Anunțul lui Ponta privind „retragerea”, tradus de un consilier al său, un analist și politicieni

Anunțul lui Victor Ponta potrivit căruia după câştigarea „ultimei bătălii”, cea de la prezidențiale, îşi doreşte să lase locul în politică altora, „mai tineri”, este interpretat în fel și…

Anunțul lui Ponta privind „retragerea”, tradus de un consilier al său, un analist și politicieni

Anunțul lui Victor Ponta potrivit căruia după câştigarea „ultimei bătălii”, cea de la prezidențiale, îşi doreşte să lase locul în politică altora, „mai tineri”, este interpretat în fel și…

Anunțul lui Victor Ponta potrivit căruia după câştigarea „ultimei bătălii”, cea de la prezidențiale, îşi doreşte să lase locul în politică altora, „mai tineri”, iar el să recupereze din timpul pe care în ultimii 13 ani nu l-a acordat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa sa este interpretat în fel și chip de către analiști și politicieni, dar și de colaboratorii acestuia.

Consilierul lui Victor Ponta Dan Sultănescu speculează și el anunțul, spunând că a identificat 5 mize, pe care le prezintă pe larg.

Ce spune consilierul. „Traducerea” integrală

„1. Victor Ponta anunţă, pentru prima dată, că nu este străin de lupta pentru alegerile prezidenţiale din toamnă. La 13 ani de la intrarea în politică, Ponta defineşte miza acestei competiţii prezidenţiale prin finalizarea tranziţiei de la comunism la o societatea europeană. Dacă ar candida şi dacă ar câştiga, Ponta ar fi primul preşedinte necomunist din istoria României, ceea ce, după 25 de ani de la Revoluţia din 1989, ar fi un lucru remarcabil. Şi, până la urmă, din toate opţiunile disponibile, Ponta ar fi singurul care s-ar încadra la această categorie (el şi doamna Udrea, de fapt, dar nu cred că Elena Udrea chiar are şanse reale de câştig la vreo competiţie de acest nivel, fără nici o suparare).

2. Lupta acestui an nu trebuie să fie doar una între persoane, ci o luptă între generaţii. Nu este Ponta vs Băsescu, sau PSD vs PDL. Este luptă unei generaţii formate după comunism împotriva mentalităţilor care au rezistat în post-comunism timp de un sfert de veac. Victoria acestei generaţii ar însemna demantelarea unor reţele de putere şi de influenţă construite şi consolidate în ultimii 25 de ani şi ar însemna şansa unui nou început în foarte multe domenii. România post Băsescu poate fi o Românie în care se schimbă doar oamenii, dar mecanismele rămân aceleaşi, caz în care ne putem face deja bagajele cu toţii. Sau poate fi o Românie diferită, cu alte reguli, cu alte mecanisme, mai democratice, mai deschise. La fel, societatea a€” poate continua să fie la fel de închistată, întunecată şi plină de ostilitate, sau poate redeveni una mai normală, cu mai multă linişte şi demnitate, cu mai mult echilibru şi corectitudine.

3. Semnalul este dat şi către generaţia tânără. O generaţie care poate să reia parcursul generaţiilor tinere din ultimii 25 de ani şi care, pe rând, au trecut de la entuziasm la cinism şi resemnare, în foarte scurt timp, abandonând nu doar interesul pentru politică, dar şi interesul pentru viaţa publică şi pentru societate. O societate poate fi mai puternică dacă noile generaţii decid să se implice, să devină mai active civic, să îşi asume conştient mize şi ţeluri concrete în legătură cu soarta comunităţii din care fac parte. Or, actualei generaţii de tineri, Ponta le transmite că viitorul este al lor, nu al celor de până acum, al celor proveniţi din comunism şi care, de fiecare dată, le explică ce şi cum trebuie făcut. Angrenarea tinerilor într-un proiect de dezvoltare pentru România este un pariu pe care nimeni nu a reuşit să-l câştige în ultimul sfert de veac, nu pe deplin oricum. Rămâne de văzut dacă semnalul dat acum va fi receptat altfel. Ponta este, până la urmă, cel mai tânăr lider de partid, cel mai tânăr premier şi poate deveni şi cel mai tânăr preşedinte…

4. Miza acestui an este definită de Ponta prin propria sa carieră politică. El ştie că nu poate da înapoi nici un pas. A fost mai rapid şi mai performant decât alţii din generaţii mai în vârstă, a preluat PSD la 38 de ani şi Guvernul la 40 de ani. Orice pas greşit poate însemna finalul carierei sale politice. Remarcabil este că omul politic Victor Ponta decide să nu facă nici un pas înapoi şi că pare a avea curajul acceptării unor provocări mai mari şi mai intense decât mulţi alţi lideri politici, mult mai experimentaţi decât el. Un astfel de gest este, cu siguranţă, facilitat de context. Nu a vrut să candideze în 2010 la preşedinţia PSD, dar contextul i-a dat această şansă. Nu ar vrea nici acum să candideze, dar părăsirea USL de către Crin Antonescu creează, iarăşi, un context şi o oportunitate.

