Andrei Ursu: „Ce-l durea pe tata era mizeria morală”

Despre „cine-a tras în noi, după 22”

„Cei care-au tras în noi, după 22 au fost o rețea a Securității, pregătită de Securitate. Nu toată Securitatea, o parte, cam 2-3.000 de trăgători, specializați în războiul de gherilă urbană, care aveau misiunea de a crea panică/teroare pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic atunci când Nicolae Ceaușescu, pe care l-au slujit cu abnegație, ar fi fost înlăturat nu de o invazie externă, asta e ceva foarte important, fiindcă Ceaușescu pretindea că sunt implicate „agenturile” de la est și de la vest, care vor fărâmițarea teritoriului național.

Această rețea era pregătită de Securitate în secret, fără știrea armatei și nu implica participarea armatei române, în care Ceaușescu n-avea încredere, fiindcă soldații erau toți din popor.”

Despre „păcatele” lui Ion Iliescu

„Iliescu a avut multe, după părerea mea, crime pe conștiință, dar pe aceasta n-a avut-o. La Revoluție nu el a coordonat această rețea de teroriști, care, după cum am spus, erau ai Securității. Iliescu nu avea treabă cu ei pe vremea aia, era chiar urmărit de Securitate.

Ulterior s-a aliat cu ei, i-a luat în brațe și a format SRI, „doi ș’un sfert”, toate instituțiile de forță, „intelligence”-ul actual a fost format – 90 și la sută, am dovezi în acest sens de la CNSAS – din cadre de Securitate.”

Despre dezamăgirea, planurile și idealurile lui Gheorghe Ursu

„Era foarte dezamăgit, și a scris despre asta în jurnal. Securiștii au extras astfel de pasaje în care spunea că e foarte dezamăgit pentru că nimeni nu face nimic. Deci, și pe vremea aia, părea că poporul român nu făcea nimic împotriva acelui cult al dictatorului care ducea țara de râpă și noi îl aplaudam pe stadioane, pe trasee, i se scriau cărți omagiale, la televiziune erau numai două ore cu totul și ambele numai despre Ceaușescu. Era o rușine, pe care tatăl meu o simțea adânc, profund. Și se gândea ce poate face, simțea că trebuie să facă ceva. E un laitmotiv în jurnal, pe care, iarăși l-au extras securiștii”

„Ce-l durea pe tata era mizeria morală. Spunea: <Dom’le, noi, românii, nu ne-am ținut de cuvânt; am scuipat unde-am lins și am lins unde-am scuipat, dar la gradul ăsta de mizerie morală, parcă n-am ajuns niciodată>. Asta scria în anii ‘80, în jurnal.”

„Avea multe planuri: ținea afișe antitotalitare la serviciu, vorbea cu mine chiar despre o pușcă cu lunetă, să facem noi o astfel de pușcă. Nu eram noi oamenii care să facem asta, oricum nu ne-am fi priceput, dar își vehicula această idee în minte, ca o glumă. Mai mult sau mai puțin. Fiindcă avea o parte serioasă. Dacă chiar ar fi reușit să pună mâna pe o pușcă cu lunetă spunea : <Dom’le, eu cred că aș face-o. Și să știu că mă prind ăștia și mă omoară, dar scap 20 de milioane de români de pacostea asta națională>”

Despre „patriotismul” lui Ceaușescu, care a lăsat sute de clădiri afectete de cutremur neconsolidate, pentru a construi Casa Poporului

”După cutremurul din 1977, România s-a bucurat de multă simpatie internațională. Au venit multe ajutoare din afară pentru eliminarea urmărilor, pentru consolidări; s-au trimis chiar corturi și pături pentru oamenii care rămăseseră fără case.

La CNSAS există documente în care se vede clar că Ceaușescu și Securitatea au încercat să obțină din afară ajutoare nu atât pentru consolidări și oamenii care rămăseseră pe drumuri, ci utilaje și materiale pentru construcții noi. Foarte curând, tatăl meu și toată tagma inginerească s-au dumirit pentru ce-i trebuiau, fiindcă Ceaușescu a început să vorbească despre noul centru politico-administrativ (viitoarea Casă a Poporului)”

„Tatăl meu era șef de proiect la două clădiri care trebuiau consolidate, după cutremurul din 1977. Blocul „Patria” sau „ARO”, de pe Magheru și încă o clădire de pe Calea Victoriei care nu era atât de afectată.

Tatăl meu s-a ocupat mai întâi de blocul „ARO”, fiindcă-și dădea seama că era prăpăd. Avea nevoie de 212 stâlpi de susținere pentru a rezista unui nou cutremur de aceeași magnitudine. Exista acest risc și există și azi. Nu vreau să semăn panică, dar am spus-o și toți inginerii și geologii spun, se știe lucrul ăsta, că există o zonă seismică în Vrancea, există o anumită periodicitate a cutremurelor. Nu se știe exact când va veni, dar, mai devreme sau mai târziu, va veni. Poate să vină oricând: cu cât timpul trece, șansele cresc și ajungem în situația în care sute de clădiri lăsate de Ceaușescu atunci neconsolidate se pot prăbuși la un cutremur de aceeași magnitudine cu cel din 1977.”

Despre stadiul actual al procesului

„Vedem ce se întâmplă, se termină probabil curând această fază. Presupun că, indiferent de verdict, va urma un apel. Dacă sunt iarăși achitați, începem iar cu discuția despre faptul că Securitatea nu a fost o instituție represivă, iar Gheorghe Ursu n-a fost dizident, când, iată, era bătut pentru că a trimis o scrisoare la Europa Liberă, că s-a legat de „Tăticu” (așa îl numeau securiștii pe Ceaușescu – n. red.) și că avea un jurnal pe care încerca să-l publice și să ajungă în străinătate, deci niște probe foarte clare că a fost bătut din motive politice.”

„Iată că se apropie de sfârșit administrarea acestor probe și, probabil că, dacă sunt achitați din nou, vom face iar recurs la fel cum, presupun că și ei vor face recurs. Apoi, mai durează, probail, un an la Înalta Curte, ultima fază”