Aflată la prima colaborare în cadrul unui proiect de animaţie, Andreea Marin o interpretează, din 15 noiembrie, pe Jenny, în comedia “Păsări Libere 3D”, un film distribuit în cinematografe de “MediaPro Distribution”.
,,A fost o bucurie să fac pentru prima dată această muncă frumoasă, să mă transpun în pielea unui personaj animat. Şi nu a fost deloc uşor cum poate să pară! Rolul din filmul «Ho Ho Ho 2» în care am jucat anul trecut a fost mai puţin dificil! Dar am avut o mare plăcere visând momentul în care voi intra în sala de cinema mână în mână cu fetiţa mea, cu nepoţeii mei. Am emoţii. Copiii sunt neiertător de sinceri”, a declarat Andreea Marin despre colaborarea ei în cadrul animaţiei “Păsări Libere 3D”.
Jenny este fiica frumoasă şi deşteaptă-brici a Căpeteniei Broadbeak şi, de asemenea, este îndrăgită de Reggie. Pe măsură ce relaţia dintre Reggie şi Jenny evoluează, îşi deschid ochii unul altuia. Reggie învaţă să facă parte din ceva mai amplu, iar Jenny descoperă că există o lume dincolo de cârd.
O comedie efervescentă pentru toate vârstele. Acţiunea animaţiei aduce în prim-plan o mică fermă de curcani, unde viaţa este aproape perfectă pentru gălăgioasele păsări, fericite doar pentru că au mâncare pe săturate. Notă discordantă face numai Reggie (Pavel Bartoş), un curcan ager la minte şi fără apetit, pe care confraţii lui l-au marginalizat.
Însă viaţa lui Reggie se schimbă radical în momentul în care preşedintele SUA îl adoptă ca animal de companie pentru fiica lui. Asta înseamnă că va duce o viaţă în puf, cu pizza la discreţie şi televizor la dispoziţie. Dar când, în sfârşit, îşi găseşte locul, curcanul nostru este introdus cu forţa într-o misiune de maximă importanţă.

Cei mai puternici curcani luptă împotriva tradiţiei prezenţei rudelor lor pe masă de Ziua Recunoştinţei
El îl întâlneşte pe Jake, un curcan războinic, a cărui misiune este aceea de a schimba istoria şi de a scoate curcanul de pe masa festivă de Ziua Recunoştinţei. Pentru a reuşi, cei doi trebuie să călătorească în trecut, chiar în momentul în care a luat naştere ameninţătoarea tradiţie. De-a lungul călătoriei vor cunoaşte tot felul de personaje haioase, vor trebui să fugă de vânătorii de curcani şi să îşi folosescă toate calităţile de păsări domestice pentru a se salva.
Interpretat în varianta originală de Owen Wilson, Reggie este un curcan de fermă, deştept şi amuzant, a cărui viaţă comodă de „curcan cruţat“ este tulburată de Jake, curcanul de fabrică ambiţios, de neînduplecat şi fondatorul uşor confuz al Frontului Libertăţii Curcanilor. Datorită prieteniei cu Jake, Reggie se descoperă pe sine şi învaţă ce înseamnă altruismul.
Dacă vor izbuti sau nu să-şi schimbe destinul, rămâne să descoperiţi doar la cinema, începând cu 15 noiembrie.
Pavel Bartoş este cel mai curajos curcan în animaţia „Păsări Libere 3D“. Actor excepţional şi moderator al emisiunii „Vocea României”, Pavel Bartoş dă viaţă personajului principal din animaţia „Păsări Libere 3D“. Actorul a acceptat încântat propunerea de a-l interpreta pe curcanul Reggie gândindu-se la fetiţele sale, care sunt nerăbdătoare să îl descopere într-un rol de erou. „Spre bucuria micuţelor mele, personajul pe care îl interpretez este unul pozitiv. Un alt motiv pentru care am acceptat rolul a fost povestea fantastică din film. Bucuria mea este cu atât mai mare cu cât îmi dau seama că singurii doi curcani potenţi din această ţară sunt eu şi Horia Brenciu”.