5. Partidul Social Democrat se vede în faţa unei provocări istorice. Cu un scor fabulos în sondaje (orice e în jur de 40% este incredibil de mult), cu funcţii oficiale mai multe că oricând, cu premier şi guvern, cu lideri judeţeni în jumătate din ţară, cu şansa unei victorii importante la europene; dar şi cu anchete fără precedent, cu lideri locali vulnerabili şi cu sentimentul că sunt asediaţi de o justiţie care numai independentă nu pare… În acest context, liderii social-democraţi sunt forţaţi, la rândul lor, fie să meargă înainte, împreună cu liderul lor, spre un viitor în care nu vor mai funcţiona cărările şi obiceiurile de până acum, fie să renunţe, pe parcurs, la tot. Drumul spre viitor este, evident, plin de incertitudini şi de nesiguranţă. Pentru PSD, finalul tranziţiei post-comuniste poate însemna finalul unui stil de a face politică, sau şansa unui nou început. Partidul e format din oameni de toate felurile a€” PSD este, din acest punct de vedere, un fel de mică Românie, cu eşantioane din toate categoriile. Şansa unui nou început, mai aproape de modelul occidental de a face politică, se aplică aşadar şi PSD-ului în egală măsură. Depinde doar de el să accepte această şansă şi să o valorifice. În context, nu pot să nu remarc inadecvarea tot mai mare a unor oameni pe care, altădată, românii se bazau, precum Crin Antonescu. Nu ştiu dacă ştiţi, dar grija mare de azi dimineaţă a preşedintelui PNL era ce a declarat un consilier al premierului! Mare problemă, într-adevăr, o problemă ce ţine de nivelul de om de stat la care aspiră prezidentul liberal”.

Ce spune un analist politic

Analistul politic Cozmin Guşă a comentat, la Realitatea TV, postarea lui Ponta de pe Facebook legată de retragerea din politică.

„Eu spun de vreun an de zile că, din punct de vedere al asistenţei date premierului de consilierii săi, suferim foarte mult la nivel de ţară. Dacă suferă domnul Ponta, e altă mâncare de peşte. Dânsul şi-a ales să sufere, alegându-şi acei consilieri. Fiind atât de prost asistat, suferim şi noi la nivel de administrare proastă a României. Rolul consilierilor este unul determinant pentru orice personalitate publică implicată în administraţie care nu are timp să-şi facă strategii de unul singur. Trebuie să primească strategii de calitate pe care să le implementeze apoi, trecându-le şi prin filtrul personal. De data asta, avem de-a face cu o strategie total greşită, defectuoasă, pe care consilierii i-au sugerat-o, dar care îl afectează doar pe Ponta astăzi la calitatea sa de om politic, de tânăr om politic de perspectivă. Deocamdată, Victor Ponta nu a demonstrat nimic în politică şi, neavând nicio realizare, românii care sunt de partea sa abia de-acum înainte ar avea aşteptări de la Ponta să facă ceva. Pentru ca să poată să fie aplaudat”, a spus Cozmin Guşă.

„Prin anunţul pe care l-a făcut însă în mod evident se face de râs. Mai mult, îşi dezamăgeşte electoratul care avea aşteptări de la el şi întrebarea legitimă pe care ne-o punem cu toţii: Cum domnule, nu părea un om politic atât de slab până în momentul ăsta? Şi, în ciuda unor consilieri rău-voitori sau plătiţi degeaba, ar fi trebuit să demonstreze ceva, nu să facă gafe atât de mari. Eu sugerez un răspuns în această seară. Cred că le face din disperare pentru că ceea ce se întâmplă prin acest joc e să distragă atenţia de la marea presiune care e aplicată asupra baronilor săi şi să le sugereze că nu are putere în faţa tăvălugului DNA”, a mai spus Guşă.

Cum traduc doi politicieni

Anunțul lui Ponta a fost comentat vineri și de preşedintele PNL, Crin Antonescu. Liderul PNL a afirmat că el şi-a „consumat porţia de încredere” în Victor Ponta.

