Antonescu: Ponta face numai cum îl taie capu’

Postul de televiziune  România TV a prezentat, joi seara – în contextul scandalului legat cercetarea penală aflată în curs în dosarul Autorității de Supraveghere Financiară -, o suită de dialoguri despre care afirmă că ar fi transcrierile – aflate pe mâninile procurorilor anticorupție – ale unor presupuse dialoguri dintre reprezentanți  importanți ai Partidului Național Liberal. Procurorii îl acuză pe fostul președinte al ASF, Dan Radu Rușanu, a cărui arestare au și obținut-o de la judecători, că ar fi încercat să îl schimbe printr-o serie de manevre legsialtive suspecte de ilegalitate pe vicepreședintele Autorității, Daniel Tudor.

Conform transcrierilor prezentate de România TV, Daniel Tudor ”nu a stat cu mâinile în sân încercând să blocheze promovarea acestei ordonanţe, prin intermediul prietenilor pe care şi el îi avea în interiorul PNL”.

După cum consemnează România TV, ”cel mai bun prieten, prin forţa lucrurilor, este chiar soţia sa, Doina Tudor, senator PNL, care a încercat să obţină sprijinul lui Dan Motreanu şi a lui Eduard Hellvig.”

Redăm transcrierile publicate de România TV.net:

TUDOR DOINA: Dani (n.r. Dan Motreanu) mi-a zis că ştie ceva , dar că nu poa’ să vorbească că era în şedinţa aia de regionalizare cu Dragnea şi că n-avea loc să se întoarcă de nici un fel şi că el ştie ceva şi că nu … nu e tocmai în regulă. Nu ştiu ce. Deci sunt în..undeva plutesc. Un căcat. Ai înţeles?
TUDOR GEORGE DANIEL: Îhî, îhî, îhî.
TUDOR DOINA: Îmi fac nervi.
TUDOR GEORGE DANIEL: Păi dă-i un mesaj lui..ăsta.
TUDOR DOINA: I-am dat lu’ Edi (n.r Eduard Hellvig).
TUDOR GEORGE DANIEL: Nu. Lu’ Edi (n.r. Eduard Hellvig) i-am dat eu şi-a zis că se interesează, da’ dă-i lu’…Motreanu (n.r. Dan Motreanu): mă, zi-mi o vorbă, zi-mi motivu’.
TUDOR DOINA: Ok

TUDOR DOINA: Toată lumea este oripilată.Oripilată!
TUDOR GEORGE DANIEL : Păi da, da’ Crin?
TUDOR DOINA: Crin nu ştia nimic. M-am dus la Crin că de aia te tot sunam. Am fost eu la Crin, am zis: să-mi bag picioarele, mă duc şi întreb direct pe el.
TUDOR GEORGE DANIEL : Îhî.
TUDOR DOINA: Zic: „Ştiu că nu vreţi neapărat să mă vedeţi pe mine.” Zice: „Ba da. Da’ se poate?” A venit, m-a pupat. Zic: „Ştiţi ceva de amânare?” Zice: „Nu ştiu despre ce amânare, ce, cum.” Zic: „ASF-u’. Deci eram la fază de senat, mâine aveam comisiile reunite şi brusc s-a amânat totul şi se dă ordonanţă de urgenţă.” Zice: „Cum adică?” Păi zic: Nu ştiţi?” Nu.” „Domnu’ Ponta dă ordonanţă de urgenţă.” Futu-i mama mă-si că cu ăsta nu mai poţi să vorbeşti nimic că ăsta face numai cum îl taie capu’, că aia, că aia.” Era…
TUDOR GEORGE DANIEL : Da’ nu face nimic.
TUDOR DOINA: Nu, Da’…
TUDOR GEORGE DANIEL : Păi şi nu i-ai zis: nu puteţi să vorbiţi cu el că nu-i normal aşa ceva.
TUDOR DOINA: Ba da, ba da.
TUDOR GEORGE DANIEL : Şi?
TUDOR DOINA: Şi-a zis: „Nu poţi să vorbeşti cu el.” Zice: „Nu se poate vorbi cu el. Eu nu mai am ce să vorbesc cu el.” Zice: „Nu se poate vorbi. Face numai ce vrea, cum vrea.”

