Pe 19 februarie 2015, la a doua Lună Nouă de după solstițiul de iarnă, începe – potrivit calendarului chinezesc – Anul Oii sau al Caprei Verzi de Lemn. Chinezii, aproximativ două miliarde de persoane, de pe întreg globul, vor sărbători cu focuri de artificii, veșminte roșii și mâncăruri specifice Anul Nou Chinezesc, care mai este denumit și „Sărbătoarea Primăverii”, potrivit Agerpres.
Anul Oii sau al Caprei este al 4713-lea în calendarul chinezesc și se va încheia pe 7 februarie 2016, fiind urmat de Anul Maimuței. Cele mai favorabile luni ale anului guvernat de semnul Capre Verzi de Lemn sunt: iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie.
În calendarul chinezesc, fiecare an este reprezentat de unul dintre cele 12 animale care alcătuiesc un ciclu calendaristic: șobolanul, boul, tigrul, iepurele, dragonul, șarpele, calul, capra, maimuța, cocoșul, câinele și porcul. Fiecărui semn i se asociază, pe rând, și unul dintre cele cinci elemente fundamentale ale universului: lemnul, focul, pământul, metalul, apa. Un tur complet al calendarului înseamnă cinci cicluri a câte 12 ani, adică 60 de ani.