Antonescu a fost întrebat ce părere are despre postarea premierului. 

„Eu, mai întâi, nu comentez chestiuni care sunt scrise pe Facebook. Facebook-ul este o chestiune aproape intimă. Este, sigur, în epoca noastră de ultracomunicare şi în care nimeni nu mai garantează secretul corespondenţei oricum, un fel de jurnal intim. Cum îl folosesc unii politicieni şi consilierii lor e problema lor. Eu consider că e normal, în ce mă priveşte, să comentez, să declar, să mă refer la acte, la declaraţii politice ale primului-ministru, nu la ce scrie sau ce poze pune pe Facebook. Ca atare, eu, cu toate că s-ar putea face foarte multe comentarii, dar nu cred că ducem lipsă de anecdotică, de glume, de replici, încerc să mă concentrez pe lucruri serioase, nu mă interesează ce a fost”, a răspuns el.

Întrebat dacă este de părere că Victor Ponta chiar se va retrage din politică la finalul anului, Antonescu a spus că nu crede că „unii politicieni intră când vor în politică şi pleacă când vor”.

„Eu nu cred că unii politicieni intră când vor în politică şi pleacă când vor. De exemplu, eu am intrat când am vrut şi am să plec când am să vreau, aşa că nu are rost să fac eu pronosticuri în legătură cu ei. O să vă anunţ când o să plec, o să aflaţi când, cu ce motive şi de ce îmi închei activitatea politică. Mă tem pentru unii că mai durează, nu mult, aşa, cinci-zece ani”, a spus Antonescu.

Întrebat dacă îl crede pe Victor Ponta, Antonescu a răspuns: „În general, nu”.

„Eu am şi prin fire un set de reguli. E costisitor, poţi să pierzi mult, dar decât să fii prea suspicios şi să-i consideri pe toţi din capul locului mincinoşi şi după vreo doi-trei ani să zici «Stai, domnule, că ăsta e om serios», eu pornesc ,ca şi cu prezumţia de nevinovăţie, cu prezumţia de încredere. Eu porţia de încredere în domnul Ponta mi-am consumat-o”, a încheiat Crin Antonescu.

De asemenea, anunțul premierului a fost tradus vineri și de Vasile Blaga. Liderul PDL a susținut că Victor Ponta „minte cum respiră”, dar că va ieşi de pe scena politică din toamnă pentru că „îl presează ai lui să candideze şi ştie precis că va pierde alegerile”

„Acum, astăzi, ne apucă plânsu când auzim că îi trece prin cap să se lase de politică la finele acestui an. Oricum se va lăsa. Pentru că, pe de o parte îl presează ai lui să candideze şi ştie precis că va pierde alegerile, care vor fi câştigate de un om al dreptei (…) de departe, cel mai bun candidat este cel propus de PDL (…) el ştie că îi va fi foarte greu, îi va fi imposibil să câştige Preşedinţia şi atunci, aşa cum a procedat el cu liberalii pe care i-a aruncat ca pe o măsea stricată, când nu a mai avut nevoie de ei, tot aşa vor proceda ai lui cu el”, a spus Vasile Blaga.

De asemenea, întrebat dacă postarea premierului poate fi considerată ca un prim anunţ al unei eventuale candidaturi la prezidenţiale, liderul PDL a spus că „e un prim anunţ că va fi foarte dificil să câştige alegerile prezidenţiale pe care, de fapt, nu le va câştiga niciodată şi probabil, un mesaj de sprijin, ceea ce este incalificabil, pentru cei din PSD care au probleme”.

Blaga crede şi că mesajul premierului de vineri arată o „lipsă de respect faţă de instituţiile statului, pentru independenţa justiţiei”.

„Ceea ce este deranjant este în schimb altceva. Mesajul pe care cu adevărat îl transmite în această postare, adică mai ales pentru un fost procuror, aşa cum se pretinde, lipsa totală de respect pentru instituţiile statului, pentru independenţa justiţiei. (…) Îl doare că instituţiile statului sunt din ce în ce mai puternice. (…) Noi nu l-am pus să se înconjoare de oameni cu probleme. (…) Dacă te înconjori de astfel de oameni, sigur că până la urmă cazi în depresie în pespectiva alegerilor prezidenţiale”, a comentat Vasile Blaga.

Victor Ponta a scris pe Facebook că în noiembrie, după câştigarea „ultimei bătălii”, îşi doreşte să lase locul în politică altora, „mai tineri”, iar el să recupereze din timpul pe care în ultimii 13 ani nu l-a acordat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa sa.


Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.