TUDOR GEORGE DANIEL : Poate vorbeşti cu Crin totuşi: bă, uite, nu e normal ce se-ntâmplă. Asta e o lucrare care uite cum s-a făcut.
EDUARD HELLVIG: Da’ pot să vorbesc, da’ ţi-am spus că nu ştiu dacă poa’ să facă şi el ceva pentru că….
TUDOR GEORGE DANIEL : Păi dacă-i dă telefon la ăla..
EDUARD HELLVIG: Sunt trei argumente
TUDOR GEORGE DANIEL : …şi-i spune: bă, am şi eu o rugăminte. Ăla respectă exact cum….s-a făcut, nu-ţi face ambiţii să-l scoţi tu pe Tudor că nu e-n regulă.

TUDOR GEORGE DANIEL: Alo?
MARIAN OVIDIU: Vor să facă amendamente, da’ am înţeles că la nivel înalt s-a hotărât asta.
TUDOR GEORGE DANIEL: Da, Probabil că au hotărât cei doi. Da.
MARIAN OVIDIU: Nu ştiu nominal şi nici nu pot să-ţi spun acuma nominal…
TUDOR GEORGE DANIEL: Da, da, da.
MARIAN OVIDIU: ….dar s-a hotărât la nivel înalt că vor să vină cu amendamente şi s-amâne o săptămână.
TUDOR GEORGE DANIEL: Am înţeles.
MARIAN OVIDIU: Asta mi-a zis …
TUDOR GEORGE DANIEL: OK.
MARIAN OVIDIU:….copreşedintele comisiei.
TUDOR GEORGE DANIEL: Am înţeles.OK
MARIAN OVIDIU: Bine?
TUDOR GEORGE DANIEL: Bine, mersi mult!Te pup. Mersi!

MOTREANU DAN: Alo?
TUDOR GEORGE DANIEL: Hei!
MOTREANU DAN: Noutăţi?
TUDOR GEORGE DANIEL: Mă…da. Diverse. Nu treci pân’ la noi?
MOTREANU DAN: Ă, mai sunteţi?
TUDOR GEORGE DANIEL: Da, da, da. Io am plecat puţin în oraş dar
mă-ntorc imediat.
MOTREANU DAN: Bine, hai.
TUDOR GEORGE DANIEL: E George(n.r. George Scutaru) şi cu Bîgiu (n.r. Cristinel Bîgiu) acolo.
MOTREANU DAN: Da? Bine.
TUDOR GEORGE DANIEL: Da, da, Da? Bine, hai!

TUDOR GEORGE DANIEL: Deci mâine trebuia să intrăm la comisii cu…ce a
fost la Camera Deputaţilor…s-a amânat şi am înţeles că…am înţeles e scandal că nu mai vor să trecem la Senat vrea să dea Ponta o ordonanţă de urgenţă.
BÎGIU CRISTINEL: Şi te afectează cu ceva?
TUDOR GEORGE DANIEL: Păi nu ştiu ce dă în ea. Eu ştiu? În principiu n-ar trebui să mă afecteze .
BÎGIU CRISTINEL: Păi ştii că vorbiserăm asta atunci.
TUDOR GEORGE DANIEL: Da, da, da, da, da. În principiu n-ar trebui să mă afecteze da’ eu ştiu…
BÎGIU CRISTINEL: Înseamnă că vrea să bage asta cu incompatibilităţile, atât, adică aste e chestie care o…
TUDOR GEORGE DANIEL: Probabil că asta cu incompatibilităţile..eu am….
BÎGIU CRISTINEL: Păi ăştia-s tâmpiţi că asta nu te costă pe tine că tu ţi-ai rezolvat într-un fel problema , o să-i coste juma de an pe toţi parlamentarii.
TUDOR GEORGE DANIEL: No, oi vedea măcar ce dracu facem.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.