Antonescu: Ponta e obişnuit să nu fie deranjat de moderatorii tocmiţi ca să-i ridice osanale

Crin Antonescu a declarat luni că decizia Birourilor Permanente reunite privind calendarul prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură încalcă Regulamentul.

Antonescu: Ponta nu poate evita la infinit dezbaterea moțiunii de cenzură

Zgonea, despre Antonescu: Opoziţia e „mânată” de un preşedinte care nu se trezeşte

De cotidianul.ro - Autor
Antonescu: Ponta e obişnuit să nu fie deranjat de moderatorii tocmiţi ca să-i ridice osanale

Crin Antonescu a declarat luni că decizia Birourilor Permanente reunite privind calendarul prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură încalcă Regulamentul.

Antonescu: Ponta nu poate evita la infinit dezbaterea moțiunii de cenzură

Zgonea, despre Antonescu: Opoziţia e „mânată” de un preşedinte care nu se trezeşte

Crin Antonescu a declarat luni că decizia Birourilor Permanente reunite privind calendarul prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură încalcă Regulamentul.

Preşedintele PNL spune că, în pofida majorităţii solide pe care o are,  Victor Ponta nu are curaj să discute despre guvernare.

”Ea confirmă ceea ce noi am bănuit de la început şi am spus, şi anume teama lui Victor Ponta şi a asociaţilor săi din Guvern şi din majoritate de a face o dezbatere publică, parlamentară, asupra temelor de fond ale guvernării. Aşa cum pe parcursul acestei campanii electorale Victor Ponta şi oamenii săi au încercat să evite conţinutul dezbaterii, să evite lucrurile care cu adevărat îi interesează pe oameni, care cu adevărat au influenţă asupra vieţii lor, şi în privinţa moţiunii de cenzură, deşi beneficiind de majoritate pe care o descrie foarte solidă şi foarte loailă, Victor Ponta nu a avut curaj să poarte această dezbatere”, a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă.

Premierul  Ponta şi „anexele PSD” se tem de o dezbatere serioasă pe situaţia economică, a mai spus liderul  PNL.

„Ponta este obişnuit să meargă să vorbească singur, să nu fie deranjat de moderatorii tocmiţi ca să-i ridice osanale şi să povestească, aşa cum face şi la începutul fiecărei şedinţe de guvern, cât de bine este în România, cât de frumos trăim noi în noua epocă pesedistă şi cum o singură problemă există, şi anume faptul că PNL nu se aliniază viziunilor sale”.

Întrebat cum vede acuzaţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care spune că reprezentanţii PNL nu au asigurat prezenţa la şedinţele Birourilor Permanente, Antonescu spune:

„Zgonea nu are de ce să acuze, că nu are nicio calitate. Zgonea trebuie să citească doar acest articol (care precizează că moţiunea de citeşte în plenul Parlamentului în 5 zile de la depunere – n.r.) şi care este fără echivoc. Deci, nu are treabă Zgonea cu prezenţa noastră, asta este treaba noastră. Noi aveam prezenţa, dar problema lui Zgonea era să aplice Regulamentul. Cum problema lui este să execute ordinele date de Ponta şi nu să aplice ca preşedinte al Camerei dispoziţiile Regulamentului, sigur că dânsul a făcut altceva”.

El a amintit faptul că, împreună cu PSD în opoziţie, liberalii au deplâns abuzurile majorităţii PDL din acel moment.

„Iată, între altele de ce USL nu mai există şi de ce PNL nu mai putea să asume şi pe numele său aceste mecanisme pesediste pe care le ştiu Ponta şi Zgonea din fragedă pruncie politică, a mai spus Antonescu.

Întrebat care va fi mobilizarea parlamentarilor la citirea moţiunii, pentru ziua de joi, având în vedere că este penultima zi de campanie electorală, Antonescu a răspuns: “O mobilizare rezonabilă. O mobilizare esenţială este la dezbatere şi la vot”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.