Preşedintele PNL Crin Antonescu a criticat, marți, programul Guvernului Ponta III pe care urmează să-şi angajeze răspunderea, susţinând că este un „siropel ieftin și dulceag”, iar premierul Victor Ponta încearcă „să mintă poporul cu jocuri alba-neagra”.
„Nu e vorba de un program de guvernare (…) Programul de guvernare în baza căruia acest Guvern, care este cu totul altceva decât fostul Guvern USL, e totuşi programul de guvernare USL, din 21 decembrie 2012. Avem situaţia că avem un Guvern care nu mai este un Guvern USL, este un Guvern PSD-UDMR, care totuşi păstrează programul de guvernare de atunci şi-l suplimentează cu o angajare de răspundere pe câteva principii foarte vagi, în principiu turnând apă în vin, adică diluând nişte măsuri care aveau un caracter de certitudine şi un calendar foarte precis”, a declarat Antonescu.
Liderul PNL a spus că face referire la faptul că la momentul în care PNL era membru al Guvernului se ştia foarte clar că începând cu 1 iulie va fi aplicată reducerea CAS cu 5 procente.
„Atât timp cât noi am fost în Guvern, știam că începând cu 1 iulie CAS-ul la angajator scade cu 5%. Acum avem ceva ce nu e program de guvernare, ci e un siropel ieftin și dulceag, în care ni se spune că ar fi bine să fie bani și nu știe când. Asta e o formulă demagogică. Toate aceste declaraţii îmbibate cu sirop ieftin şi dulceag, de proastă calitate, nu fac decât să anihileze un program de guvernare. Exact cum nu mai există USL, exact cum nu mai există un Guvern USL, iar domnul Ponta şi PSD încearcă să mintă o ţară întreagă creându-le tot felul de iluzii, făcându-le tot felul de jocuri din acestea de-a alba neagra, sau jocuri cu marionete, cu domn Tăriceanu, cu domnul Ilieşiu, la fel şi cu acest program”, a declarat Crin Antonescu.
El a precizat că o eventuală creştere a deficitului bugetar, enunţată de Guvern, trebuia să ducă la un angajament clar privitor la reducerea CAS sau neimpozitarea profitului reinvestit.
Preşedintele PNL a mai susţinut că în realitate programul prezentat de premierul Victor Ponta este unul „electoral”.
Marţi, Guvernul îşi va angaja răspunderea pe programul politic care actualizează programul de guvernare, într-o şedinţă a plenului reunit al Parlamentului, după ce săptămâna trecută Ponta şi Băsescu au ajuns la un acord privind învestirea noului Guvern.
Liderul PNL a precizat că posibilitatea susţinerii unei moţiuni de cenzură va fi analizată în Biroul Permanent al partidului, după şedinţa plenului celor două Camere ale Parlamentului, programată pentru ora 14.00, în care va fi prezentat programul pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea.
UPDATE Liberalii au decis să nu depună deocamdată moţiune de cenzură. Crin Antonescu a declarat însă, marţi, că PNL cere Guvernului să adopte până la 1 mai măsurile privind scăderea CAS cu 5% şi neimpozitarea profitului reinvestit, precizând că în caz contrar liberalii vor depune moţiune de cenzură.
„Decizia PNL este să cerem Guvernului Ponta 3 să adopte până la 1 mai anul curent măsura scăderii CAS cu 5% şi măsura neimpozitării profitului reinvestit. Dacă nu se va întâmpla, atunci PNL va depune moţiune de cenzură”, a spus Antonescu, marţi seară, după şedinţa liderilor liberali.
Liderul PNL a mai susţinut că Parlamentul a fost folosit de Victor Pontadrept un „decor” pentru „săvârşirea unei formalităţi sau îndeplinirea unei promisiuni” făcută preşedintelui Traian Băsescu.
„Nu am înţeles practic de ce a venit astăzi în Parlament dacă nu pentru a bifa o formalitate pe care o angajase la Palatul Cotroceni”, a mai susţinut Antonescu.
Preşedintele PNL a mai precizat că parlamentarii săi vor iniţia în Parlament dezbateri pe teme economice, în principal pe măsura reducerii CAS şi a neimpozitării profitului reinvestit, la care să fie invitat Victor Ponta.
„Poate aflăm cu acel prilej şi priorităţile cu adevărat ale acestui Guvern, pentru că nici în documentul înaintat, documentul extins, nici din prezentarea atât cât de comprimată a fost astăzi nu am înţeles care sunt cu adevărat priorităţile acestui Guvern din punct de vedere economic, dacă el are astfel de priorităţi economice”, a mai afirmat Antonescu.