Selecţionata Angliei s-a calificat cu emoţii în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, printr-o victorie cu scorul de 2-1 (0-1, 1-1), după prelungiri, cu Slovacia, duminică seara, pe Arena AufSchalke din Gelsenkirchen.
Vicecampioana europeană a evitat în ultimul moment eliminarea, după două sclipiri într-un meci modest. Ivan Schranz (25) a deschis scorul pentru slovaci, dar Jude Bellingham a egalat in extremis (90+5) şi a trimis meciul în prelungiri, unde Harry Kane (91) a semnat golul victoriei.
Deşi a avut o posesie covârşitoare, selecţionata ”Three Lions” a trimis primul şut pe poartă abia în minutele adiţionale ale meciului. Echipa antrenată de Gareth Southgate a arătat o lipsă acută de mobilitate şi inspiraţie, atât la construcţie, cât şi la finalizare.
După pauză, Anglia a reuşit să înscrie (50), dar golul a fost anulat pentru ofsaid: Kane l-a lansat pe Trippier, care a trimis în faţa porţii, iar Foden a îndeplinit o formalitate, însă arbitrajul video a anulat reuşita sa.
Anglia a fost aproape de a mai puncta o dată în finalul prelungirilor, dar Toney a şutat peste poartă de la 16 metri, pe contraatac (120+1).
Anglia, care va juca în sferturi contra Elveţiei, rămâne fără înfrângere în faţa Slovaciei, cu şase victorii şi un egal. La EURO 2016, în grupă, meciul direct s-a încheiat nedecis, 0-0.
Pacat ! Mare pacat !
90+5 si 120+1? miroase a furtisaj cum numai perfidul albion stie sa faca
95 minute sa nu dai un sut pe poarta?
Sunt varza.
Anglia a luat golul din prostie, jucau berbunca, nu fotbal in prima repriză. In repriza a 2-a, în prima jumătate de repriza, la fel, berbunca și nu am mai vizionat, enervanți rău englezii.
Slovacii castigau daca tineau la sfarsitul meciului mingea cat mai departe de poarta, iar la faza premergatoare trebuiau sa faca un pic de efort sa degajeze, nu sa acorde usor al doilea aut de langa coltul terenului. Asa se intampla cand lasi adversarul sa vina peste tine, sa te bage in corzi.
Bellingan este o nulitate,dar are cateodata niste executii despre care nici el nu stie cum le-a facut. Asa a fost ieri cu foarfeca aia de 1-1.
Slovacia nu are fata de sferturi,a jucat degeaba 95 de minute
Tara pedofiliilor ,drogatilor si homamalailor sau calcificat cu mult noroc zero valoare in fotbal iar Slovacia sint niste mediocrii care au ajuns si ei pina aici cu mult noroc
S-a dovedit ca Slovacia este o echipa care nu trebuia sa-i sperie pe romani.Iar Belgia este mediocra dar romanii nostri s-au speriat de fosta ei faima. Sa nu procedeze la fel cu surata Olanda care este la fel de slaba.
Cata nedreptate ! Orice om cinstit pe Lumea asta s-ar bucura de infrangerea Angliei. Slovacia a fost echipa mai buna.
Pacat, slovacii meritau victoria, dar arbitrul , prin prelungirea de 6 minute, a stricat rezultatul..
Slovacii aveau forța energia și capacitatea de a trece de Anglia … aveau nevoie de același antrenor care ia pus in teren dar trebuia să incerce să țină mai bine de minge evident puteau face asta ….dar altfel nu poți să te califici mai departe când 45 de minute stai cu fundul in poartă …. consider că Slovacia a pierdut meciul pe mâna ei … dacă abordau repriza a două cum au făcut in prima repriză erau calificați chiar cu 2 clase peste englezi …dar cum a fost meciul Anglia deși a avut o prestație slabă a meritat să meargă mai departe