Anul 2012, între senzualul Art Deco şi suprarealismul excentric

Coco şi Elsa. Ce istorie!

În cadrul pasiunii recente pentru anii ’20 şi ’30, Coco Chanel şi Elsa Schiaparelli sunt de o actualitate arzătoare.
Istoria nu se repetă, s-a spus. Asemănările între anumite perioade istorice şi modele lor sunt totuşi uneori tulburătoare.
La Gucci, Frida Giannini a creat pentru vara anului 2012 o colecţie inspirată din anii ’20. Stilul „Art Deco” străluceşte, cu senzualitate, în negru, aur şi argint. O modă grafică, la unison cu remake-ul lui Baz Luhrmann, „Marele Gatsby”, inspirat din romanul lui Scott Fitzgerald, care este în curs de turnare. Acest stil bogat, referinţă la anii prosperi, ne ajută să uităm criza.

Creaţie Frida Giannini

Pentru vara viitoare, la „Emporio Armani” regăsim contrastele grafice, ca şi la „Alberta Ferretti” sau „Etro” de la Milano. La Paris, „Balmain” şi „Barbara Bui” cad şi ei pradă bogăţiei auriurilor „Art Deco” şi a franjurilor unduitoare ale anilor ’20. Un stil care evocă o femeie aflată atunci în culmea gloriei sale: Coco Chanel.
Născută în 1883 la Saumur, ea a ştiut să anticipeze dorinţele vremii sale. În anii ’20 a devenit regina modei, graţie unor propuneri pe cât de libere, pe atât de disciplinate.

„La Garçonne” din anii ’20

Chanel, Paris-Mumbai

Estetica generală a epocii era încă sub vraja creaţiilor orientalizante ale lui Paul Poiret. Complet diferite şi simplificate, „micile rochii negre” de la Chanel sunt inspirate din lumea mânăstirii în care a crescut. Ele răspund unei noi dorinţe de confort. Taiorul ei simplu aduce în prim-plan gustul pentru femeia androgină. Anii nebuni relevă „la garçonne”, un arhetip al femeii libere, cu părul scurt, inspirată din romanul omonim al lui Victor Margueritte. O carte care a apărut în 1922, chiar în ziua în care Senatul a refuzat femeilor dreptul la vot. Coco Chanel a oferit un model de garderobă practică, inspirată din sport şi din cea masculină, adaptată mişcării şi dorinţei de emancipare.

Creaţii Karl Lagerfeld

La vremea aceea, Coco ieşea mult, frecventa tinerii artişti ca Picasso, Cocteau, Diaghilev, Nijinski, Stravinski… Relaţia ei cu Marele Duce Dmitri, refugiat în Franţa după revoluţia din 1917, îi inspiră „colecţii ruseştei”. Rochii „chemisier” şi pijamale de zi învăluind silueta. Tot Marele Duce i l-a prezentat pe Ernest Beaux. Fostul parfumer al ţarului va crea primul parfum al Casei, „Chanel No 5″. Mai puţin turbulent, dar mai titrat, următorul ei amant, Ducele de Westminster, îi va deschide porţile aristocraţiei engleze. Din 1923, Coco va experimenta tweedul, puloverele şi cardiganul, va generaliza hainele „masculine”. Un confort tradiţional, „british”, încă necunoscut în restul Europei. Un stil avangardist care va dura până la sfârşitul anilor ’20.

Chanel, creaţii pentru 2012

Dar criza din 1929 duce la amplificarea dorinţelor. Dificultăţile economice determină un lux mai convenţional. Rochiile se lungesc, se structurează, ţesăturile devin mai groase, cultul avangardei se atenuează în favoarea celui pentru calcul. Pentru Jérôme Gautier, specialist în modă şi fotografie, care tocmai a publicat frumosul volum „Chanel, figură de stil”, Coco s-a adaptat contextului. „Nu sunt ani de criză pentru Casa sa, totuşi începe o perioadă mai dificilă pentru ea. Pe plan sentimental, se desparte de Ducele de Westminster. În 1935, noua ei dragoste, Paul Iribe, moare în urma unei crize cardiace. Din punct de vedere profesional, este recunoscută şi admirată, dar, fără îndoială, este mai puţin în avangarda modei”, scrie el. În curând alte nume vor tulbura anii ’30 şi vor seduce avangarda. Printre ele, cel mai rău duşman al ei la acea vreme, Elsa Schiaparelli.

