Antonescu: Opoziţia ar trebui să intre în grevă generală şi să-şi dea demisia din Parlament

Soluţie radicală propusă de liberali, pentru răsturnarea Guvernului. Liderul PNL, Crin Antonescu a declarat în emisiunea Subiectiv de la Antena 3 că opoziţia ar trebui să intre în grevă generală şi să-şi dea demisia din Parlament. Aşa se va ajunge la alegeri anticipate. Deocamdată, greva este o opţiune pentru sindicalişti.

După eşecul moţiunii de cenzură, liberalii cred că au în mânecă o nouă soluţie pentru răsturnarea Guvernului. „Ce se întâmplă, de pildă, dacă are loc o grevă generală, însoţită de o demisie în bloc a Opoziţiei din Parlament? Sigur, Constituţia spune: se organizează alegeri anticipate pe colegiile alea. Dar ce se întâmplă dacă nici noi, nici PSD-ul, nici PC-ul nu trimitem candidaţi şi practic plecăm din Parlamentul României?”

Nici măcar sindicaliştii nu mai cred însă în efectele grevei generale. Legea în România acum face în aşa fel încât restricţionează dreptul la grevă generală. „Singurul lucru care se poate face, dar asta necesită un efort foarte mare din partea noastră, este de a ne convinge membrii de sindicat să oprească voluntar lucrul, deci să ne asumăm nişte zile în care nu ne primim drepturile salariale şi considerăm ca o formă de lucru împotriva acestui Guvern”, explică Dumitru Costin, liderul BNS.

Sindicaliştii şi-au propus ca în fiecare zi de luni, să oprească lucrul voluntar, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate luate de Guvern.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.