Angajaţii din administraţie ar putea intra în grevă generală

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat vineri că dacă ministrul Finanţelor nu-şi respectă promisiunea de a acorda stimulentele angajaţilor din administraţie, aceştia vor intra în grevă generală, iar de această dată lucrurile vor fi mult mai grave. „Ministrul Gheorghe Ialomiţianu ne-a promis ieri (joi – n.r.), în urma discuţiilor cu premierul, […]

De cotidianul.ro - Autor
Angajaţii din administraţie ar putea intra în grevă generală

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat vineri că dacă ministrul Finanţelor nu-şi respectă promisiunea de a acorda stimulentele angajaţilor din administraţie, aceştia vor intra în grevă generală, iar de această dată lucrurile vor fi mult mai grave. „Ministrul Gheorghe Ialomiţianu ne-a promis ieri (joi – n.r.), în urma discuţiilor cu premierul, […]

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat vineri că dacă ministrul Finanţelor nu-şi respectă promisiunea de a acorda stimulentele angajaţilor din administraţie, aceştia vor intra în grevă generală, iar de această dată lucrurile vor fi mult mai grave.

„Ministrul Gheorghe Ialomiţianu ne-a promis ieri (joi – n.r.), în urma discuţiilor cu premierul, că stimulentele vor fi date după o evaluare a criteriilor de performanţă, pentru ca să nu mai primească unii o sută de milioane de lei vechi şi alţii câteva sute de mii de lei sau un milion vechi”, a spus Oprescu.

Liderul FNSP a subliniat că în urma informaţiilor cum că premierul i-ar fi interzis ministrului Ialomiţianu să mai acorde aceste stimulente, suspectează că banii care ar trebui să existe în aceste conturi ar fi fost alocaţi de Guvern în altă parte.

„Nu cred că un ministru de Finanţe sau un premier îşi permite să întoarcă atât de dur rezultatul unei negocieri în perioadă de criză. Sper că aceşti bani sunt în conturi, sper că Guvernul nu şi-a permis să ia banii să-i folosească în alte părţi, dar în urma informaţiilor apărute cum că premierul ar fi interzis ministrului Ialomiţianu să acorde stimulentele, putem suspecta că banii nu mai există în aceste conturi şi că Guvernul i-ar fi îndreptat spre alte direcţii”, a spus Oprescu.

Pe de altă parte, liderul FNSP şi-a exprimat convingerea că se va bloca conflictul din administraţie şi oamenii îşi vor primi stimulentele, pentru că altfel se va ajunge la grevă generală şi lucrurile vor fi mult mai grave.

De asemenea, preşedintele FNSP a spus că în momentul în care vor fi alocate stimulentele la Ministerul de Finanţe, acestea urmează să fie alocate şi la Ministerul Muncii, astfel că, dacă angajaţii din finanţe, vor avea bani în cont luni, săptămâna viitoare şi cei de la Ministerul Muncii vor primii banii.

Sute de angajaţi din Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au declanşat miercuri un protest spontan, nemulţumiţi că nu aprimit în ultimele două luni stimulente financiare

Ulterior, protestul s-a extins la nivelul întregii ţări.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, le-a spus, joi, angajaţilor că stimulentele pe august şi septembrie vor fi deblocate, după ce o comisie formată din sindicalişti şi reprezentanţi ai MFP va analiza modul de acordare.

Vineri, angajaţii din administraţie se aşteaptă ca ministrul Finanţelor să semneze documentele privind acordarea de stimultente.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.