Şi angajaţii de la Casele de Asigurări de Sănătate din ţară sunt nemulţumiţi de salarii. Funcţionarii au întrerupt joi lucrul şi astăzi aşteaptă o decizie din partea conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Angajaţii nu au început lucrul nici vineri. Ei sunt pe holul instituţiei şi sunt nemulţumiţi de salariile foarte mici. 80% din angajaţi au un salariu sub 600 de lei.
„Suntem solidari cu colegii din celelalte ramuri. Suntem nemulţumiti de imposibilitatea acordării stimulentelor. Până nu vom primi o soluţie vom protesta pe termen nedefinit. Problema nu e salariu, ci stimulentele, de când s-au luat situaţia e gravă. Bani sunt dar nu se distribuie către oameni”, a declarat un angajat nemulţumit, citat de Realitatea.net.