S-au bucurat de prime consistente, dar acum trebuie să le dea înapoi. În această situaţie sunt angajaţii Consiliului Judeţean Hunedoara. Curtea de conturi a decis că primele din 2009 s-au acordat ilegal, iar acum banii trebuie restituiţi. Angajaţii nu pot decât să se conformeze pentru că, spun ei, salariile sunt mult prea mici pentru a-şi permite să dea instituţia în judecată.
În baza unui contract colectiv de munca, angajatii consiliului judetean au primit în 2009 bani pentru haine si mancare. Mai exact, 500 de lei trimestrial pentru vestimentatie si 100 de lei lunar pentru hrana, bani pe care acum trebuie sa-i restituie în termen de 3 ani.
Decizia curţii de conturi, luată în urma unui control făcut la consiliul judetean, i-a nemulţumit pe angajaţi. Oamenilor li se vor reţine, lunar, din salariu, aproximativ 60 de lei.
„La noi se simte orice leu, mai ales la cei cu salarii mici, şi majoritatea, adică 60% din cei care lucrează au până în 1.100 de lei”, a declarat o femei.
În 2009, fiecare angajat a primit ca sporuri puţin peste două mii de lei.
„Aceste drepturi au fost acordate şi în anii precedenţi. Curtea de conturi nu a constatat până în anul 2009, 2010 că aceste drepturi ar fi fost acordate ilegal. Am făcut o notificare la curtea de conturi prin care am contestat măsura pe care dânşii au dispus-o. Am primit o încheiere a curţii de conturi prin care ne respinge contestaţia şi ca atare ne obligă să restituim sumele respective”, a declarat Dorin Martin, manager public al CJ Hunedoara.
În situaţii asemănătoare sunt şi angajaţii altor consilii judetene din ţară. La Braşov de exemplu, fiecare angajat ar trebui sa restituie în jur de 10 mii de lei, dar instituţia a contestat decizia curţii de conturi.