi curioasa sa stiu daca Dinca vede sa citeasca fara ochelari….si pe un ecran de telefon vechi si mic??! Cumpanaşu a spus ca fata i a spus lui Dinca atunci cand a vazut telefonul aprins ca ar fi vorbit cu mama ei si se presupune ca el s ar fi uitat in telefon si ar fi vazut ca a sunat de fapt la 112 si asta l a enervat asa tare ca a lovit o brutal!
    Daca Dinca nu vede sa citeasca fara ochelari, atunci rezulta ca a trebuit mai întâi sa si caute si sa si puna ochelarii si apoi sa o loveasca! Asta in cazul in care îi si gasea imediat!
    Si o alta chestiune importanta: vecinul Vica a spus ca a foua zi dupa rapire la ora 8 Dinca a fost la el, l a trezit chiar din somn si i a spus sa nu vina la treaba in ziua aceea ca e ocupat si ca il asteapta a doua zi la ora 16..dupa care stim ca a plecat la Craiova! Rezulta ca Dinca urma sa scape de Alexandra din casa pana vineri ora 16….vândută altuia! Nu cred ca ar fi riscat sa o țină legata in casa cu vecinul prin curte!
    O parere: daca Dinca luase de buna ce a spus Alexandra ca a vorbit cu mama ei ma gandesc ca a ucis o fiind sigur ca ea nu a stiut sa dea detalii unde se afla….asa stergea orice urma! Lucru care nu s a intamplat cu Luiza…pe care a vandut o deja în țară! Nu cred ca mai traieste nici ea dupa ce totul a aparut la tv! Ucisa de altcineva evident!
    Dinca a mai facut vreo 2 crime tot la nervi ca sa zic asa! (Una in adunare si una in liziera)

  18. Toata lumea vorbeste pe posturi de vestitul butoi..unii spun ca era un arzator..sau ca avea un arzator!
    Va spun eu cum era pt ca la țară se practică si mai ales cei care se ocupa cu fier vechi si topirea cuprului din fire folosesc un butoi!
    Practic era format din pirostrii adica un cerc de fier cu patru picioare, peste care era pusa o sita de sârmă si deasupra era pus butoiul din tabla careia i a scos capacele si arata ca un cilindru asezat pe sita! Banuiesc ca la unul din capace atasase si un burlan si il folosea pus pe butoi atunci cand dorea sa ghideze fumul!
    Dinca acolo topea fire de aluminiu si cupru…practic le topea imbracatura de plastic!Topea orice continea fier si alte elemente si care erau in carcase de plastic! Pt asta nu ii trebuia o temperatura mare si sub pirostrii putea baga orice..crengi. .pet uri..haine doar sa intretina flacara de topire! Sita era așezată tocmai pt a nu cădea cuprul sau alte elemnte in foc..le aduna usor de pe sita!
    De aceea vecinii erau obisnuiti cu mirosul de plastic topit,haine arse si tot ce baga el acolo..plus un fum destul de mult uneori! De aceea nu s au alertat..stiau ca el cu asta se ocupa!

  19. Unora le pare imposibil ca Dinca ar fi ars fata in butoi..eu doar refuz sa cred insa nu mi se pare imposibil! Un nebun daca isi propune ceva si face..ca nu ii iese,asta este altceva, dar se pare ca lui i a reușit! E greu ca noi sa ne dam seama cum….a pus acolo in butoi tot ce l a dus mintea, a ars o incoltit de teama si pt a șterge orice urma!
    Daca ne amintim figura lui Dinca de pe buturuga in dimineata arestarii, vestita poza in galben, Dinca era ca un animal prins, dovada ca nu se aștepta si faptul ca la ora 6 politia l a gasit în curte cand a intrat, rezulta ca probabil se pregatea sa adune tot de sub butoi si sa scape cu noaptea in cap de orice urma! Ochii lui scot un evidenta teama..disperarea..corpul gârbovit de frica!

  20. Ce explicatie gasesc eu la faptul ca in butoi nu s au gasit toate oasele si toti dinții:pentru ca nu stiu cat de mari erau gaurile plasei pe care era pus butoiul presupun ca suficient cat sa iasa un dinte sau alte oase mai mici si nici nu stiu daca nu cumva Dinca a luat butoiul si l a dat deoparte sa vada ce a ramas sinasa plasa a ramas descoperita, de aceea unii dinti si ceva oase au cazut direct in foc si s au calcinat de tot iar restul au ramas pe plasa unde câțiva dinți mai puțin atinși de flacara, insa lucrul cel mai important e ca Dinca le a lasat acolo peste noapte, in curte avea caini, pisici, păsări care le puteau lua si chiar manca fara urma! Daca in curte intrau si caini vagabonzi cu atat mai mult au luat si su fugit cu ele…asta pentru ca multi se intreaba unde e craniul si oasele mari ale membrelor care ard mai greu! Si o pisica poate târî de un os mai mare!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.