Suprarealismul lui Schiaparelli

Elsa Schiaparelli – Miuccia Prada, expoziţie ce va fi deschisă în 10 mai

Moda nu este decât o oglindă a societăţii. Aceleaşi cauze economice şi sociale produc adesea aceleaşi efecte estetice. De aici poate, privirea fascinată asupra lui Schiaparelli şi a urmaşelor ei indirecte, ca excentricele Anna Dello Russo şi Daphne Guiness.

După admiraţia stârnită de colecţiile „Miu Miu” şi „Louis Vuitton” din această iarnă, foarte structurate, cu rochii „chemisier” închise cu nasturi până sub bărbie, ca un omagiu adus femeilor elegante ale anilor ’40, se instalează o nouă tendinţă. Pentru vara anului 2012, liniile „Jil Sander”, „Céline” sau „Roland Mouret” mărturisesc influenţe suprarealiste. La New York, „Metropolitan” pregăteşte pentru luna mai o expoziţie-dialog între Miuccia Prada şi Elsa Schiaparelli. Două italience cu un destin exemplar în modă.

Colecţia Karl Lagerfeld inspirată de moda indiană

Schiaparelli este un personaj atipic în istoria modei. Excentrică, având o educaţie ireproşabilă, denotă o bravadă aristocratică ce face din ea eroina anilor ’30. O avangardistă care a ştiut să folosească suprarealismul ca o armă de seducţie în masă. Marca ei începe cu un trompe-l’oeil: un sveter negru peste care se poartă o cravată albă. În 1927 se instalează în Rue de la Paix, apoi, ajutată de succesele obţinute, îşi închiriază primul salon, în Place Vendôme. Întâi un etaj, apoi şase, cu un magazin la parter. Vitrinele „Schiap Shop” îi permit să-şi expună extravaganţele. Lumea venea pentru a vedea, dar şi pentru a fi văzută.

Dolce&Gabbana se inspiră din creaţia Elsei Schiaparelli

Este de înţeles nemulţumirea lui Coco Chanel, care vedea, chiar sub ferestrele sale de la Ritz, triumful rivalei, pe care n-o va numi decât „italianca”. Pentru Schiaparelli, mohoreala anilor de după 1929 nu este o fatalitate. Cei mai mari artişti ai epocii, mulţi prieteni ai lui Coco Chanel, ca Dali sau Cocteau, şi toţi suprarealiştii contribuie la căutările ei stilistice întotdeauna îndepărtate de tradiţia haute couture.

Elsa Schiaparelli – Miuccia Prada

Departe de convenţii, Elsa face senzaţie. Director artistic, pe vremea când încă nu exista această funcţie, n-a învăţat niciodată să coasă. Imprimeurile ei reproduc planul Parisului sau unele ziare. Aragon inventează pentru ea un colier din caşete de aspirină. Dali îi desenează un homar pe o rochie de seară. Tot datorită lui, un pantof devine pălărie, iar un telefon se transformă în geantă. Inovaţii radicale ce reapar, de altfel, ori de câte ori îşi fac apariţia ideile politice cele mai extremiste.

Miuccia Prada şi Elsa Schiaparelli, într-o expoziţie la New York

În timpul războiului, spre deosebire de rivala sa, care rămâne la Ritz şi se rătăceşte din cauza dragostei, dar şi din calcul, pe căile antisemitismului, Schiaparelli nu-şi închide Casa, dar se refugiază la New York. La întoarcerea în Paris, totul se schimbase. „Noul look” al lui Christian Dior sună sfârşitul „Schiap’maniei”. Va continua să păstreze în top atelierul ei, frecventat de Givenchy şi de Pierre Cardin, dar, în 1954, Casa îşi închide porţile. Era anul în care Coco Chanel revenea la Paris după un exil forţat în Elveţia. Elsa începea tot atunci să-şi scrie memoriile.

„Cultura Chanel”

Pasiune pentru Chanel de la Karl Lagerfeld

O expoziţie din China, bazată pe fundamentele istorice şi artistice ale Casei Chanel, surprinde. De ce China? Fan Di’an, directorul care a organizat expoziţia „Culture Chanel”, explică: „Populaţia Chinei este din ce în ce mai sensibilă la arta designului şi la haute couture”. Şi aceasta, deoarece China reprezintă un nou Eldorado pentru industria de lux, detronând în ultimul an Japonia. Mult timp luxul era inaccesibil în această ţară.

