Crin Antonescu, preşedintele PNL, a declarat că lupta împotriva Guvernului Boc nu se încheie după ce moţiunea a picat în Parlament.
„Trăim într-o ţară condusă de un guvern cu 10% încredere din partea populaţiei şi cu „0” voturi de susţinere în Parlament din partea prorpiei majorităţi. Trăim într-o ţară în care astăzi s-a întâmplat ceva ce nu am mai văzut dinainte de 1989, şi anume în dispreţul ţării reale, oamenilor de afară, tribunele parlamentului au fost populate de oameni ai PD, cu ovaţii pro-guvernamentale. Aşa ceva nu am mai văzut de la defilările lui Ceauşescu care trăia într-o altă realitate. la fel trăieşte şi guvernul Emil Boc, la fel trăiesc şi cei care astăzi au generat această premieră în viaţa politică românească”, a spus Antonescu după ce a fost anunţat faptul că moţiunea a picat.
„Pe lângă amărăciunea pe care o împart cu cei care doreau ca Guvernul Boc să pice, vreau să transmit un gând de încurajare. Nu se termină lupta aici. Este ţara noastră pe care o vom elibera de această clică ce face ca România să fie o ţară ocupată, dar neguvernată”, a mai declarat Antonescu.