Angajări în Israel prin intermediul ANOFM

Muncitorii calificați în construcții pot obține contracte de muncă în Israel, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă ( ANOFM).

Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție, agenția continuă, prin intermediul structurilor sale teritoriale, procesul de înregistrare a persoanelor care doresc să ocupe un loc de muncă în domeniul construcțiilor în Israel.

Sunt oferite 3.000 locuri de muncă pentru persoanele care au calificare/experiență în meseriile: dulgheri pentru cofraje de construcție industrializată (cunoașterea citirii planurilor de construcții este obligatorie); fierari — betoniști, îndoirea fierului (cunoașterea citirii planurilor de construcții este obligatorie); zidari — faianțari, acoperirea podelelor și pereților cu faianță (cunoașterea citirii planurilor de construcții este obligatorie); zidari — tencuitori pentru lucrări de tencuit, se menționează în comunicatul citat.

De asemenea, persoanele care doresc să ocupe un loc de muncă în Israel trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să nu fi lucrat anterior în Israel; să nu aibă rude de gradul I care lucrează deja în această țară, cu excepția fraților; să nu aibă cazier judiciar; să fie apți psihic și fizic de muncă intensă în condițiile climatice specifice statului de destinație, inclusiv muncă la înălțime și manipulare de greutăți; să nu sufere de anumite boli cronice.

Contractele de muncă se încheie pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire până la o durată maximă de 63 luni. Salariul lunar minim brut estimat este de 1.540 dolari americani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.