Rochie suprarealistă Elsa Schiaparelli

Chanel s-a inspirat din şocul estetic al copilăriei sale, cât şi din întâlnirile cu artiştii timpului său. O expoziţie organizată în China subliniază legăturile subtile ale Domnişoarei Chanel cu arta. Coco Chanel era pasionată de Caterina de Medicis, cu care avea în comun o copilărie petrecută la mânăstire şi gustul pentru misticism. Ca o curiozitate, celebra monogramă a ei aminteşte de puternica suverană. „Ea, printr-un fel de miracol, a operat în domeniul modei după regulile care nu însemnau nimic decât pentru pictori, muzicieni şi poeţi. Celebrată de către prietenul său Jean Cocteau, Chanel nu a încetat să evolueze printre artişti, fără a considera că face parte din lumea lor.

Rochie stil Chanel creată de Karl Lagerfeld, aflată în expoziţia de la Beijing

Încă de la începuturi a inventat un limbaj stilistic de o uimitoare modernitate. Un stil cu linii pure, dându-i negrului onoarea pe care n-o avusese niciodată până atunci, venerând rigoarea motivelor geometrice, fluiditatea, amestecând impudic genurile vestimentare. Aceste rânduri sunt mărturisirea lui Jean Louis Froment, care a organizat expoziţia de la Shanghai şi de la Beijing, intitulată „Culture Chanel”, care conţine, pe lângă vestimentaţie, obiecte de artă, desene, picturi, scrisori, ţesături, „vise” între artă şi modă, în căutarea unei chei a creaţiei devenite, apoi, mitice.

Rochie din colecţia Miu Miu

La vârsta de 12 ani, tânăra Gabrielle se afla într-o abaţie cisterciană din Aubazine, de fapt un orfelinat în care fusese dusă. Aici şi-a găsit rădăcinile cele mai profunde creaţia sa. Loc de linişte şi de reculegere, unde stau alături bogăţia podoabelor liturgice şi austeritatea veşmintelor cotidiene, Aubazine o va impresiona pe viitoarea creatoare. De aici s-a inspirat şi pentru broşa numită „Cometa”. În acel univers religios şi spiritual, Coco Chanel a păstrat gustul pentru simbol şi misticism. După motivele vitraliilor de la această mânăstire, Karl Lagerfeld s-a inspirat în câteva rochii purtând semnătura sa.

Rochii de seara creionate de Elsa Schiaparelli

Încă de la debut se conturează portretul unei creatoare care va construi un univers estetic singular, fără a se întoarce către modele trecutului şi fără să se inspire din cele contemporane, nici măcar din cărţi. „Gabrielle Chanel era în afara modei”, deoarece creaţiile sale erau încarnarea vieţii ei de femeie… Ea nu poseda o cultură savantă, dar avea intuiţia unei femei moderne, care depăşise constrângerile apăsătoare ale secolului al XIX-lea. Această femeie mândră şi nesupusă, care a împrumutat de la bărbaţi codul vestimentar, dar şi atitudinea, libertatea de a fi şi de a se mişca, este cea care l-a inspirat pe fotograful Man Ray în 1935.
Meseria sa de creatoare de modă s-a născut mai întâi din dorinţa de a concepe veşminte pentru imaginea sa şi numai după propriul gust.

Gabrielle Coco Chanel fotografiată de Boris Lipnitzki

Cât era de avangardistă Coco Chanel reiese din expoziţia de la Beijing. A impus o nouă linie a eleganţei, simplă, fără zorzoane. Chanel ajunge în domeniul modei la aceeaşi concluzie cu mişcarea avangardei secolului XX. Până la rigurozitate şi puritatea liniei. Cum să nu te gândeşti la Mondrian şi la De Stijl, observând taioarele geometrice bordate cu negru care au făcut succesul mărcii. De altfel, primul său parfum „Chanel No 5”, creat în 1921, cu un minimalism al flaconului, este gândit şi astăzi ca o abstracţie.

În 1920, Coco Chanel descoperă, datorită Missiei Sert, splendorile Veneţiei, conservate în Biblioteca Marcienne. Este sursa unor noi inspiraţii. Aurul bizantin, mozaicurile, pietrele preţioase se regăsesc în creaţiile de haute couture ale bijuteriilor Chanel, dar şi în rochiile de dantelă în aur din acel an. S-a lăsat inspirată de compoziţiile destructurate ale lui Picasso, de motivele strict geometrice ale deconstructiviştilor ruşi şi de universul enigmatic al lui Dali. Acesta spunea despre ea: „Sufletul şi corpul său sunt cele mai bune veşminte ale pământului”.