Prin interdicţia la vot impusă propriilor parlamentari, Puterea pune pumnul în gură Coaliţiei. Afirmaţia îi aparţine preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în opinia căruia speranţa Opoziţiei stă în „conştiinţele individuale”.
„Trebuie să fim cât se poate de prudenţi şi de atenţi. Am făcut, şi vă pot garanta asta, toate eforturile pe care puteam face. Cred că va fi un rezultat care se va juca până în ultimul moment. Îl aşteptăm cu încredere. În condiţiile în care ne aflăm, această încredere poate să vină doar de la conştiinţe individuale”, spune Crin Antonescu.
În opinia liderului liberal, prin interdicţia la vot impusă propriilor parlamentari, Puterea pune pumnul în gură Coaliţiei. În condiţiile de faţă, apreciază Antonescu, singura şansă ca Guvernul Boc să fie demis este ca aceste „conştiinţe individuale” să-şi exprime votul.
„Să sperăm că, în sutele de parlamentari ai majorităţii, cărora în premieră li se pune pumnul în gură, de obicei ai probleme cu Puterea pentru că ea încearcă să pună pumnul în gură Opoziţiei, însă astăzi ea pune pumnul în gură propriei majorităţi, vor fi acolo oameni cu atâta conştiinţă încât să-şi exprime votul”, încheie liderul liberal.