Mirajul parteneriatului strategic româno-american

Parteneriatul strategic româno-american a devenit, la București, o formulă de protocol repetată până la golire. Sună grav, invocă Washingtonul, NATO, Marea Neagră, Deveselu, Mihail Kogălniceanu și promisiunea umbrelei de securitate. Dar tocmai această solemnitate ascunde problema. România aparent a confundat garanția colectivă a NATO cu o relație bilaterală privilegiată, capabilă să producă automat influență politică, investiții, acces diplomatic și respect. Nu a produs suficient pentru gustul Bucureștiului. A produs, în schimb, o dependență comodă de simboluri.

Lansat în 1997 și consolidat după intrarea României în NATO, parteneriatul a avut un merit incontestabil. A scos practic România din zona gri de după Războiul Rece și a fixat-o pe harta strategică occidentală. Însă meritul istoric nu poate ține loc de politică externă vie. În siajul colaborării din NATO, elita de la București a preferat să creadă că loialitatea militară este suficientă. Am trimis trupe, am pus baze la dispoziție, am cumpărat armament american, am repetat cu sfințenie vocabularul aliat. Dar relațiile mari nu se întrețin prin obediență, ci prin negociere. În loc să construiască o agendă proprie, a cultivat reflexul provincial al confirmării externe, ca și cum o strângere de mână la Washington ar ține loc de strategie națională.

America își apără prioritățile, nu iluziile noastre

Interesele Statelor Unite în România sunt clare și legitime. Presupune accesul la flancul estic, proiecție spre Marea Neagră, infrastructură pentru rotații militare, apărare antirachetă la Deveselu, logistică la Mihail Kogălniceanu, permisiunea folosirii bazelor chiar și când alte state NATO se opun, dar și un aliat dispus să investească în apărare. Washingtonul nu este un filantrop geopolitic. Urmărește competiția cu Rusia, dar și pivotul spre Indo-Pacific ori presiunea asupra Europei de a plăti mai mult pentru propria securitate. Aceasta nu este cinism american, este politica unei mari puteri.

Interesele României sunt firești. Vorbim despre descurajarea Rusiei, securizarea Mării Negre, modernizarea armatei, protecția infrastructurii critice, acces la tehnologie, investiții și o voce mai puternică la Washington. Bucureștiul a transformat parteneriatul într-un ritual de fotografii, comunicate și vizite fără efect politic major. Chiar și dosare simbolice, precum accesul românilor fără vize în SUA, au arătat cât de fragilă este influența noastră reală. Mai grav, când contextul internațional se schimbă, România pare mereu surprinsă. Așteaptăm semnale, nu construim canale directe de comunicare cu toate taberele politice din SUA. România invocă prietenia, cere garanții, dar nu produce pârghii și rareori vine cu oferte politice articulate, asumate.

Client strategic fără strategie

Forțele americane din România sunt un element important de descurajare, nu un substitut pentru prezența statului american. Prezența de la Mihail Kogălniceanu, Deveselu sau Câmpia Turzii contează în arhitectura de securitate a NATO și a SUA. Dar numărul militarilor se poate schimba, rotațiile se pot încheia, prioritățile Washingtonului se pot muta în funcție de culoarea Casei Albe. A crede că simpla prezență a drapelului american rezolvă vulnerabilitățile noastre este o prostie.

Eșecul elitei de la București este că nu a relansat relația româno-americană. Nu a construit suficient lobby, nu a legat securitatea de energie, tehnologie, educație, infrastructură și industrie. Nu a folosit poziția României la Marea Neagră ca argument ofensiv, ci ca rugăminte defensivă: apărați-ne, observați-ne, validați-ne!

Parteneriatul strategic nu este un miraj pentru că nu ar exista. Există. Mirajul este credința că el funcționează singur. România are nevoie de America, dar nu de o Americă mitologizată. Are nevoie de o relație negociată matur, în care loialitatea să fie dublată de rezultate, iar prezența militară să fie transformată în câștig politic, economic și diplomatic. Altfel, vom rămâne cu bazele, cu discursurile și importanți doar când alții au nevoie de hartă.

Donald Trump, mesaj ferm de Ziua Independenței SUA: „America nu va fi niciodată o țară comunistă”. Ce a transmis la aniversarea a 250 de ani a Declarației de Independență